Mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va fi adusă din Atena, Grecia, în Episcopia Alexandriei și Teleormanului, în perioada 28 august – 2 septembrie 2026. Cinstitele Moaște vor fi așezate spre închinarea credincioșilor la Mănăstirea Pantocrator și la Mănăstirea „Sfântul Alexandru” – Catedrala Episcopală din Alexandria.
Evenimentul are loc în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 30 de ani de la înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului.
Cinstitele Moaște ajung vineri, 28 august, la Mănăstirea Pantocrator
Potrivit programului anunțat de eparhie, Cinstitele Moaște ale Sfântului Vasile cel Mare vor fi primite vineri, 28 august, la ora 13:00, la Mănăstirea Pantocrator.
La ora 14:00, moaștele Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfintei Maria Magdalena vor fi așezate spre închinarea credincioșilor.
De la ora 21:00 vor fi săvârșite Taina Sfântului Maslu, dezlegări și Paraclisul Sfântului Vasile cel Mare, iar la miezul nopții va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească.
Procesiune pe străzile municipiului Alexandria
Sâmbătă, 29 august, la ora 7:00, Cinstita Mână a Sfântului Vasile cel Mare va fi primită la Mănăstirea „Sfântul Alexandru” – Catedrala Episcopală din Alexandria.
La ora 7:30, mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare și moaștele Sfântului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, vor fi așezate în pridvorul Catedralei.
După Sfânta Liturghie Arhierească și slujbele din cursul zilei, la ora 17:30 va începe procesiunea pe străzile municipiului Alexandria cu Cinstitele Moaște.
30 de ani de la înființarea Episcopiei
Un moment important al manifestărilor va avea loc marți, 1 septembrie, când Episcopia Alexandriei și Teleormanului va aniversa 30 de ani de la înființare.
La ora 9:15 va fi săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească de către un sobor de ierarhi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
În aceeași zi, la ora 17:00, mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va reveni la Mănăstirea Pantocrator, unde va rămâne spre închinarea credincioșilor până miercuri, 2 septembrie, la ora 24:00.


