ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit joi, 10 septembrie, despre credința dovedită prin răbdare, jertfă și iubire, îndemnându-i pe credincioși să caute mai presus de toate curăția vieții, rugăciunea, trezvia și dragostea față de Dumnezeu și față de semeni.
În predica rostită după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, ÎPS Teodosie a evocat viețile Sfintelor Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora și a Sfintei Împărătese Pulheria.
ÎPS Teodosie: „Cum se probează credința prin răbdare, prin suferință și prin jertfa dragostei”
Arhiepiscopul Tomisului și-a început predica vorbind despre cele trei surori mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora, pe care le-a prezentat drept modele de credință, rugăciune și desprindere de „deșertăciunile lumii”.
Potrivit ierarhului, cele trei sfinte s-au retras din lume pentru a-și dedica viața rugăciunii, postului și iubirii de Dumnezeu.
„Rugăciunea lor era atât de primită de Dumnezeu, încât se rugau continuu, fără nicio pauză; mintea lor nu se despărțea de Dumnezeu niciodată”, a spus ÎPS Teodosie.
Citește și: Arhiepiscopia Tomisului demască încă o mare minciună propagată în presă și care îl vizează pe ÎPS Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului a relatat apoi martiriul celor trei surori, subliniind refuzul lor de a renunța la credința în Hristos în pofida amenințărilor, torturilor și perspectivei morții.
Referindu-se la Minodora, ÎPS Teodosie a redat mărturisirea pe care aceasta ar fi făcut-o în fața guvernatorului Fronton:
„Nu poți să mă întorci de la Dumnezeul meu nici cu daruri, nici cu măriri, nici cu alte lucruri materiale, că acestea m-ar pregăti pentru iad. Eu nu vreau iadul, eu vreau întâlnirea cu Dumnezeul meu cel viu.”
După moartea Minodorei, surorile sale, Mitrodora și Nimfodora, au refuzat, la rândul lor, să aducă jertfe idolilor și au primit martiriul.
ÎPS Teodosie a arătat că mărturia celor trei sfinte trebuie privită de creștinii de astăzi drept o lecție despre felul în care credința se verifică în încercări:
„Amintirea acestor trei surori trebuie să ne rămână mereu vie în minte și în inimă: cum se probează credința prin răbdare, prin suferință și prin jertfa dragostei.”
Sfânta Pulheria și apărarea dreptei credințe
O parte importantă a predicii a fost consacrată Sfintei Împărătese Pulheria, fiica împăratului Arcadie și sora împăratului Teodosie al II-lea.
ÎPS Teodosie a evocat alegerea Pulheriei de a trăi în curăție și influența pe care aceasta a exercitat-o asupra vieții religioase a Imperiului Roman de Răsărit.
Citește și: Încă un fake news în care presa îl implică pe ÎPS Teodosie
„Nu este ceva mai de preț înaintea lui Dumnezeu, pe Care Îl iubim, în Care credem, Care ne ajută și ne-a făgăduit viață dincolo de moarte, decât să trăim în curăție”, a redat ierarhul îndemnul adresat de Pulheria surorilor sale.
Arhiepiscopul Tomisului a insistat asupra rolului împărătesei în susținerea Bisericii și în contextul Sinoadelor Ecumenice din secolul al V-lea, prezentând-o drept un exemplu de conducător care și-a pus autoritatea în slujba păstrării credinței.
„Ea a dus o viață de jertfă, de post și de rugăciune și a contribuit ca Imperiul Roman, care avea capitala la Constantinopol, încă de pe vremea Sfântului Împărat Constantin, să fie cu adevărat un imperiu creștin, în care să se păstreze tradițiile credinței celei adevărate”, a afirmat ÎPS Teodosie.
„Iubirea de Dumnezeu fără iubirea de semeni nu poate exista”
În partea finală a predicii, ÎPS Teodosie a legat exemplele sfinților pomeniți de viața cotidiană a credincioșilor, îndemnând la curăție, rugăciune, trezvie și iubire.
„Și noi să luăm aminte la purtarea de grijă a lui Dumnezeu și să vedem cum îi luminează Dumnezeu pe cei care trăiesc o viață curată”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a sintetizat apoi mesajul predicii într-un îndemn la iubirea simultană a lui Dumnezeu și a aproapelui:
„De aceea, să nu ne dorim nimic mai mult decât viața aceea curată, rugăciunea, trezvia, dragostea, pacea, iubirea de Dumnezeu, dar și iubirea de semeni. Căci iubirea de Dumnezeu fără iubirea de semeni nu poate exista.”
