Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit, în predica rostită la Mănăstirea „Călugăreni” din județul Constanța, despre asumarea propriilor greșeli, mărturisirea păcatelor și pericolul de a transfera asupra celorlalți responsabilitatea pentru propriile fapte.
Ierarhul a arătat că tendința omului de a se dezvinovăți și de a căuta în ceilalți cauza propriilor greșeli apare încă în relatarea biblică despre căderea protopărinților Adam și Eva. În acest context, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să nu transforme spovedania într-o justificare a propriilor fapte prin invocarea greșelilor altora.
Citește și: Arhiepiscopia Tomisului demască încă o mare minciună propagată în presă și care îl vizează pe ÎPS Teodosie
„Niciodată greșeala nu trebuie ascunsă, ci trebuie mărturisită. Mulți vin la spovedanie și spun că au greșit din cauza altora. Este o mare înșelare. Ai greșit pentru că ai acceptat să greșești”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie: „Nu vă puneți paravan pe alții”
Predica a fost rostită după Sfânta Liturghie oficiată de ÎPS Teodosie la Mănăstirea „Călugăreni”, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, din comuna Călugăreni, județul Constanța.
Pornind de la Evanghelia pescuirii minunate și a chemării primilor Apostoli, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre chemarea adresată fiecărui creștin și despre responsabilitatea personală care decurge din libertatea omului.
Un loc important în predică l-a ocupat tocmai problema asumării greșelilor. ÎPS Teodosie a atras atenția că omul are conștiință și libertate, iar acestea îl fac responsabil pentru alegerile sale.
„Luați aminte cum vă mărturisiți. Nu vă puneți paravan pe alții, că din cauza lor ați greșit. Fiecare greșește cu voia sa proprie, că noi avem conștiință de sine și deosebim binele de rău”, a spus ierarhul.
Arhiepiscopul Tomisului a continuat: „Dacă vrem să ne împotrivim răului, putem să o facem. Dar, dacă nu vrem, ne punem un paravan și zicem: «Altul m-a îndemnat»”.
De ce Adam a dat vina pe Eva
ÎPS Teodosie a explicat această tendință de dezvinovățire pornind de la episodul căderii protopărinților. După încălcarea poruncii dumnezeiești, Adam și Eva au încercat, potrivit relatării biblice evocate de ierarh, să transfere responsabilitatea.
Întrebat de Dumnezeu despre încălcarea poruncii, Adam a dat vina pe femeie: „Femeia pe care mi-ai dat-o m-a îmbiat și eu am mâncat”. Întrebată, la rândul ei, Eva a răspuns: „Șarpele m-a îndemnat”.
Citește și: Încă un fake news în care presa îl implică pe ÎPS Teodosie
Pentru ÎPS Teodosie, episodul are o semnificație directă pentru comportamentul omului de astăzi.
„De atunci oamenii prea puțin își asumă greșelile lor și tot timpul pun vinovăția pe alții: «Din cauza acelora am greșit. Ei mi-au făcut rău și eu m-am mâniat»”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie. „Fiecare să ne asumăm greșelile noastre”
Mesajul adresat credincioșilor a fost unul direct: recunoașterea păcatului presupune asumare, nu justificare.
ÎPS Teodosie a insistat asupra faptului că împrejurările sau acțiunile altor persoane nu înlătură responsabilitatea individuală pentru propriile alegeri.
„Să ne păzim de această moștenire atât de păguboasă de a da vina pe altul, ci fiecare să ne asumăm greșelile noastre”, a îndemnat ierarhul.
În această cheie, spovedania nu înseamnă prezentarea circumstanțelor prin care omul încearcă să-și justifice păcatul, ci mărturisirea sinceră și personală a acestuia.
Chemarea fiecărui om
Predica ÎPS Teodosie a pornit de la episodul evanghelic al pescuirii minunate. Arhiepiscopul Tomisului a amintit că, după ce Apostolii s-au ostenit întreaga noapte fără să prindă nimic, Simon Petru a ascultat cuvântul Mântuitorului și a aruncat din nou mreaja.
Pescuirea minunată care a urmat a pregătit chemarea adresată de Hristos viitorilor Apostoli: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni”.
