Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit joi, 9 iulie, despre puterea rugăciunii, despre mărturisirea credinței și despre felul în care copiii credincioși pot deveni prilej de întoarcere la Dumnezeu pentru părinții lor.
Predica a fost rostită în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, după Acatistele Icoanei Maicii Domnului „Îndrumătoarea”, Sfinților Mucenici Epictet și Astion și Sfintei Mucenițe Chiriachi.
Viețile sfinților, mărturii despre credință și jertfă
În cuvântul său, Arhiepiscopul Tomisului a prezentat viața Sfintei Mucenițe Chiriachi, crescută de părinți credincioși și hotărâtă încă din tinerețe să-și păstreze curăția și să-I slujească lui Hristos.
ÎPS Teodosie a evocat prigoana din vremea împăraților Dioclețian și Maximian, chinurile la care a fost supusă Sfânta Chiriachi și statornicia acesteia în credință.
„N-ai ce să-mi faci, pentru că nu poți chinui sufletul meu, ci doar trupul. Eu vreau să-mi mântuiesc sufletul. De aceea Îi slujesc lui Hristos”, a amintit ierarhul din mărturisirea Sfintei.
Arhiepiscopul Tomisului a vorbit și despre minunile petrecute în timpul pătimirii sale, despre vindecarea rănilor, despre focul care nu a putut să o atingă și despre fiarele care s-au purtat cu blândețe față de ea.
Sfinții Epictet și Astion, propovăduitori în Dobrogea
O parte importantă a predicii a fost dedicată Sfinților Mucenici Epictet și Astion, care au venit din Răsărit și au propovăduit credința creștină la Halmyris, în Dobrogea.
ÎPS Teodosie a amintit că Sfântul Epictet era preot, iar Sfântul Astion, un tânăr de numai 18 ani, provenea dintr-o familie păgână înstărită. Cei doi au ajuns în ținutul Sciției Mici, unde au rămas timp de 17 ani, săvârșind minuni și aducând numeroși oameni la credința în Hristos.
Potrivit relatării ierarhului, încă de la începutul propovăduirii lor, aproximativ o mie de păgâni au primit credința creștină.
Rugăciunea Sfântului Astion pentru părinții săi
Arhiepiscopul Tomisului a acordat o atenție deosebită convertirii părinților Sfântului Astion, Alexandru și Marcelina.
Aceștia și-au căutat fiul multă vreme, iar după martiriul său au ajuns la locul unde fusese îngropat. Sfântul Astion i s-a arătat în vedenie lui Vigilanțiu, fost anchetator devenit creștin, cerându-i să-i primească pe părinții săi și să-i îndrume spre credință.
După ce au fost catehizați de preotul Bonosus și botezați de episcopul Evanghelicus, părinții Sfântului Astion și-au vândut averea, au împărțit-o săracilor și au devenit, la rândul lor, propovăduitori ai credinței.
„Iată cât de folositoare este rugăciunea copiilor credincioși pentru părinții necredincioși, care, prin harul lui Dumnezeu, pot veni la lumină”, a subliniat ÎPS Teodosie.
Ierarhul a arătat că Sfinții Epictet și Astion, precum și părinții Sfântului Astion, Alexandru și Marcelina, sunt legați de pământul Dobrogei și se roagă pentru cei care trăiesc astăzi în aceste locuri.
Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” și minunile sale
În continuarea predicii, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea”, păstrată la Mănăstirea Neamț, care s-a aflat și la Constanța în urmă cu doi ani.
ÎPS Teodosie a evocat tradiția potrivit căreia chipul Maicii Domnului s-a întipărit în chip minunat pe un stâlp al bisericii din Lida și a amintit că prima icoană a Maicii Domnului a fost zugrăvită de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.
Ierarhul a vorbit și despre minunile atribuite icoanei, între care apărarea proprietăților mănăstirii și salvarea așezământului în timpul unei invazii.
