ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit joi, 16 iulie, despre puterea mărturisirii credinței și despre exemplul oferit de sfinții mucenici, în predica rostită după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Ierarhul a subliniat că sfinții nu sunt doar personaje ale trecutului, ci modele vii pentru fiecare creștin, prin jertfa și credința lor.
„Iată, astăzi noi prăznuim sfinți, sfințiți mucenici și sfinți mucenici, care ne dau pildă de credință, de dragoste, de răbdare, de suferință pentru Hristos, pentru că sfinții sunt cu adevărat frații noștri mai mari, care, prin suferință și prin jertfă, au ajuns cu sufletele lor în ceruri și se roagă pentru noi să avem și noi credință vie și mărturisitoare, să-L iubim pe Dumnezeu, ca Dumnezeu să ne dea și nouă bucuria și viața cea veșnică”, a spus ÎPS Teodosie.
Sfântul Antinoghen și cei zece ucenici ai săi
În prima parte a cuvântului de învățătură, Arhiepiscopul Tomisului a evocat viața Sfântului Sfințit Mucenic Antinoghen și a celor zece ucenici ai săi, care au refuzat să aducă jertfă idolilor în timpul persecuțiilor.
ÎPS Teodosie a relatat că, înainte de martiriu, Sfântul Antinoghen a cerut să fie dus la mănăstirea în care slujea și și-a exprimat dorința de a muri numai pentru Hristos.
„Eu primesc moartea, că nu aduc jertfă idolilor, dar vreau să o primesc în mănăstirea mea. Acolo să mă ucideți, dacă voi vreți. Eu n-aș vrea să mor decât pentru Hristos”, a spus Sfântul Antinoghen, potrivit relatării făcute de ierarh.
Arhiepiscopul Tomisului a descris și momentul emoționant în care o cerboaică, crescută de sfânt, l-a întâmpinat înaintea martiriului.
„Iată, eu de acum înainte nu-ți voi mai fi aproape. Te-am crescut și te-am hrănit. Dar rog pe Dumnezeu ca tu să aduci în fiecare an, la ziua muceniciei mele, un pui, care să fie pentru cei ce se adună aici, jertfă la ospățul pe care îl vor face întru pomenirea mea”, a rostit Sfântul Antinoghen, după cum a relatat ÎPS Teodosie.
Ierarhul a amintit că, potrivit tradiției, cerboaica a împlinit această rugăminte în fiecare an.
Sfânta Muceniță Iulia, model de credință și iertare
În continuarea predicii, ÎPS Teodosie a prezentat viața Sfintei Mucenițe Iulia, despre care a spus că a rămas neclintită în credință, deși era roabă într-o casă de păgâni.
Arhiepiscopul Tomisului a arătat că rugăciunea ei a adus binecuvântare gospodăriei stăpânului, care a mărturisit în fața celor ce voiau să o silească să se închine idolilor că nu reușise niciodată să-i schimbe credința.
„N-o siliți, că și eu am vrut să o silesc, dar n-am putut să o conving să aducă jertfă, pentru că ea Îl are pe Dumnezeu, pe Hristos (…). Eu am avut mult spor prin rugăciunile ei în gospodăria mea. Nu o puteți sili. Mai bine primește să moară decât să vă asculte pe voi”, a relatat ierarhul.
ÎPS Teodosie a evidențiat și rugăciunea rostită de Sfânta Iulia înainte de moarte, în care aceasta nu a cerut pedepsirea prigonitorilor, ci întoarcerea lor la Dumnezeu.
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu și al tuturor oamenilor (…), trimite harul și lumina Ta și asupra acestora care sunt în întuneric. (…) Ai milă și de cei ce m-au osândit la moarte, ca să se întoarcă și ei de la întuneric la lumină”, a citat Arhiepiscopul Tomisului.
Potrivit predicii, ultimele cuvinte ale sfintei au fost o rugăciune de iertare pentru călăii săi.
„Iartă-mă, Doamne, și iartă-i și pe călăii mei”, a spus Sfânta Iulia înainte de a primi moarte martirică, după cum a relatat ÎPS Teodosie.
Chemare la o credință vie
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului a îndemnat credincioșii să privească la exemplul mucenicilor și să rămână statornici în credință, arătând că adevărata biruință este dobândită prin iubirea lui Hristos și prin mărturisirea Evangheliei, chiar și în vreme de încercare.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 16 iulie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi noi prăznuim sfinți, sfințiți mucenici și sfinți mucenici, care ne dau pildă de credință, de dragoste, de răbdare, de suferință pentru Hristos, pentru că sfinții sunt cu adevărat frații noștri mai mari, care, prin suferință și prin jertfă, au ajuns cu sufletele lor în ceruri și se roagă pentru noi să avem și noi credință vie și mărturisitoare, să-L iubim pe Dumnezeu, ca Dumnezeu să ne dea și nouă bucuria și viața cea veșnică.