ÎPS Teodosie a arătat că această chemare nu trebuie privită numai ca un eveniment petrecut în vremea Apostolilor. Fiecare om are propria chemare, iar tuturor le este adresată chemarea generală la viața creștină.
„Pe unii i-a chemat să fie Apostoli […]. Pe alții i-a chemat să fie proroci. Pe alții i-a chemat să fie preoți. Pe alții i-a chemat să fie medici, să fie ingineri, profesori. Dar pe toți ne-a chemat cu o chemare generală: să fim creștini”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie, despre Har și mântuire
Un alt punct important al predicii a fost lucrarea Harului dumnezeiesc. ÎPS Teodosie a explicat că mântuirea înseamnă „readucerea Harului lui Dumnezeu înăuntrul nostru” și că omul nu se poate mântui fără Har.
Ierarhul a legat această explicație de căderea lui Adam și a Evei, arătând că neascultarea a produs despărțirea omului de Dumnezeu.
„Răul este întuneric și este despărțire de Dumnezeu”, a spus ÎPS Teodosie, înainte de a prezenta momentul în care Adam și Eva au conștientizat încălcarea poruncii.
Maica Domnului, model al rugăciunii
În partea a doua a predicii, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit pe larg despre Sfinții Ioachim și Ana și despre Fecioara Maria, în contextul hramului Mănăstirii Călugăreni.
ÎPS Teodosie a evocat rugăciunea îndelungată a Sfinților Ioachim și Ana pentru dobândirea unui copil și smerenia cu care aceștia s-au raportat la Dumnezeu. Ierarhul l-a prezentat pe Sfântul Ioachim tocmai ca exemplu opus tendinței de dezvinovățire.
„El nu s-a dezvinovățit, cum o fac oamenii. «De ce mă pedepsești, Doamne?», zic mulți. «Ce rău am făcut? De ce am boală?» Ioachim se socotea nevrednic”, a spus ÎPS Teodosie.
ÎPS Teodosie: „Să rămână România Grădina Maicii Domnului!”
Vorbind despre sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, ÎPS Teodosie a evocat și tradiția privegherii de la Biserica Vlaherne din Constantinopol, precum și evlavia credincioșilor români față de Maica Domnului.
„Românii au o chemare foarte puternică de la Maica Domnului”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului, încheind această parte a predicii cu îndemnul: „Să rămână mai departe România, prin creștinii ei râvnitori, Grădina Maicii Domnului!”.
La final, ÎPS Teodosie i-a mulțumit părintelui Atanasie, starețul Mănăstirii Călugăreni, pentru activitatea desfășurată în așezământul monahal și pentru pregătirea hramului. Arhiepiscopul Tomisului a anunțat, de asemenea, acordarea rangului de iconom stavrofor părintelui Mihai, la propunerea starețului Atanasie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 27 septembrie, după Sfânta Liturghie oficiată de către Arhiepiscopul Tomisului la Sfânta Mănăstire „Călugăreni”, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, din comuna Călugăreni, județul Constanța:
„„Nu te teme”, a zis Iisus lui Petru, „de acum înainte vei fi pescar de oameni”.
Preacuvioase părinte exarh Andrei și stareț al Mănăstirii Dervent, preacuvioase părinte exarh și stareț al acestei sfinte Mănăstiri, Atanasie, preacuvioși și preacucernici părinți, stimate domnule primar, iubiți credincioși,
Iată ce zi frumoasă avem aici, de sărbătoare, cu creștini veniți mulți, de aproape și de departe, pentru Maica Domnului și pentru sfânta prăznuire de astăzi.
Astăzi avem Evanghelia Duminicii, care ne arată cât de multă grijă are Dumnezeu față de noi, cum Și-a ales Apostolii care să-I ducă cuvântul Său până la marginile pământului.
A venit Iisus la malul Mării Tiberiadei și aici erau două corăbii. S-a suit într-una din corăbii, care era a lui Simon Petru, și i-a spus să o depărteze puțin de la mal, ca să nu Îl îmbulzească mulțimile, să poată să vorbească tuturor.