„Și pe noi, dacă avem credință, Maica Domnului ne ajută. Așa cum i-a vindecat pe cei ologi, pe cei cuprinși de epilepsie, pe cei bolnavi de cancer și de multe alte suferințe, tot astfel ne vindecă și pe noi, nu numai de bolile trupești, ci mai ales de cele sufletești”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Îndemn la rugăciune și participare la slujbele de la Mănăstirea Prodromița
La final, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să se bucure de bogăția duhovnicească a serii și să se roage pentru ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 9 iulie, după Acatistele Maicii Domnului, al Sf. Mc. Epictet și Astion și al Sf. Mc. Chiriachi, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Ce acatiste și rugăciuni frumoase am avut și în seara aceasta! Acatistul Sfintei Chiriachi, a cărei mână dreaptă se află în Catedrala Episcopală din Huși, Acatistul Sfinților Epictet și Astion, românizați, pentru că au venit din Răsărit și și-au încheiat viața la Halmyris, în județul Tulcea, și Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Îndrumătoarea”, de la Mănăstirea Neamț.
Sfânta Chiriachi, încă din copilărie, fiind născută din părinți credincioși, a fost crescută în dreapta credință. Era atât de plină de dragoste și de jertfă pentru Hristos, încât creștea mereu în vârstă, în înțelepciune și în râvna de a-I sluji lui Hristos.
Atunci când a înțeles ce înseamnă fecioria, ascultând și citind Evanghelia despre cele zece fecioare și întrebându-l pe părintele ei duhovnic, Sfânta Chiriachi a dorit să-și păzească fecioria și să rămână mereu curată în rugăciune, în credință, în dragoste și în jertfă pentru Dumnezeu.
Vremurile erau vitrege. Era vreme de mare prigoană. Se ajunsese în timpul împăraților Dioclețian și Maximian. Auzind aceștia că ea propovăduia credința multor tinere de vârsta ei și multor oameni care veneau în jurul ei și că era deosebit de convingătoare în cuvânt, pentru că Îl trăia pe Hristos în sufletul și în trupul ei, au văzut că tot mai mulți păgâni se apropiau de credință prin cuvintele pe care le rostea.
De aceea, păgânii își vedeau zădărnicite toate capiștile și idolii lor și au pârât-o împăratului. Au dus-o înaintea împăratului Dioclețian împreună cu părinții ei. Împăratul a hotărât însă să o despartă de părinții săi.
Pe părinții ei, care au mărturisit credința fără teamă, i-a martirizat acolo, în Răsărit. Dar pe fiica lor, pe care au numit-o atât de frumos Chiriachi, pentru că se născuse într-o zi de duminică, copil pe care îl dobândiseră la bătrânețe și pe care îl iubeau atât de mult, au despărțit-o de ei și au trimis-o înaintea împăratului Maximian. Acesta i-a poruncit să nu mai propovăduiască numele lui Hristos, ci să respecte porunca împărătească și să aducă jertfă idolilor.
A fost dată în seama unui mare chinuitor, care a încercat mai întâi să o înspăimânte. Dar, văzând că nu se teme, i-a spus că o va supune la chinuri.
Sfânta i-a răspuns:
„N-ai ce să-mi faci, pentru că nu poți chinui sufletul meu, ci doar trupul. Eu vreau să-mi mântuiesc sufletul. De aceea Îi slujesc lui Hristos, Care m-a răscumpărat din păcatul strămoșesc și mi-a deschis calea către Împărăția cerurilor, în locașurile Tatălui Ceresc.”
Au trimis-o înaintea ighemonilor. Primul ighemon, după ce a încercat să o înspăimânte și apoi a supus-o la chinuri, a văzut că nu are nicio putere asupra ei.
A dus-o să jertfească idolilor, dar ea s-a rugat și a venit un foc mare din cer. Fulgerul l-a lovit pe ighemon, care a căzut mort. Toți idolii s-au sfărâmat, s-a pornit o furtună puternică și s-a împrăștiat țărâna, căci pământul s-a cutremurat. Toți s-au minunat de puterea Dumnezeului Căruia I se închina această tânără, Chiriachi.