În încheiere, ÎPS Teodosie s-a rugat ca Dumnezeu să-i întărească pe credincioși „în dreapta credință” și în dragostea față de Sfânta Treime, Maica Domnului și sfinți:
„Să trăim viața cu Dumnezeu, Care este Stăpânul vieții noastre și Care ne-a făgăduit viața cea veșnică, de care să avem parte cu toții. Amin.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 10 septembrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți,
Iată, și astăzi prăznuim sfinți atât de pilduitori pentru viața noastră, pentru credința noastră, pentru a urma acestora, care au nădăjduit în viața cea viitoare și veșnică.
Sunt pomenite întâi trei mucenițe surori: Minodora, Mitrodora și Nimfodora.
Minodora era cea mai mare dintre cele trei. Toate erau atât de credincioase, încât au dorit să se retragă din lumea cea deșartă, să urce pe niște coline, să stea acolo, departe de deșertăciunile lumii acesteia, și să trăiască în rugăciune, în postire, în dragoste de Dumnezeu, în bucuria sufletului, să biruiască toate cele ale trupului. Astfel trăiau atât de frumos, încât erau în rugăciune tot timpul.
Rugăciunea lor era atât de primită de Dumnezeu, încât se rugau continuu, fără nicio pauză; mintea lor nu se despărțea de Dumnezeu niciodată.
De aceea, Dumnezeu le-a hărăzit ca, prin rugăciunile lor, mulți bolnavi care veneau acolo să primească vindecare. S-a dus vestea despre ele că Îl iubeau pe Dumnezeul cel adevărat, Iisus Hristos. Dar împăratului păgân Maximian, care era în vremea aceea, auzind despre aceste trei fecioare, nu i-a convenit și a poruncit guvernatorului Fronton, care era în părțile acelea, să ia măsuri și să le aducă pe cele trei ca să jertfească idolilor.
Au fost aduse cu soldați, ca să aducă în Bitinia jertfă idolilor. Când a luat-o pe cea mai mare, pe Minodora, Fronton i-a zis: „Avem poruncă de la împărat să ținem tradiția părinților noștri și să aducem cu toții jertfă zeilor.”
Dar Minodora i-a răspuns: „Eu nu pot să aduc jertfă unora care nu au nici suflet, nici simțire și sunt făpturi omenești. Eu aduc jertfă numai Dumnezeului celui viu, Care mă întărește.”
A căutat să o ademenească cu multe daruri și cu multe măriri, iar Minodora i-a spus: „Nu poți să mă întorci de la Dumnezeul meu nici cu daruri, nici cu măriri, nici cu alte lucruri materiale, că acestea m-ar pregăti pentru iad. Eu nu vreau iadul, eu vreau întâlnirea cu Dumnezeul meu cel viu. Nici cu amenințări nu mă poți întoarce, că, dacă vei ucide trupul meu, sufletului nu ai ce să-i faci. Sufletul trebuie să se întoarcă la Dumnezeu, iar trupul, în pământ.”
Auzind aceste cuvinte, a poruncit să fie bătută această tânără, Minodora, fără milă. Era plină de răni și iarăși a întrebat-o. Ea răbda de parcă nu avea nicio durere, dar răbdarea era virtutea pe care i-o dădea Însuși Dumnezeu și se bucura.
Celelalte două surori, mai mici, Mitrodora și Nimfodora, au fost închise în temniță, până când Minodora a fost bătută și chinuită, până și-a dat sufletul. I-au sfărâmat și fluierele picioarelor; era toată o rană, dar se ruga lui Dumnezeu și cerea: „Doamne, Tu Te-ai jertfit pentru noi, fără să ai păcat. Eu am păcate; primește-mi jertfa pentru păcatele mele și ale întregului neam al meu.”
Astfel s-a sfârșit Minodora. Au așezat trupul Minodorei, plin de răni, și le-au chemat pe celelalte două din temniță, pe Mitrodora și pe Nimfodora.
Mitrodora, când a fost chemată să jertfească idolilor, a zis: „Eu păstrez credința cea vie în Hristos, ca și sora mea mai mare. Îmi arătați trupul ei chinuit și omorât; acesta mă încurajează să-i urmez ei, că este sora mea mai mare. De aceea, primesc orice necaz și orice rană pentru Hristos, Care este Dumnezeul meu, că moartea, cu cât este mai dureroasă pentru Hristos, cu atât aduce daruri mai bogate pentru suflet.”
