Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit sâmbătă, 1 august, despre semnificația liturgică a sărbătorii Scoaterii Sfintei Cruci, despre jertfa Sfinților Șapte Frați Macabei și despre începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, în cuvântul de învățătură rostit după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
„Astăzi prăznuim Scoaterea Sfintei Cruci”
La începutul predicii, Arhiepiscopul Tomisului a explicat originea acestei sărbători, amintind că o părticică din Lemnul Sfintei Cruci era scoasă din palatul imperial și dusă în Biserica „Sfânta Sofia”, unde rămânea spre închinarea credincioșilor.
„La 1 august se scotea o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și era dusă în Biserica «Sfânta Sofia», unde rămânea spre mângâierea credincioșilor până la 14 august, când era adusă înapoi în palatul împărătesc. De aceea, în această zi prăznuim Scoaterea Sfintei Cruci”, a spus Înaltpreasfințitul Teodosie.
Jertfa celor șapte Frați Macabei și a preotului Eleazar
În continuare, ierarhul a evocat martiriul Sfinților Șapte Frați Macabei, al mamei lor, Salomonia, și al bătrânului preot Eleazar, care au refuzat să renunțe la credința lor în timpul persecuției declanșate de împăratul Antioh.
„Împăratul Antioh îi silea pe toți evreii să-și lepede legea, îi obliga să jertfească idolilor și să mănânce carne de porc, lucru neîngăduit de Legea lor”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.
Înaltpreasfințitul Teodosie a subliniat că cei șapte frați au rămas statornici în credință, în pofida chinurilor la care au fost supuși.
„Au fost luați unul câte unul și siliți să jertfească idolilor și să mănânce carne de porc. Niciunul dintre ei nu s-a învoit. Au fost bătuți, iar în cele din urmă li s-a pregătit un foc în care au fost aruncați, ca să-și sfârșească viața în chinurile flăcărilor”, a spus ierarhul.
Despre mama lor, Salomonia, Arhiepiscopul Tomisului a arătat că a ales să împărtășească aceeași jertfă cu fiii săi.
„Toți cei șapte au fost aruncați pe rând în foc, iar mama lor, Salomonia, văzând aceasta, nu s-a despărțit de ei, ci a intrat și ea în foc”, a afirmat Înaltpreasfințitul Teodosie.
Totodată, ierarhul a amintit și de mărturisirea bătrânului preot Eleazar.
„I s-a cerut cu sila să mănânce carne de porc și să jertfească idolilor, însă el a refuzat cu hotărâre. Acest bătrân, care era dascălul celor șapte tineri și preot al Legii Vechi, a primit moarte mucenicească prin tăierea capului”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
„Să ținem postul așa cum se cuvine”
În partea finală a predicii, Înaltpreasfințitul Teodosie a îndemnat credincioșii să înceapă Postul Adormirii Maicii Domnului cu credință și statornicie, având înainte pilda Sfintei Cruci și a martirilor pomeniți în această zi.
„De aceea, începutul lunii august ne aduce acest model de jertfă pentru adevărul credinței și pentru statornicia în legătura cu Dumnezeu”, a subliniat ierarhul.
Arhiepiscopul Tomisului a arătat că postul trebuie trăit în lumina jertfei lui Hristos și a mărturisirii sfinților.
„Să ținem postul așa cum se cuvine, având înaintea ochilor semnul Sfintei Cruci, care este întotdeauna cel mai puternic semn, semnul jertfei Domnului”, a îndemnat Înaltpreasfințitul Teodosie.
În încheiere, acesta i-a chemat pe credincioși să ceară ajutorul Sfinților Macabei, al Salomoniei și al preotului Eleazar pentru a parcurge cu folos duhovnicesc această perioadă de post.