A depărtat-o Simon Petru și le-a vorbit mulțimilor, dar, după ce le-a vorbit vreo două ore, soarele era puternic și i-a zis Iisus lui Simon: „Depărtează corabia ta și aruncă mreaja ca să pescuiești”.
Când a venit Iisus, acești pescari își spălau mrejele, că toată noaptea au vrut să prindă pește și nu au putut. Și I-a spus Petru: „Doamne, toată noaptea ne-am trudit, dar nimic nu am prins, însă, după cuvântul Tău, voi arunca mreaja”.
De ce a spus Petru aceasta? Pentru că peștii se prindeau noaptea, în liniște, nu la lumina soarelui. La lumina soarelui ei fugeau în adânc. Dar, Hristos, Care e Stăpânul tuturor făpturilor, deși peștii nu au auz, sunt surzi, Hristos i-a chemat în mrejele acestor pescari și mreaja pe care a aruncat-o Petru în mare s-a umplut de pești, încât aproape nu puteau să o mai ridice.
Și nu încăpeau peștii în corabia lui Simon. Alături erau alte corăbii, ale altor pescari, a lui Zevedeu, care era cu fiii săi, Iacob și Ioan, și ei voiau să prindă pești și nu au prins nimic.
Și-au făcut semn să vină mai aproape, să-i ajute să încarce și în corabia lor peștii pe care i-au prins, că erau atât de mulți. Au venit și fiii lui Zevedeu și au luat pești în corabie, iar Petru, văzând această minune, că niciodată n-a prins pești la soare, ci numai noaptea, a căzut în genunchi și I-a zis lui Iisus: „Doamne, ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos, nu sunt vrednic de Tine”.
Dar Iisus i-a zis: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni”.
Această minune le-a arătat-o ca să aibă curaj când îi va trimite să propovăduiască, să fie Apostoli, trimișii Săi la propovăduire. Cum au prins pești când soarele era puternic, vor prinde, prin cuvântul pe care Dumnezeu îl va da lor, și pe păgâni, ca să vină la Hristos.
Celor doi pescari, cu Petru era și fratele său, Andrei; în cealaltă corabie erau cei doi fii ai lui Zevedeu, Iacob și Ioan, iar Iisus Le-a spus: „Veniți după Mine să vă fac pescari de oameni”.
Au lăsat corăbiile și Petru, și Andrei, și Iacob, și Ioan. L-au lăsat pe tatăl lor, Zevedeu, în corabie și au mers după Iisus.
Această pescuire minunată este temeiul chemării lui Hristos către cei patru Apostoli, ca să-L urmeze peste tot în Țara Sfântă, unde El aduce cuvântul de bunăvoință al Părintelui Ceresc. Aaceastă chemare este o chemare sfântă.
Multe chemări avem în Vechiul Testament. Chemat a fost și Noe să facă o corabie, să salveze neamul omenesc. Chemat a fost și Avraam, ca din seminția sa să Se nască Fiul lui Dumnezeu și să se mântuiască tot neamul omenesc.
Multe chemări au fost. Cea mai importantă chemare este chemarea Apostolilor, care au dus cuvântul lui Dumnezeu în toată lumea păgână și pe păgâni i-au făcut să fie creștini și să slujească lui Hristos, adevăratul Dumnezeu.
Iubiți credincioși,
Aceste chemări de care v-am adus aminte sunt chemări cu adevărat sublime, în care vedem că Dumnezeu nu lasă pe nimeni uitat. Și noi, cei de aici, avem o chemare. Am devenit creștini și suntem chemați la mântuire.
Niciun om n-a fost uitat de Dumnezeu. Dumnezeu pe toți i-a chemat, cum spune Sfântul Apostol Pavel. Pe unii i-a chemat să fie Apostoli, cum sunt cei patru de astăzi: Petru și Andrei, Iacob și Ioan. Pe alții i-a chemat să fie proroci. Pe alții i-a chemat să fie preoți. Pe alții i-a chemat să fie medici, să fie ingineri, profesori. Dar pe toți ne-a chemat cu o chemare generală: să fim creștini, să-I purtăm numele Lui și să purtăm și învățătura și Harul Lui în viața aceasta, căci fără Har nu se poate mântui niciun om, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „În Har sunteți mântuiți prin credință și acest Har este darul lui Dumnezeu”.