Iată, îl prăznuim pe Sfântul Antinoghen, care avea și zece ucenici ai săi. Acesta era un om credincios și atât de mult se ruga. El, din copilărie, a avut credința, de aceea a ajuns în Cartagina mărturisitor al dreptei credințe și a ajuns slujitor.
El slujea acolo, la o mănăstire frumoasă, iar cei zece ucenici ai săi îl urmau întru totul în credința sa.
Dar iată, au venit vremurile în care creștinii nu mai aveau voie să se roage, că s-a dat lege să aducă jertfă doar idolilor păgâni și să-și părăsească credința.
De aceea, și Antinoghen, împreună cu ucenicii săi, pe când se rugau, au fost chemați să aducă jertfă idolilor. Ei s-au împotrivit cu totul. Cei zece ucenici ai lui Antinoghen erau și ei mărturisitori ai dreptei credințe în Hristos și această credință o mărturiseau chiar și cu prețul vieții lor. De aceea au fost aduși să dea ascultare poruncii împăratului, să aducă jertfă idolilor. Ei s-au împotrivit cu totul.
Sfântul Antinoghen a zis:
„Eu primesc moartea, că nu aduc jertfă idolilor, dar vreau să o primesc în mănăstirea mea. Acolo să mă ucideți, dacă voi vreți. Eu n-aș vrea să mor decât pentru Hristos.”
Pe cei zece ucenici ai săi i-au luat și i-au întrebat:
„Voi aduceți jertfă zeilor noștri?”
Și au răspuns:
„Nicidecum. Noi urmăm pe dascălul nostru, părintele Antinoghen. Ceea ce face el facem și noi și simțim că Hristos trăiește în sufletele noastre.”
Fără să vadă Antinoghen, pe cei zece i-au ucis cu sabia, iar apoi au mers cu Antinoghen la mănăstire, ca să-i împlinească dorința de a fi ucis acolo, la mănăstirea unde se ostenea. Acolo a fost întâmpinat de o cerboaică pe care el o crescuse și o hrănise. Aceasta, când a venit mucenicul, cel care urma să fie ucis, s-a apropiat de el.
Iar mucenicul a grăit către cerboaică:
„Iată, eu de acum înainte nu-ți voi mai fi aproape. Te-am crescut și te-am hrănit. Dar iată, rog pe Dumnezeu ca tu să aduci în fiecare an, la ziua muceniciei mele, un pui, care să fie pentru cei ce se adună aici, jertfă la ospățul pe care îl vor face întru pomenirea mea.”
Cerboaica stătea cu capul plecat lângă mucenic. Mucenicul s-a rugat, iar cerboaica vărsa lacrimi. Se minunau cei din jur de această priveliște.
Iar Antinoghen a spus:
„Dacă voi doriți să mă ucideți, eu nu vreau să mor decât pentru Hristos. Nu vreți și voi să vă închinați lui Hristos? Că eu de El nu mă despart, că Hristos este Dumnezeu adevărat, iar idolii voștri n-au nici suflet, nici viață, ci sunt demoni.”
Și s-au mâniat aceia și au zis:
„Cum să spui despre idolii noștri, care sunt zei, că sunt demoni? De aceea nu te vom ierta și cu adevărat te vom ucide.”
Și a întrebat:
„Dar ceilalți zece ucenici ai mei unde sunt?”
I-au răspuns:
„Pentru că ți-au urmat ție și pentru că tu i-ai învățat să nu jertfească zeilor, au fost uciși cu sabia.”
Sfântul Antinoghen a rămas gata de jertfă. A cerut să se închine și a zis:
„Doamne, ajută-mă ca să-Ți aduc viața mea jertfă pentru Tine și toți cei care vor aduce această închinare Ție să aibă parte de viața cea cerească, să rămână în veci credincioși și următori Ție.”
Acolo i-au tăiat capul, iar în fiecare an, potrivit celor pe care le-a cerut lui Dumnezeu și cerboaicei, aceasta aducea câte un pui la pomenirea Sfântului Antinoghen. După săvârșirea pomenirii, toți se așezau la masă, se rugau și îl pomeneau pe Sfântul Antinoghen.
Între mucenici o pomenim astăzi mai ales pe Sfânta Iulia.
Aceasta, din copilărie, a fost crescută în dreapta credință și Îl iubea atât de mult pe Hristos, încât se ruga îndelung, iar când nu se ruga, cugeta la Dumnezeu. Postea mult, mânca numai sâmbăta și duminica, iar în celelalte zile postea și se ruga.
De aceea, chipul ei era palid, dar nu era lipsită de puterea rugăciunii. Acolo își găsea cea mai mare putere: când Îl pomenea pe Dumnezeu și I se adresa, simțea că îi crește puterea și sufletul i se lumina.
