ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit vineri, 11 septembrie, despre smerenie, pocăință și răbdare, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Ierarhul a evocat viețile Sfintei Cuvioase Teodora din Alexandria și Sfântului Cuvios Eufrosin Bucătarul.
ÎPS Teodosie, în predică despre smerenia Sfintei Teodora din Alexandria
Arhiepiscopul Tomisului a amintit că Sfânta Teodora din Alexandria, după ce s-a pocăit pentru păcatul săvârșit în tinerețe, a intrat într-o mănăstire de călugări, îmbrăcată în haine bărbătești și purtând numele Teodor.
Potrivit ierarhului, sfânta a primit asupra sa, fără să se apere, acuzația nedreaptă că ar fi tatăl unui copil lăsat la mănăstire de o femeie săracă. Teodora a părăsit mănăstirea pentru a crește copilul, iar după șapte ani a fost reprimită, împreună cu acesta, în obștea monahală.
Citește și: Arhiepiscopia Tomisului demască încă o mare minciună propagată în presă și care îl vizează pe ÎPS Teodosie
„Câți oameni pot să accepte o faptă care nu le aparține, pentru care sunt acuzați de cel mai mare păcat, acela al desfrâului? Dar smerenia le acceptă pe toate”, a spus ÎPS Teodosie.
După moartea sa, călugării au descoperit că fratele Teodor era, de fapt, femeia Teodora. Arhiepiscopul Tomisului a prezentat-o pe sfântă drept „un model de înțelepciune, de răbdare, de căință, de iertare și de dragoste”.
Sfântul Eufrosin, pilda ascultării și a fugii de laude
În partea a doua a predicii, ÎPS Teodosie s-a referit la Sfântul Cuvios Eufrosin, bucătar într-o mănăstire, cunoscut pentru simplitatea, rugăciunea și ascultarea sa.
Ierarhul a relatat vedenia unui monah care l-a văzut pe Eufrosin în grădina raiului și a primit de la el trei mere. La trezire, monahul a constatat că merele se aflau în mâinile sale, iar acestea au devenit izvor de vindecare pentru cei bolnavi.
Sfântul Eufrosin a ales însă să plece într-un loc pustiu, după ce frații au aflat despre această vedenie, pentru a fugi de laudele oamenilor.
„Mulți, crezându-se vrednici de faptele lor și de darurile lui Dumnezeu, pot să cadă de la cea mai mare înălțime duhovnicească”, a avertizat Arhiepiscopul Tomisului.
Îndemnul Arhiepiscopului Tomisului: să urmăm pildele sfinților
ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să nu se socotească mai buni decât alții și să urmeze exemplele de smerenie, pocăință și dragoste ale sfinților pomeniți de Biserică.
„Să primim și noi învățătură curată și sfântă și să urmăm pildele vieții sfinților”, a încheiat ierarhul.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, vineri, 11 septembrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
În fiecare zi, Sfânta Biserică ne pune înainte sfinți care L-au iubit pe Dumnezeu, au făcut jertfă pentru Dumnezeu, sunt mijlocitori și rugători pentru noi și ne sunt modele de credință, de viață și de mărturisire a credinței.
Iată, astăzi prăznuim o sfântă cuvioasă și un sfânt cuvios. Cea dintâi pomenită este Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria.
Aceasta s-a născut din părinți înstăriți. A fost crescută frumos și a fost căsătorită cu un tânăr de neam bun. Dar, pentru că era rugătoare, vrăjmașul voia să o întoarcă de pe calea ei către Hristos. A reușit să o înduplece pe Teodora, deși era căsătorită cu un soț bun, să cadă în păcat cu un tânăr.
Îndată însă conștiința ei s-a trezit și a început să plângă, să se căiască și a zis înaintea lui Dumnezeu: „Eu nu mai sunt vrednică de soțul meu. Ajută-mă, Doamne, să-mi plâng acest păcat și să merg într-un loc pustiu.”
Și-a luat haine bărbătești, a mers într-o mănăstire de călugări și a spus acelora că se numește Teodor. Părinții din acea mănăstire l-au pus la multe ascultări pe așa-zisul frate Teodor, iar acesta se ruga foarte mult și plângea neîncetat la rugăciune.