Astăzi, Harul lui Dumnezeu a fost atât de puternic, că aici, la Sfânta Liturghie, am chemat pe Duhul Sfânt ca să vină să sfințească pâinea și vinul, care au devenit Trupul și Sângele Domnului. Mulți, poate toți, ați fost pomeniți în taină la acest sfânt jertfelnic. Unii s-au împărtășit, iar ceilalți v-ați împărtășit fiind pomeniți și veți mai fi pomeniți la multe slujbe și Harul lui Dumnezeu lucrează în noi necontenit, că fără Har nu ne putem mântui.
De aceea, mântuirea ce înseamnă? Readucerea Harului lui Dumnezeu înăuntrul nostru. Harul nu ne-a părăsit de tot, cum zic protestanții, că omul, după părăsirea de Har, este ca bușteanul. Nici vorbă! Harul nu este înăuntrul nostru când suntem cu păcate, dar este aproape de sufletul nostru și ne îndeamnă să-L primim, să facem voia Celui ce ne-a învățat dreapta credință, Fiul lui Dumnezeu, că de aceea a venit Fiul lui Dumnezeu: să ne aducă Harul și adevărul, cum spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan.
Harul este cea mai mare putere și cea mai mare sfințenie care a fost dată omului la creație și acest Har a fost pierdut de strămoșii noștri când au păcătuit, când au ascultat nu de Dumnezeu, Care le-a spus să respecte o singură poruncă, dar după aceea a venit satana și i-a mințit că, dacă vor gusta din pomul oprit, vor fi asemenea cu Dumnezeu, cunoscând binele și răul.
Femeia, căreia i s-a adresat cel viclean, a zis: „Binele știu ce este, că-n bine trăiesc. Dacă zici că Dumnezeu cunoaște și binele, și răul, să fim și noi cunoscători și ai răului”. Nu știa ce e răul.
Și a zis: „Dacă dă știință pomul acesta al cunoștinței binelui și răului, să gust și eu din fructul acestui pom, să cunosc ce cunoaște Dumnezeu”. Și s-a înșelat. Nu trebuia să cunoască răul, că răul nu este vrednic de a-l cunoaște. Răul este întuneric și este despărțire de Dumnezeu.
Dar, după ce a gustat, i-a dat și lui Adam: „Gustă și tu”. Adam n-a întrebat: „De unde îmi dai să gust?”. Și a gustat și, deodată, amândoi și-au dat seama că au călcat porunca, că s-au învăluit de rușine. Până atunci erau îmbrăcați în Har. După ce au gustat din pomul oprit, Harul i-a părăsit, că nu stau la un loc binele cu răul.
De aceea au văzut că sunt goi, s-au rușinat și s-au dus să se ascundă. Dumnezeu l-a strigat pe Adam și l-a întrebat: „Adame, unde ești?”. De trei ori l-a strigat și numai a treia oară a răspuns. Și a zis: „Doamne, am auzit glasul Tău, dar m-am temut că sunt gol și m-am ascuns”.
„Cine ți-a spus că ești gol?”. Și a tăcut Adam. Atunci Dumnezeu l-a ajutat să-și găsească răspunsul: „Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci?”. Și Adam a dat vina pe femeie.
„Femeia pe care mi-ai dat-o m-a îmbiat și eu am mâncat.” A întrebat-o pe femeie: „De ce ai făcut aceasta?”. Și a zis: „Șarpele m-a îndemnat”. Și a venit blestemul.
De atunci oamenii prea puțin își asumă greșelile lor și tot timpul pun vinovăția pe alții: „Din cauza acelora am greșit. Ei mi-au făcut rău și eu m-am mâniat”.
Niciodată greșeala nu trebuie ascunsă, ci trebuie mărturisită. Mulți vin la spovedanie și spun că au greșit din cauza altora. Este o mare înșelare. Ai greșit pentru că ai acceptat să greșești.