A fost luată de un păgân și pusă slugă în casa lui. Păgânul i-a spus să se închine idolilor, dar ea a răspuns:
„Niciodată nu pot să fac aceasta. Dacă vrei să mă primești, eu îmi păstrez credința mea și mă rog lui Dumnezeu să-ți dea spor în gospodăria ta.”
Omul acela avea vite și o gospodărie mare, iar după ce Sfânta Iulia a început să se roage, toate au început să sporească în gospodăria lui. Păgânul a observat aceasta și a lăsat-o să-și păstreze credința.
După aceea, a hotărât să plece în insula Corsica și a luat-o cu el și pe slujnica sa, Iulia. Pe tot drumul, în corabie, Iulia se ruga neîncetat. Au ajuns acolo, iar păgânii din insulă aveau o sărbătoare în cinstea unuia dintre idolii lor.
La această sărbătoare, Iulia a rămas în corabie să se roage, iar stăpânul ei s-a dus împreună cu acei păgâni și, pentru că ei au adus jertfă idolului, a adus și el jertfă împreună cu ei.
Dar aceștia au venit să vadă cine se află în corabie, pentru că observaseră că acolo mai rămăsese cineva.
Și venind, au găsit-o pe Sfânta Fecioară Iulia rugându-se.
I-au zis:
„Cine ești? De ce n-ai ieșit din corabie?”
Ea le-a răspuns:
„Eu stau aici să mă rog.”
„Dar cui te rogi?”, au întrebat-o.
Și le-a răspuns:
„Mă rog Dumnezeului Celui viu și adevărat, Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.”
Atunci au luat-o din corabie și au dus-o ca să o silească să aducă jertfă idolilor lor.
Dar stăpânul ei le-a zis:
„N-o siliți, că și eu am vrut să o silesc, dar n-am putut să o conving să aducă jertfă, pentru că ea Îl are pe Dumnezeu, pe Hristos, despre Care spune că este Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul, Care a răscumpărat păcatele lumii. Și eu am avut mult spor prin rugăciunile ei în gospodăria mea. Nu o puteți sili. Mai bine primește să moară decât să vă asculte pe voi și să se închine idolilor, cărora mă închin și eu. Dar eu o respect, pentru că multe daruri și mult folos am primit prin rugăciunile ei.”
Atunci aceia au hotărât să-l îmbete pe stăpânul Iuliei și i-au dat mult de băut, până când a adormit, pentru că el îi lua apărarea Iuliei, deși era păgân.
Atunci Iulia a fost pusă la mare încercare și păgânii din insula Corsica i-au spus:
„Nu te mai ține de această părere a ta, ci vino la zeii noștri, adu jertfă și vei scăpa și de robie, și de moarte.”
Ea a răspuns:
„Eu robie nu am. Sunt liberă, că Îl am pe Hristos. Cine este rob al lui Hristos Îl are pe Dumnezeu în sufletul său și niciodată nu poate fi robit. Numai cei ce slujesc demonilor sunt robi ai răului. Eu mă simt liberă. Chiar dacă mă veți ucide, nu mă simt roabă decât a lui Hristos, nu roaba voastră. De aceea eu pe Hristos Îl mărturisesc.”
Și, zicând acestea, aceia i-au pregătit moartea.
Ea a cerut să se roage și s-a rugat astfel:
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu și al tuturor oamenilor, Care ne-ai răscumpărat din păcat și din moarte, trimite harul și lumina Ta și asupra acestora care sunt în întuneric. Dă-le și lor să Te cunoască, să nu Ți se mai împotrivească, pentru că Tu ești iubitor al tuturor oamenilor. Îi primești și pe cei drepți, și pe cei păcătoși. Eu primesc jertfa vieții mele, că știu că prin aceasta vin la Tine, dar ai milă și de cei ce m-au osândit la moarte, ca să se întoarcă și ei de la întuneric la lumină.”
Aceia auzeau cum se roagă și se minunau că nu era mâniată pe ei și nu le purta nicio ură. Au hotărât să o ucidă cu sabia.
Iar ea a murit rostind aceste cuvinte:
„Iartă-mă, Doamne, și iartă-i și pe călăii mei.”
S-au minunat cei de față, însă soldații rânduiți să-i taie capul i l-au tăiat cu sabia. Când s-a trezit stăpânul ei, a găsit-o cu capul tăiat.
S-a întristat și i-a certat pe cei care erau păgâni, ca și el, și le-a zis:
„Voi n-aveți suflet. Această fecioară era atât de curată și de rugătoare. Cui se ruga? Ea se ruga cu multă stăruință. De aceea am iubit-o și am prețuit-o, că prin rugăciunile ei mi-a adus mare binecuvântare și mare dar. De aceea regret moartea ei, pentru că mi-a fost de mare ajutor în gospodăria mea și îmi pare rău de ceea ce s-a petrecut.”
Și astfel s-a săvârșit Sfânta Muceniță Iulia Fecioara.”