„Îi rugăm pe Sfinții șapte tineri Macabei, pe mama lor, Salomonia, și pe preotul Eleazar să fie rugătorii noștri, pentru ca și noi să păstrăm rânduiala creștinească pe tot parcursul postului și să ne învrednicim de răsplata dumnezeiască după această nevoință pe care o vom duce până în ajunul Adormirii Maicii Domnului”, a încheiat Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 1 august, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, în prima zi a lunii august, noi cinstim Sfânta Cruce, pentru că aceasta, adusă de la Ierusalim, a fost așezată mai întâi în palatul împărătesc, unde se afla capela împăratului.
La 1 august se scotea o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și era dusă în Biserica „Sfânta Sofia”, unde rămânea spre mângâierea credincioșilor până la 14 august, când era adusă înapoi în palatul împărătesc. De aceea, în această zi prăznuim Scoaterea Sfintei Cruci.
Dar astăzi îi prăznuim și pe cei șapte frați Macabei, pe dascălul lor, preotul Eleazar, și pe mama lor, Salomonia.
Despre acești șapte frați scrie pe larg Cartea a doua a Macabeilor din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament. Ei au fost mărturisitori ai credinței în anul 164 înainte de Hristos.
Atunci, împăratul Antioh, fiul lui Seleuc, voia să schimbe întreaga tradiție a poporului evreu și a adus idoli, cerând poporului ales de Dumnezeu să li se închine, deși acesta avea un singur Dumnezeu, Care l-a scos din robia Egiptului, l-a călăuzit patruzeci de ani prin pustie și l-a adus apoi în Țara Făgăduinței.
Împăratul Antioh îi silea pe toți evreii să-și lepede legea, îi obliga să jertfească idolilor și să mănânce carne de porc, lucru neîngăduit de Legea lor.
Mulți dintre ei au fost batjocoriți, chinuiți și, în cele din urmă, omorâți. Alții au fugit și s-au refugiat, însă nici cei șapte frați Macabei nu au scăpat de această prigoană.
Ei au fost aduși să jertfească idolilor și să mănânce carne de porc, însă și-au păstrat cu strictețe legea, pentru că erau credincioși, respectau întreaga istorie a poporului lui Israel și citeau Scriptura Vechiului Testament. Au fost luați unul câte unul și siliți să jertfească idolilor și să mănânce carne de porc. Niciunul dintre ei nu s-a învoit. Au fost bătuți, iar în cele din urmă li s-a pregătit un foc în care au fost aruncați, ca să-și sfârșească viața în chinurile flăcărilor.
Toți cei șapte au fost aruncați pe rând în foc, iar mama lor, Salomonia, văzând aceasta, nu s-a despărțit de ei, ci a intrat și ea în foc. Astfel și-au încheiat viața cei șapte frați împreună cu mama lor.
Iar bătrânul preot Eleazar a fost legat cu mâinile la spate. I s-a cerut cu sila să mănânce carne de porc și să jertfească idolilor, însă el a refuzat cu hotărâre. Acest bătrân, care era dascălul celor șapte tineri și preot al Legii Vechi, a primit moarte mucenicească prin tăierea capului.
De aceea, începutul lunii august ne aduce acest model de jertfă pentru adevărul credinței și pentru statornicia în legătura cu Dumnezeu.
Să ținem postul așa cum se cuvine, având înaintea ochilor semnul Sfintei Cruci, care este întotdeauna cel mai puternic semn, semnul jertfei Domnului.
Uniți cu Maica Domnului, care a suferit lângă Crucea Fiului său, acest început al postului ne cheamă să ne înțelepțim și să păstrăm postul cu râvnă, având înaintea noastră jertfa Sfintei Cruci, jertfa celor șapte frați Macabei, a mamei lor, Salomonia, și a bătrânului preot și dascăl Eleazar.
Îi rugăm pe Sfinții șapte tineri Macabei, pe mama lor, Salomonia, și pe preotul Eleazar să fie rugătorii noștri, pentru ca și noi să păstrăm rânduiala creștinească pe tot parcursul postului și să ne învrednicim de răsplata dumnezeiască după această nevoință pe care o vom duce până în ajunul Adormirii Maicii Domnului.”