A venit un alt ighemon și, auzind cele întâmplate cu cel dintâi, a poruncit să fie bătută și aruncată în temniță, plină de răni. S-a mirat însă când a văzut că a ieșit de acolo sănătoasă, pentru că Îngerul Domnului fusese trimis și o vindecase de toate rănile.
Acesta a hotărât apoi să o piardă prin foc, dar focul nu a ars-o. Dimpotrivă, a venit o ploaie puternică și a stins văpaia.
După aceea au aruncat-o la fiare, însă fiarele s-au purtat cu blândețe față de tânăra Chiriachi. Și de aceasta s-au minunat toți. Nu mai știau ce chinuri să-i pregătească. Deși trupul ei fusese acoperit de răni, toate se vindecau.
În cele din urmă au hotărât să-i taie capul cu sabia, în afara cetății. Soldații au dus-o acolo, iar ea a cerut puțin timp pentru rugăciune. S-a rugat îndelung și s-a rugat chiar și pentru soldații veniți să o ucidă, precum și pentru toți păgânii, ca să ajungă la cunoașterea adevăratului Dumnezeu. După ce și-a încheiat rugăciunea, s-a culcat la pământ și a adormit în Domnul. Când soldații s-au apropiat ca să-i taie capul, au constatat că murise. Sufletul ei se înălțase deja la Dumnezeu.
De aceea, creștinii i-au luat trupul și l-au îngropat cu cinste. La mormântul ei s-au săvârșit multe minuni. Mai târziu, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, moaștele ei au fost așezate într-o raclă și cinstite de credincioși.
Tot în vremea împăraților Dioclețian și Maximian au pătimit și Sfinții Mucenici Epictet și Astion, la Halmyris.
Ei au fugit din Răsărit, din cauza prigoanei foarte aspre împotriva creștinilor. Au venit aici preotul Epictet și tânărul Astion, care avea doar optsprezece ani. Sfântul Epictet l-a călugărit și l-a întărit în credință, pentru a-l salva de mânia părinților săi, care erau păgâni.
Se spune că atunci când Sfântul Astion i-a vorbit tatălui său despre bucuria pe care o trăiesc creștinii, acesta nu l-a ascultat deloc. Atunci au înțeles că nu putea pricepe viața creștină și nici nu dorea să-L cunoască pe Hristos.
De aceea au spus: „Trebuie să plecăm de aici.”
Au găsit liniște în țara sciților și, în drumul lor, au poposit mai întâi la Capidava. De aceea am așezat acolo hramul Sfinților Epictet și Astion.
Apoi au ajuns la Halmyris, unde au petrecut șaptesprezece ani în neîntreruptă propovăduire. Au săvârșit multe minuni și au adus la credință numeroși păgâni. În acea vreme veniseră aici multe oști păgâne din părțile Imperiului Roman, iar prin minunile și propovăduirea lor i-au îndreptat pe mulți către Hristos.
Încă de la primele minuni și de la începutul propovăduirii lor, o mie de oameni, care până atunci fuseseră păgâni, au crezut în Hristos.
În vremea aceea, un concetățean din locurile de unde proveneau ei, cunoscându-i pe părinții lui Astion – tatăl fiind mai-marele cetății, iar mama, fiica unui senator de seamă, Iulian –, a aflat unde se găsea tânărul.
Părinții lui Astion, pentru că nu-și mai găseau fiul, îl plângeau neîncetat. Mama spunea:
„Eu nu mai sunt mamă, pentru că nu-mi mai am fiul.”
Iar tatăl plângea și zicea:
„Ce fiu frumos am avut și cum l-am pierdut! Degeaba sunt bogat; nu-mi mai aduc nicio bucurie nici averea, nici cinstea de a fi mai-marele cetății.”
Au dat de veste că oricine îl va găsi pe fiul lor va primi jumătate din averea lor și au început să-l caute pretutindeni.
În cele din urmă, un concetățean l-a văzut aici, pe când Sfinții se aflau în timpul judecății, și s-a întors să-i înștiințeze pe părinți unde se află fiul lor.
