Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit joi, 1 octombrie, după slujba Acatistelor oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, despre mila lui Dumnezeu, mijlocirea Maicii Domnului și puterea pocăinței.
Predica a fost rostită după Acatistele Acoperământului Maicii Domnului, al Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian și al Sfinților Cuvioși Chiriac și Iosif de la Bisericani.
Citește și: Arhiepiscopia Tomisului demască încă o mare minciună propagată în presă și care îl vizează pe ÎPS Teodosie
„Rugăciunile arată că, dacă ne-ar judeca Dumnezeu după păcatele noastre, niciun om nu s-ar mântui”, a spus ÎPS Teodosie.
ÎPS Teodosie: Sfinții Chiriac și Iosif au fost mari trăitori
Arhiepiscopul Tomisului a vorbit mai întâi despre Sfinții Chiriac și Iosif de la Bisericani, pe care i-a numit „mari trăitori”.
ÎPS Teodosie a arătat că Sfântul Iosif a fost „un mare postitor” și pildă pentru Sfântul Chiriac.
„Aceștia doi au dat dovadă că firea omenească, atunci când este îmbrăcată în harul lui Dumnezeu prin rugăciune continuă, postire și bine făcut semenilor, pare a fi mai presus de fire”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a subliniat că puterea care îi întărește pe sfinți este harul lui Dumnezeu.
„Luminători și ocrotitori ai întregii Moldove și ai tuturor românilor”
ÎPS Teodosie a spus că Sfinții Chiriac și Iosif de la Bisericani au oferit credincioșilor o pildă de jertfă, credință, nădejde, dragoste și rugăciune continuă.
„Ne-au dăruit o pildă de jertfă, de credință, de nădejde, de dragoste, de rugăciune continuă, cei doi părinți care au devenit luminători și ocrotitori ai întregii Moldove și ai tuturor românilor”, a afirmat ierarhul.
Citește și: Încă un fake news în care presa îl implică pe ÎPS Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului a arătat că sfinții nu rămân departe de cei care îi cinstesc.
„Vor veni în apropierea noastră ca să ne ajute, că noi suntem și semenii lor, dar și rudenia lor, că avem același sânge românesc și noi, ca și ei”, a spus ÎPS Teodosie.
Sfântul Ciprian, de la vrăjitorie la slujirea lui Dumnezeu
În continuare, ÎPS Teodosie a vorbit despre Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, care, înainte de convertire, a fost „un mare vrăjitor”.
Ierarhul a arătat că Sfântul Ciprian a încercat să o îndepărteze pe Sfânta Iustina de Hristos și de curăția ei, apelând la lucrarea demonilor.
„A adus chiar și un tânăr foarte pătimaș, Aglaid, s-o întoarcă de la Hristos pe Iustina și de la curăția ei. Nimic n-au reușit”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Potrivit predicii, Sfânta Iustina a rămas neclintită în credință, iar puterea Sfintei Cruci a risipit înșelarea diavolească.
„Diavolul de nimic nu se teme mai mult ca de semnul Sfintei Cruci”
ÎPS Teodosie a amintit că, după ce Ciprian a ajuns la credință, diavolul a încercat să-l amăgească luând chipul Iustinei.
Sfântul Ciprian a înțeles însă că era vorba despre o nălucire și a făcut semnul Sfintei Cruci.
„Știind de la Iustina că diavolul de nimic nu se teme mai mult ca de semnul Sfintei Cruci, a făcut semnul Sfintei Cruci și a dispărut dintr-odată”, a spus ierarhul.
După convertire, Ciprian și-a ars cărțile vrăjitorești, s-a lepădat de vrăjitorie și a început să slujească lui Dumnezeu.
Botezul l-a făcut „un om nou”
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că prin botez Sfântului Ciprian i-au fost iertate toate păcatele, toate vrăjitoriile și toate răutățile.
„La acest botez, el a devenit un om nou”, a spus ÎPS Teodosie.
Ierarhul a arătat că Sfântul Ciprian a început apoi să-i întoarcă la Hristos pe cei pe care înainte îi dusese spre vrăjitorie.
„Avea mare succes, pentru că Dumnezeu îl lumina”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
Sfânta Iustina, la rândul ei, răspândea lumina Evangheliei și îi chema pe oameni să fie părtași morții și Învierii lui Hristos.
Ciprian, Iustina și Teoctist, mucenici ai credinței
ÎPS Teodosie a amintit că Sfinții Ciprian și Iustina au fost condamnați la moarte după multe chinuri prin care nu au putut fi răpuși.
Celor doi li s-au tăiat capetele, iar un creștin, Teoctist, a venit și a mărturisit credința cea adevărată.
„A fost și acela mucenic datorită Sfinților Ciprian și Iustina”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a legat această istorie de bunătatea lui Dumnezeu, Care îi primește pe cei ce se întorc prin pocăință.
„Dacă ne-ar judeca Dumnezeu după păcatele noastre, niciun om nu s-ar mântui”
Punctul central al predicii a fost legat de mila lui Dumnezeu și de rugăciunile Maicii Domnului pentru cei păcătoși.
„Vedem cât de bun este Dumnezeu. De aceea, rugăciunile arată că, dacă ne-ar judeca Dumnezeu după păcatele noastre, niciun om nu s-ar mântui”, a spus ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a arătat că Acoperământul Maicii Domnului descoperă iubirea Fiului ei și mijlocirea ei pentru cei care au nevoie de vreme de pocăință.