De aceea, luați aminte cum vă mărturisiți. Nu vă puneți paravan pe alții, că din cauza lor ați greșit. Fiecare greșește cu voia sa proprie, că noi avem conștiință de sine și deosebim binele de rău. Dacă vrem să ne împotrivim răului, putem să o facem. Dar, dacă nu vrem, ne punem un paravan și zicem: „Altul m-a îndemnat”. Să ne păzim de această moștenire atât de păguboasă de a da vina pe altul, ci fiecare să ne asumăm greșelile noastre.
De aceea a venit Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de păcat, că nu ne putea mântui pe noi nimeni din cei ce aveau păcate, ci numai Cel fără de păcat și atotputernic putea să ne mântuiască: Fiul lui Dumnezeu.
Ca să fie Fiul lui Dumnezeu coborât pe pământ și întrupat din Sfânta Fecioară, a trebuit să se găsească o Fecioară mai curată decât toți oamenii. Această Fecioară a fost pregătită de Însuși Dumnezeu, pentru că a privit spre toți soții care se rugau și voiau copii.
Sfinții Ioachim și Ana, de când s-au căsătorit, au zis unul către altul: „Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea copii și noi să-i întoarcem lui Dumnezeu. Că El ni-i dă, dacă voiește, dacă suntem vrednici să ni-i dea. Dacă ni-i dă, să-i întoarcem lui Dumnezeu, să-i ducem la templu, să învețe Legea, să păzească cele pe care Dumnezeu le-a lăsat pentru creșterea în trăirea duhovnicească”.
Nu s-au rugat un an sau doi, s-au rugat peste 50 de ani să le dea copii și nu aveau copii. Ioachim aducea în fiecare an, la marile sărbători, jertfe de făină, de untdelemn, de vin, necesare la templu. Dar, îmbătrânit fiind, având peste 70 de ani, aproape de 80, de data aceasta arhiereul Isahar nu i-a mai primit jertfa. I-a zis: „Cum aduci jertfă tu, care ești blestemat că n-ai copii? Nu pot să-ți primesc jertfa. Întoarce-te!”. Cei ce stăteau la rând să aducă jertfă, care aveau copii, îl împingeau pe Ioachim să plece mai repede de acolo.
Ioachim a plecat trist și a zis: „Doamne, dacă nici această jertfă nu pot să Ți-o aduc…”. Că ei, cei doi soți, Ioachim și Ana, mereu, în fiecare zi, dădeau milostenie la săraci. Erau bogați, dar averea lor nu o socoteau pentru ei. Mâncau foarte puțin, erau uscați la trup de atâta postire.
Ioachim a plecat cu lacrimi și a zis: „Doamne, oare eu nu pot să fiu iertat niciodată? Știu că sunt păcătos. Nu mă mai întorc acasă. Ana, du-te acasă, eu mă duc în munte”, că și ea era părtașă la jertfă.
Ana s-a dus acasă, dar n-a intrat în casă, a stat în curtea casei și a plâns. Iar Ioachim s-a dus în munte și a zis: „Doamne, eu nu mănânc, nu beau. Mă rog până când îmi vei spune ce să fac, dacă pot fi iertat pentru păcatele mele”.
El nu s-a dezvinovățit, cum o fac oamenii. „De ce mă pedepsești, Doamne?”, zic mulți. „Ce rău am făcut? De ce am boală?” Ioachim se socotea nevrednic, deși se ruga tot timpul cu soția sa, Ana, și făceau milostenie zilnică și aduceau daruri la templu, dar a început să plângă, zicând: „Doamne, sunt nevrednic. Arată-mi dacă mă poți ierta vreodată”.
N-a vrut să guste nici pâine, nici apă până când Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Gavriil și i-a spus: „Ioachime, Ioachime, rugăciunea ta a fost ascultată. De aceea, femeia ta, Ana, va zămisli o fiică acum, la bătrânețea ei. Aceasta va fi pregătită să primească pe Cel de Sus rânduit să vină, pe Fiul lui Dumnezeu, să mântuiască neamul omenesc”.
Ioachim se sfia și zicea: „Doamne, sunt nevrednic, dar dacă așa este voia Ta, să se împlinească”.
A primit și Ana pe Arhanghelul Gavriil.