Ei își spuneau:
„Chiar dacă l-au furat creștinii, dacă îl vom găsi, ne vom împăca cu el. Ce ne va spune, aceea vom face.”
Între timp însă, Sfinții Epictet și Astion fuseseră martirizați. Înainte de a li se tăia capetele, au fost ținuți treizeci de zile în temniță, flămânzi și în suferință.
În tot acest timp se rugau neîncetat:
„Suntem creștini. Facă-se voia Domnului Dumnezeului nostru cu noi.”
Un anchetator pe nume Vigilanțiu, auzindu-i rugându-se astfel, a fost profund impresionat. A început și el să rostească aceleași cuvinte, iar inima i s-a umplut de lumină și de emoție. A stat de vorbă cu ei, iar Sfinții i-au vorbit despre bucuria credinței în Hristos. Astfel, și el a primit credința creștină.
Preotul Epictet l-a botezat pe Vigilanțiu.
După aceea, Sfinții au fost scoși din nou înaintea judecătorilor și condamnați la moarte prin tăierea capului.
Cel care îi înștiințase pe părinți unde se află fiul lor le-a spus că acesta fusese martirizat, iar ei au pornit spre locul unde se aflau.
Sfinții erau deja așezați în mormânt.
Atunci, Sfântul Astion i s-a arătat în vedenie lui Vigilanțiu, fostul anchetator devenit creștin, și i-a spus:
„Vor veni părinții mei. Să-i aștepți în port, să-i duci la chilia noastră și apoi la mormintele noastre. Dumnezeu te va lumina ce să le spui și cum să-i mângâi.”
Și, într-adevăr, părinții au sosit. Vigilanțiu i-a întâmpinat și i-a dus mai întâi la chilie. Acolo ardea o candelă, se afla Evanghelia din care citea Sfântul Astion și cartea lui de rugăciuni.
Părinții au întrebat:
„Unde este fiul nostru?”
Iar Vigilanțiu le-a răspuns:
„Este aici, în acest loc.”
Au rămas acolo în rugăciune până spre dimineață.
În zori s-a făcut o lumină mare. Înainte de ivirea luceafărului de dimineață, o lumină copleșitoare s-a arătat deasupra mormintelor.
Cei doi Sfinți au apărut în slavă.
Sfântul Astion a îmbrățișat-o pe mama sa, Marcelina, și i-a spus:
„Fericit sunt în locul în care am ajuns. Mă rog pentru tine. Ascultă ceea ce ți se va spune și vei fi împreună cu mine în Împărăția cea luminoasă a lui Dumnezeu.”
Iar preotul Epictet s-a apropiat de Alexandru, tatăl lui Astion, l-a îmbrățișat și i-a spus:
„Iată, fiul tău se află în locul cel mai frumos și plin de bucurie. Ascultă învățătura pe care o vei primi și vei ajunge și tu acolo.”
După aceste cuvinte, cei doi Sfinți s-au făcut nevăzuți.
Apoi preotul Bonosus i-a catehizat, iar episcopul Evanghelicus i-a botezat. După aceea și-au vândut toată averea și au împărțit-o săracilor. S-au întors să fie aproape de locul unde se afla fiul lor, Astion, și au rămas acolo, devenind și ei propovăduitori ai credinței. În cele din urmă, au primit cununa muceniciei.
Iată, cât de folositoare este rugăciunea copiilor credincioși pentru părinții necredincioși, care, prin harul lui Dumnezeu, pot veni la lumină.
Să ne bucurăm de această mărturie a sfinților, care sunt asemenea unor strămoși ai noștri, pentru că au iubit aceste ținuturi și pe înaintașii noștri. Astăzi se roagă pentru noi Sfinții Epictet și Astion, precum și părinții lui Astion, Alexandru și Marcelina, care au devenit și ei sfinți mucenici.
Iar Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” se află la Mănăstirea Neamț. Ea a fost și la noi, acum doi ani.
Atunci am săvârșit Acatistul, iar icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” a fost așezată aici spre închinare.