„Dumnezeu nu este nedrept, dar Maica Domnului se roagă pentru cei ce nu se întorc cu totul și mai au rădăcină în păcatele grele, să le dea vreme de pocăință”, a spus ierarhul.
„Vremea de pocăință pentru cei păcătoși este un mare dar de la Dumnezeu”
ÎPS Teodosie a subliniat că timpul oferit omului pentru pocăință este un dar al lui Dumnezeu.
„Vremea de pocăință pentru cei păcătoși este un mare dar de la Dumnezeu”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
În final, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să învețe din pilda sfinților și să rămână credincioși lui Dumnezeu.
„Să învățăm și noi toate acestea și să rămânem credincioși Bunului Dumnezeu. Iar Bunul Dumnezeu să ne ierte de toate răutățile noastre și să ne aducă cele de folos”, a spus ÎPS Teodosie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 1 octombrie, după Acatistele Acoperământului Maicii Domnului, al Sf. Sfințit Mc. Ciprian și al Sf. Cuv. Chiriac și Iosif de la Bisericani oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată ce acatiste frumoase și ce rugăciuni înălțătoare și folositoare am avut de la sfinții cărora le-am citit acatistele și rugăciunile.
Cu adevărat, Sfinții de la Bisericani, Chiriac și Iosif, au fost mari trăitori. Iosif a fost un mare postitor. El a fost pildă și lui Chiriac. Aceștia doi au dat dovadă că firea omenească, atunci când este îmbrăcată în harul lui Dumnezeu prin rugăciune continuă, postire și bine făcut semenilor, pare a fi mai presus de fire. Și așa este, că puterea care îi întărește pe sfinți este harul lui Dumnezeu.
De aceea, ne-au dăruit o pildă de jertfă, de credință, de nădejde, de dragoste, de rugăciune continuă, cei doi părinți care au devenit luminători și ocrotitori ai întregii Moldove și ai tuturor românilor.
Îi cinstim și noi și ne bucurăm că le-am cinstit acatistele, iar ei nu vor rămâne datori. Vor veni în apropierea noastră ca să ne ajute, că noi suntem și semenii lor, dar și rudenia lor, că avem același sânge românesc și noi, ca și ei.
Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, care la început a fost un mare vrăjitor, cu vrăjile sale a înșelat pe mulți. A avut parte să se întâlnească cu frumoasa și sfânta fecioară Iustina. El a dorit-o spre păcat. Dacă a văzut că nu poate, a rugat pe nemernicii săi, cărora se închina, pe diavoli, s-o răpună. A adus chiar și un tânăr foarte pătimaș, Aglaid, s-o întoarcă de la Hristos pe Iustina și de la curăția ei. Nimic n-au reușit.
Până și acolo a ajuns diavolul, să se înfățișeze că este chiar Iustina. A venit după ce a ajuns la credință și acest vrăjitor, Ciprian. I-a adus și lui multe vrăji. Și cea mai din urmă vrajă a fost să ia chipul Iustinei și să vină să-l ademenească. Dar ceea ce spunea nu era de înțeles. Și atunci, știind de la Iustina că diavolul de nimic nu se teme mai mult ca de semnul Sfintei Cruci, a făcut semnul Sfintei Cruci și a dispărut dintr-odată.
S-a întărit atât de mult. El, cel care a slujit atâtor idoli, a ars toate cărțile vrăjitorești, s-a lepădat de toată vrăjitoria și Dumnezeu l-a chemat să-I slujească Lui, pentru că, venind la botez, botezul i-a iertat toate păcatele și toate vrăjitoriile și toate răutățile.
La acest botez, el a devenit un om nou și apoi a început cu râvnă, după ce și-a ars cărțile, pe unde i-a dus pe unii la vrăjitorii, s-a dus să-i întoarcă la Hristos și avea mare succes, pentru că Dumnezeu îl lumina.
Iustina, și ea răspândea lumina Evangheliei și chema pe toți să fie părtași morții și Învierii lui Hristos.
În cele din urmă, au fost condamnați la moarte, după multe chinuri prin care n-au putut fi răpuși. Li s-au tăiat capetele și un creștin, Teoctist, a venit și el și a mărturisit credința cea adevărată și a fost și acela mucenic datorită Sfinților Ciprian și Iustina.
Vedem cât de bun este Dumnezeu. De aceea, rugăciunile arată că, dacă ne-ar judeca Dumnezeu după păcatele noastre, niciun om nu s-ar mântui.
Dar Maica Domnului, al cărei Acoperământ îl cinstim și al cărei Acatist l-am citit, ne arată cât de bun este Fiul său, cât de mult o iubește pe ea.
Dumnezeu nu este nedrept, dar Maica Domnului se roagă pentru cei ce nu se întorc cu totul și mai au rădăcină în păcatele grele, să le dea vreme de pocăință. De aceea, vremea de pocăință pentru cei păcătoși este un mare dar de la Dumnezeu.
Să învățăm și noi toate acestea și să rămânem credincioși Bunului Dumnezeu. Iar Bunul Dumnezeu să ne ierte de toate răutățile noastre și să ne aducă cele de folos.”