S-au întâlnit cei doi, nu cu plăcere, că de mult nu trăiau viață de intimitate, dar, pentru că Dumnezeu le-a poruncit să aibă o fiică, i-a întărit și i-a ajutat să se zămislească o pruncă în pântecele Anei. S-au bucurat de aceasta și, după ce s-a născut, au adus-o la templu, la trei ani, cum vorbiseră.
Ei s-au rugat tot timpul după ce s-a născut fiica lor, pe care, la opt zile, au numit-o Maria, cum spusese îngerul lui Ioachim și îi spusese și Anei. După aceea au început, de la un an, să o învețe să se roage și se ruga și ea cu părinții ei.
Când a împlinit trei ani și vorbea limpede, au zis cei doi bătrâni: „Să ne împlinim făgăduința, să o ducem la templu, căci acolo este locul ei, că am hărăzit-o lui Dumnezeu”.
Au adus-o la templu și a primit-o bătrânul arhiereu Zaharia, care era și el fără copii și, peste ceva ani, va zămisli și Elisabeta pe Ioan, iar Maria va zămisli pe Iisus.
De aceea, Maria a urcat treptele suișului la templu în mod neobișnuit pentru o copilă de trei ani și se mira Zaharia că el a fost înștiințat prin Harul Duhului Sfânt să iasă să întâmpine o fecioară curată, o pruncă.
Când a văzut cum urcă treptele, a gândit Zaharia: „Dar ce va fi prunca aceasta?”. Prunca l-a luat de mână și a spus: „Vino cu mine!”. Părinții au spus: „Noi am închinat-o lui Dumnezeu”.
Zaharia voia să o ducă la fecioarele de lângă templu, dar Maria, la trei ani, a zis: „Părinte, eu te duc unde trebuie să rămân”. L-a dus pe Zaharia în Sfânta Sfintelor, unde el intra doar o dată pe an, când aducea jertfă pentru sine și pentru păcatele poporului. Maria i-a spus: „Aici este locul meu să stau”.
A stat acolo nouă ani și s-a rugat. Toată noaptea se ruga, iar în timpul zilei venea la fecioarele care erau lângă templu și nu vorbea cu ele, ci învăța lucrul mâinilor și se ruga tot timpul. Nu și-a încetat Maria niciodată rugăciunea. De aceea n-a putut să păcătuiască, că n-a avut timp de păcat, că timpul l-a răscumpărat într-o rugăciune continuă.
Când a venit vremea adolescenței ei, la 12 ani, după nouă ani cât a stat în templu, trebuia să o ia cineva, dar părinții ei bătrâni muriseră. Atunci cine să o ia? Dumnezeu i-a descoperit unui bătrân, Iosif, care avea și el patru copii, să vină să o ia pe Maria de la templu, să o ducă la casa sa. Și a dus-o la casa sa.
Aici Maria și-a continuat rugăciunile. Pentru că acest bătrân era teslar, iată, o lăsa singură în casă și ea se ruga tot timpul. Aici a primit vestirea că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.
Ea a primit și vestirea că și Elisabeta, rudenia sa, va naște fiu la bătrânețea ei. Maria, după ce S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu în ea, s-a dus la Elisabeta și a salutat-o pentru bucuria de a avea fiu.
Elisabeta a numit-o Maica Domnului, zicând: „De unde cinstea aceasta, să vină la mine Maica Domnului meu?”. Căci, cum s-a auzit glasul închinării tale, că Maria i-a zis Elisabetei: „Bucură-te!”, atunci pruncul Ioan, care era în pântecele Elisabetei, a săltat de bucurie că a venit Maica Celui ce Se întrupase din ea, Fiul lui Dumnezeu.
Aceasta este Fecioara Maria. Ea s-a învrednicit de multe daruri și mănăstirea aceasta are, ca principal hram, sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului.
Fecioara Maria a fost cinstită de la începutul creștinătății și creștinii o cinsteau cu mare cinste. Cine o cinstea cu cele mai lungi slujbe? O cinsteau strămoșii noștri la Constantinopol, unde erau din toate neamurile creștinești.