Se minunau toți părinții și frații care vedeau atâtea lacrimi, atâta rugăciune și împlinirea tuturor ascultărilor. Era foarte harnic așa-zisul Teodor și făcea tot ce se cuvenea.
Dar iată, Dumnezeu l-a încercat și mai aspru, ca să-i vadă credința. O femeie s-a dus la un bărbat care era stareț, l-a înduplecat să cadă în păcat cu ea, iar starețul a fugit atunci din mănăstire.
Acea femeie, îndemnată de cel viclean, a venit cu copilul și l-a adus la mănăstirea unde se afla așa-zisul frate Teodor, care era, de fapt, femeia numită Teodora. Ea a zis: „Iată, acest bărbat a făcut cu mine acest copil. De aceea îl las aici să-l crească, pentru că eu sunt femeie săracă.”
Teodora, primind acest copil, s-a gândit să nu-l abandoneze. Nu știa de unde este, dar socotea că și această jertfă îi este de folos pentru mântuirea sa.
Nu a spus nimic. A luat copilul și a zis: „Ies din mănăstire, că nu pot să stau cu copilul aici.” S-a dus și, cu multă osteneală și dragoste, a crescut copilul.
Când copilul avea șapte ani, părinții din mănăstire, văzând că așa-zisul Teodor se ruga și plângea neîncetat, l-au primit din nou în mănăstire, împreună cu copilul.
Nu a mai trăit mult. A trăit încă doi ani și îl iubea pe acel copil pe care îl crescuse cu multă dragoste. La doi ani după ce s-a întors în mănăstire, o boală cumplită l-a făcut să moară pe fratele Teodor, cum era numit.
După moartea lui, frații din mănăstire au descoperit că nu era bărbat, ci femeie. Copilul o iubea foarte mult pe cea care îl crescuse. Iar soțul ei, care se ruga să-și găsească soția, a fost și el înștiințat prin îngeri.
Soțul ei a fost adus la înmormântare chiar atunci, prin descoperirea lui Dumnezeu. S-au minunat toți părinții cum a acceptat această acuzație, că este soțul acelei femei care a venit și a adus copilul la mănăstire. Și-au dat seama câtă răbdare, câtă dragoste și câtă căință avea această Teodora.
Teodora era moartă, iar copilul, care o iubea atât de mult, a dormit peste trupul ei. După ce a fost înmormântată Teodora, soțul ei a cerut să rămână în chilia fostului frate Teodor, a soției sale. Și l-a crescut pe copil în dragoste de Dumnezeu.
Copilul a ajuns stareț al acelei mănăstiri, un stareț crescut atât de frumos de Teodora, plin de credință, de jertfă și de dragoste.
Iată cum s-a sfârșit în smerenie. Câți oameni pot să accepte o faptă care nu le aparține, pentru care sunt acuzați de cel mai mare păcat, acela al desfrâului? Dar smerenia le acceptă pe toate.
De aceea, Sfânta Teodora din Alexandria este un model de înțelepciune, de răbdare, de căință, de iertare și de dragoste.
Dar astăzi îl mai prăznuim și pe Sfântul Cuvios Eufrosin. Acesta era bucătar într-o mănăstire. Nu știa multă carte, dar era foarte harnic și rugător, slujea pe toți și rostea neîncetat rugăciunile pe care le știa. Se ruga lui Dumnezeu să-i primească jertfa rugăciunilor sale.
În această mănăstire era un părinte rugător, care avea grijă de toți cei ce veneau acolo și îi ajuta pe toți. Acest părinte rugător dorea ca și lui să-i fie primite rugăciunile și jertfa. Era foarte râvnitor acest părinte.
Iată ce s-a petrecut. Sfântul Eufrosin, iubind atât de mult pe Dumnezeu, iubindu-i pe frații din mănăstire și făcând ascultare deplină, nu se despărțea niciodată de Dumnezeu.
Acel părinte rugător îl iubea și el pe Sfântul Eufrosin, bucătarul. Se mira că, în simplitatea lui, făcea atâta ascultare cu dragoste.
