Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în seara zilei de 20 mai 2026, Municipiul Târgu Jiu a găzduit tradiționala procesiune religioasă dedicată Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai orașului de pe Jiu.
Manifestarea duhovnicească a avut o însemnătate aparte pentru credincioșii gorjeni, întrucât anul acesta sărbătoarea Sfinților Împărați a coincis cu marele praznic al Înălțării Domnului, sporind astfel bucuria și trăirea spirituală a celor prezenți.
Evenimentul a debutat prin slujba Vecerniei săvârșită la biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, situată în apropierea centrului comercial Parâng. După încheierea slujbei, sute de preoți și credincioși au pornit în procesiune pe străzile municipiului, purtând icoane ale Sfinților Împărați, prapori, steaguri bisericești, făclii și candele aprinse.
Alături de cler și credincioși au participat tineri teologi de la ASCOR Târgu Jiu, membri ai Asociației ProVita Târgu Jiu, elevi ai Liceul Teologic din Târgu Jiu, reprezentanți ai autorităților locale, fanfara militară, precum și efective ale Jandarmeriei, Poliției și Poliției Locale. De asemenea, la eveniment au fost prezenți reprezentanți ai cercetașilor și ai presei locale.
Procesiunea a urmat traseul tradițional, participanții trecând prin apropierea Parcul Central „Constantin Brâncuși” și a sediului Primăriei Municipiului Târgu Jiu. Un moment de rugăciune și reculegere a avut loc în zona pietonală din fața bisericii „Sfinții Voievozi”, după care credincioșii s-au îndreptat către punctul final al procesiunii, biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Pe tot parcursul deplasării, Corul Liceului Teologic din Târgu Jiu și credincioșii prezenți au intonat cântări bisericești specifice acestei perioade liturgice, creând o atmosferă de rugăciune și comuniune sufletească.
Procesiunea religioasă a fost organizată de cele trei protoierii din județul Gorj – Protoieria Târgu Jiu Sud, Protoieria Târgu Jiu Nord și Protoieria Târgu Cărbunești – în colaborare cu autoritățile locale și instituțiile de ordine publică, devenind, an de an, un reper important în viața spirituală și comunitară a Municipiului Târgu Jiu.