Și acolo era o biserică numită Vlaherna, pentru că era biserica strămoșilor noștri vlahi. Ei aveau cea mai multă răbdare să se roage, mai ales noaptea. Și se rugau într-o noapte. În această noapte, după patru ceasuri de rugăciune, după miezul nopții, s-a arătat, că ei aveau făclii foarte slabe, o lumină foarte puternică pe bolta bisericii.
Această lumină i-a făcut să tresară pe toți creștinii din biserică. Au privit să vadă de unde vine lumina. În acea lumină, au văzut-o pe Fecioara Maria purtând acoperământul său. Alături de ea erau doi sfinți: Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ioan Evanghelistul. Aici era și Sfântul Andrei, cel nebun pentru Hristos, care se ruga. S-au minunat de această lumină și de prezența Maicii Domnului.
Acest moment a răspândit îndată adevărul arătării Maicii Domnului cu acoperământul său, acoperământ care a fost dat și Sfântului Apostol Toma, după ce Maica Domnului a fost în mormânt.
Omoforul Maicii Domnului se arată acum în biserica din Vlaherne. De aceea, ziua era de 1 octombrie și această zi a devenit o zi de sărbătoare pentru întreaga creștinătate, dar are o puternică amprentă românească, pentru că Maica Domnului s-a arătat rugându-se cu cei ce privegheau toată noaptea.
Nu spunem spre laudă, dar spun ierarhii greci și alții care au venit la noi și au văzut la Patriarhie, când am avut sărbători, cum creștinii noștri, chiar în ploaie… În 1995 eram în al doilea an de arhierie, când a fost și Patriarhul Ecumenic și mulți ierarhi, și ploaia a început de dimineață și nu s-a sfârșit, dar tot dealul era plin de creștini. Țineau umbrele, e adevărat. Se mirau grecii: „Cum stau aceștia atâta vreme?”. Nu mai aveau ei răbdare, care stăteau sub acoperământ, ca aici. Se mirau cum stau creștinii noștri sub picăturile de ploaie.
De aceea, românii au o chemare foarte puternică de la Maica Domnului. De aceea este numită România, nu de noi, unul dintre ierarhii de la Roma a numit România „Grădina Maicii Domnului”.
Să rămână mai departe România, prin creștinii ei râvnitori, Grădina Maicii Domnului!
Am venit aici, la această mănăstire, care este mereu înfrumusețată, înnobilată și bine chivernisită de părintele stareț și exarh Atanasie, căruia îi mulțumesc foarte mult! El este delegatul nostru în fiecare an să meargă, să primească la Otopeni Lumina de la Ierusalim, pentru că l-am socotit vrednic de această cinste.
Îi mulțumesc părintelui stareț și exarh Atanasie pentru modul în care lucrează la această biserică! Îi mulțumesc pentru cum a pregătit și hramul de anul acesta! Multe are de lucrat, pentru că îi place să lucreze!
Este din același județ cu mine, din județul Suceava, și a văzut acolo mănăstirile atât de frumoase ale județului Suceava și vrea să aducă modelul de acolo aici, unde au trecut atâtea popoare migratoare. De aceea aici avem cea mai mare sfințenie, că e pământ apostolic, dar a fost și mare răvășire prin năvălirea popoarelor migratoare.
Dar noi acum am reconstituit toată zestrea primului mileniu, când numai în Dobrogea a fost creștinătate deplină, și avem cu adevărat mărturii ale Sfinților Apostoli Andrei și Filip și ale sfinților primului mileniu, care n-au fost decât în Dobrogea.
De aceea îi mulțumesc părintelui Atanasie că face lucruri atât de frumoase aici și este vrednic de cinstea de exarh pe care i-am dat-o, pentru că se ostenește aici și face lucruri vrednice de Acoperământul Maicii Domnului, care ocrotește această mănăstire.
Pentru că la această mănăstire avem un părinte care a fost și diacon, este acum preot, el are alte meniri, lucrează în domeniul laic, dar a fost hirotonit misionar pentru a sluji la această mănăstire. Pentru că neîncetat n-a părăsit mănăstirea în zilele de duminici și sărbători, îi dăruim părintelui Mihai acum, la propunerea părintelui stareț și exarh, rangul de iconom stavrofor.”