Într-o noapte, a visat că a ajuns într-o grădină atât de frumoasă, în care erau tot felul de pomi și de flori. Și pe cine a văzut în acea grădină? Chiar pe bucătarul Eufrosin.
S-a minunat și l-a întrebat: „Tu ce cauți aici?”
Iar Eufrosin a răspuns: „Dumnezeu, în milostivirea Sa, deși sunt nevrednic, m-a primit să am grijă de această grădină.”
„Dar cui este hărăzită această grădină?”, l-a întrebat părintele.
Iar Eufrosin a răspuns: „Celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Este grădina raiului, pregătită pentru cei aleși de Dumnezeu și pentru cei care Îi slujesc Lui.”
Acel preot a privit multele bunătăți care se aflau în acea grădină. A văzut niște mere frumoase și a zis: „Te rog să-mi dai și mie din merele pe care le văd aici.”
Eufrosin i-a dat trei mere, pe care părintele le-a pus în basmaua sa. Îndată după ce a luat cele trei mere, a sunat clopotul pentru Utrenie și s-a trezit.
Trezindu-se, s-a dus la biserică, iar Eufrosin era acolo, pentru că nu lipsea niciodată de la sfintele slujbe. Își pregătea cele necesare la bucătărie mai dinainte, ca să nu lipsească de la slujbe.
Părintele l-a întrebat pe Eufrosin: „Unde ai fost noaptea aceasta?”
Iar Eufrosin i-a răspuns: „Am pregătit cele cuvenite, ca după slujbă să avem ce să mâncăm cu toții.”
„Nu este așa”, i-a spus părintele, și i-a povestit visul pe care îl avusese.
Când s-a trezit, acel părinte s-a minunat, pentru că visul nu fusese doar vis, ci și realitate: avea în mâini merele pe care i le dăduse Eufrosin în vis. I-a spus cele văzute, iar Eufrosin i-a răspuns: „Dacă Dumnezeu te-a binecuvântat să vezi aceste bunătăți, bucură-te și roagă-te lui Dumnezeu.”
Eufrosin nu voia ca această vedenie să fie spusă nimănui, dar părintele a povestit-o spre folosul tuturor. Merele acelea aveau bună mireasmă și biserica s-a umplut de mirosul merelor primite în dar din grădina cea frumoasă a raiului.
Mulți bolnavi se vindecau cu bucățele din aceste trei mere, care erau mere adevărate, dar frumos mirositoare și pline de darul Duhului Sfânt.
Sfântul Eufrosin, pentru că s-au spus acestea despre el, a fugit de acolo, ca să nu-l laude părinții și frații. S-a dus într-un loc pustiu și acolo și-a sfârșit viața, rugându-se neîncetat.
Căci mulți, crezându-se vrednici de faptele lor și de darurile lui Dumnezeu, pot să cadă de la cea mai mare înălțime duhovnicească. Părinții Patericului ne-au scris atâtea pilde despre aceasta.
De aceea, niciodată să nu ne socotim vrednici și mai buni decât alții, ci, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, să zicem: „Dintre păcătoși, cel dintâi sunt eu”, cum rostim și noi înainte de primirea Sfintei Împărtășanii.
Să luăm pildă, încă o dată, de la Sfânta Teodora, care a fost acuzată pe nedrept. Era femeie, iar femeia care a adus copilul a spus că este bărbat, iar Teodora a acceptat această acuzație. A făcut aceasta din smerenie, din iertare și pentru a-și răscumpăra păcatele tinereții sale.
Iar Sfântul Eufrosin, atât de râvnitor în toate, a primit de la Dumnezeu răsplată pentru dragostea, smerenia, ascultarea și osteneala sa. A primit de la Dumnezeu mărturia că poate să fie în cele ale raiului, dar fiind lăudat de ceilalți părinți și frați, nu a voit să rămână în laudele oamenilor, ci a voit să se căiască mai departe înaintea lui Dumnezeu. S-a dus într-un loc pustiu, să se căiască.
Să primim și noi învățătură curată și sfântă și să urmăm pildele vieții sfinților. Amin.”