Tradiția spune că chipul Maicii Domnului s-a pictat singură pe un stâlp din biserica din Lida, unde se aflau și moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Mai târziu, prima icoană a Maicii Domnului a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.
După aceea, și alți iconari iscusiți au început să zugrăvească icoane ale Maicii Domnului.
Această icoană a ajuns mai întâi la Suceava, care era atunci capitala Moldovei, în anul 1401, fiind așezată în catedrala domnească. Ulterior, a fost dusă la Mănăstirea Neamț, unde a ocrotit nenumărați credincioși.
Este o icoană făcătoare de minuni. După cum ați auzit, cel puțin două minuni sunt copleșitoare.
La un moment dat, niște oameni au ocupat pe nedrept pământurile Mănăstirii, dorind să le folosească în interesul lor. Cei care au răpit acele pământuri au murit, iar trupurile lor au fost găsite neputrezite.
Când s-a aflat aceasta, copiii lor erau încă în viață. Părintele stareț, împreună cu episcopul, le-au arătat cele întâmplate și le-au explicat pricina.
Atunci copiii au spus:
„Vă înapoiem pământul, dar rugați-vă pentru părinții noștri, ca Dumnezeu să le ierte acest păcat.”
S-au făcut rugăciuni pentru ei, iar după aceea trupurile au intrat în putrezire, semn că fuseseră dezlegați de blestem. Pentru că furtul din bunurile Bisericii este un păcat foarte greu.
De la Biserică nu trebuie să fure nimeni niciodată. De fapt, nu trebuie să furăm de nicăieri, dar cu atât mai mult din cele închinate lui Dumnezeu.
O altă minune s-a petrecut atunci când turcii au năvălit. Călugării au ascuns icoana, ca să nu fie batjocorită.
Când oștile au ajuns în apropierea mănăstirii, hotărâte să o distrugă și să-i ia toate podoabele, călugării se rugau Maicii Domnului:
„Tu ești mare făcătoare de minuni. Chiar dacă icoana este ascunsă, Tu ești prezentă aici, împreună cu noi. Apără-ne de cei care au venit să ne cotropească și să ne ucidă.”
Și, deși veneau cu multă mânie, când s-au apropiat de mănăstire, s-au schimbat cu totul. Au început să vorbească între ei:
„De ce ne simțim atât de liniștiți? Ce s-a întâmplat cu noi? Mai bine să nu-i pedepsim. Simțim o pace și o blândețe pe care nu vrem să le pierdem.”
Și spuneau:
„Înseamnă că oamenii de aici au mare vrednicie.”
Dar aceasta era minunea Maicii Domnului.
Și pe noi, dacă avem credință, Maica Domnului ne ajută. Așa cum i-a vindecat pe cei ologi, pe cei cuprinși de epilepsie, pe cei bolnavi de cancer și de multe alte suferințe, tot astfel ne vindecă și pe noi, nu numai de bolile trupești, ci mai ales de cele sufletești.
De aceea să ne bucurăm de această seară atât de bogată duhovnicește. A trebuit să vorbesc mai mult pentru a vă tâlcui viețile și minunile acestor sfinți.
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască tuturor bucurie pentru această seară minunată.
Iar duminică vă spun de pe acum că voi fi la Icoana Maicii Domnului Prodromița, a cărei istorie este deosebit de frumoasă, la Mănăstirea Prodromița, de deasupra orașului Hârșova.
Este bine să mergeți acolo și să vedeți și biserica cea nouă, care s-a ridicat foarte mult și este cu adevărat impunătoare. Are treizeci de metri lungime, iar în dreptul absidei măsoară șaisprezece metri.
Este o biserică foarte primitoare, iar părintele stareț este venit de la Mănăstirea Neamț, de unde se află și Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea”. Astfel, de la o icoană a Maicii Domnului a venit să slujească lângă o altă icoană făcătoare de minuni, Prodromița. Dumnezeu și Maica Domnului să-i dăruiască în continuare spor și ajutor părintelui stareț Eufrosin.”
