Verificarea posibilelor legături ale Mitropoliei Kievului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu Biserica Ortodoxă Rusă este realizată nu de experți religioși, ci de funcționari publici din cadrul Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Etnopolitică și Libertatea de Conștiință. Informația a fost confirmată de șeful departamentului pentru afaceri religioase din cadrul instituției, Vyaсheslav Gorșkov. „A fost format un grup de cercetare. Nu este o expertiză religioasă. Acesta se numește studiu. Grupul de cercetare este compus din angajați ai serviciului nostru” a declarat Gorșkov.
Criterii stabilite prin lege
Potrivit oficialului, instituțiile religioase sunt analizate în baza unui set de criterii pentru a determina posibile legături cu organizații religioase interzise. Aceste verificări sunt efectuate de funcționari de stat, nu de specialiști în teologie sau religie. Un angajat al Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Etnopolitică și Libertatea de Conștiință a explicat că se urmăresc șapte semne specifice, prevăzute de „Legea privind protecția ordinii constituționale în domeniul activității organizațiilor religioase”. „Printre acestea se numără, de exemplu, apartenența oficială la structuri ale unei organizații religioase interzise” a precizat el.