Au spânzurat-o și au căutat să o ardă cu făclii aprinse, iar ea se ruga. Păgânii vedeau aceasta și toți se mirau de răbdarea acestei tinere. Atât au chinuit-o și au bătut-o, până când și ea și-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Credeau că de la cea mai mică, de la Nimfodora, vor avea un succes. Nimfodora a fost și ea ridicată pe un lemn, bătută și chinuită, dar ea zicea: „Doamne, ajută-mă să nu mă despart de surorile mele mai mari, că ele Ți-au slujit, Hristoase. Ajută-mă și pe mine să rabd pentru Hristos, ca să rămân cu ele, să nu mă despart de ele și să ne ducem toate trei la Cel ce ne-a întărit atât de mult și ne-a dat atâtea bucurii, ne-a hrănit cu Trupul și cu Sângele Său și ne-a dat puterea și bucuria de a-L vedea, în taină, cum este El în cerul cel de sus, al Tău, Părinte al îndurărilor.”
Astfel a răbdat și Nimfodora și a fost și ea ucisă. Au hotărât să facă foc, ca să ardă trupurile lor. Au făcut un foc mare, ca să arunce trupurile în foc și să nu mai rămână nicio urmă. Dar, după ce au făcut acel foc, Dumnezeu a trimis o ploaie cu fulgere mari, iar Fronton, guvernatorul, a fost atins de fulger și de trăsnet și a murit acolo, împreună cu alți călăi.
Iar creștinii care priveau de departe s-au întărit în credință prin răbdarea și mucenicia celor trei surori atât de vrednice. Au luat trupurile lor și le-au îngropat cu cinste. La trupurile lor, care erau pline de harul lui Dumnezeu pentru răbdarea și mucenicia lor, se făceau multe vindecări, cum se făcuseră și atunci când ele trăiau pe pământ și se rugau.
Amintirea acestor trei surori trebuie să ne rămână mereu vie în minte și în inimă: cum se probează credința prin răbdare, prin suferință și prin jertfa dragostei. A face pentru sufletele noastre jertfă înaintea lui Hristos nu este niciodată prea greu și nici prea mult, căci, atunci când venim spre Hristos cu jertfa rugăciunilor și a vieții noastre, Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră.
O prăznuim și pe Sfânta Împărăteasă Pulheria.
Aceasta a trăit în secolul al V-lea. Era fiica împăratului Arcadie. Împăratul Arcadie a avut trei fiice: Pulcheria, Arcadia și cea mai mică, numită Marina.
A murit Arcadie, iar urmașul său, împăratul Teodosie cel Mic, cum a fost numit, avea numai opt ani. Acesta trebuia să fie urmașul de drept al împăratului Arcadie. Dar Pulcheria, sora cea mai mare, avea șaisprezece ani și era înțeleaptă, frumoasă și curată.
Ea a fost regentă și a susținut împărăția împreună cu fratele ei, Teodosie. Pulcheria a hotărât, împreună cu surorile sale, care erau atât de credincioase, să se roage mereu lui Dumnezeu și să trăiască în curăție. Pulcheria le-a îndemnat și pe surorile sale:
„Nu este ceva mai de preț înaintea lui Dumnezeu, pe Care Îl iubim, în Care credem, Care ne ajută și ne-a făgăduit viață dincolo de moarte, decât să trăim în curăție.”
Surorile mai mici o ascultau pe sora lor mai mare. Și astfel a început împărăția sub conducerea Pulcheriei, care avea șaisprezece ani.
La douăzeci de ani, fratele lor, împăratul Teodosie, trebuia să fie căsătorit. Au găsit o tânără frumoasă, de origine greacă, Atenais, care era păgână. A acceptat să fie botezată și, la botez, a primit numele Eudocia. Aceasta a fost soția împăratului. Împăratul a domnit, 42 de ani. În timpul acesta a avut loc Sinodul al III-lea Ecumenic, în anul 431.
Împărăteasa Pulcheria, care era credincioasă, a avut un rol foarte important în statornicirea dreptei credințe, căci a adus părinți din toată lumea, pe cheltuiala Vistieriei Imperiului. Cei doi eretici, Dioscur și Eutihie, au fost biruiți la Sinodul al IV-lea Ecumenic.
Dar împăratul nu a trăit decât până în anul 450. A murit tânăr și a spus că un soldat, Marcian, se cuvine să continue împărăția lui. Marcian a fost ales împărat în anul 450.
Pulcheria se retrăsese, dar Marcian a chemat-o din nou pe Pulcheria să-i fie în ajutor și regentă. Pulcheria a venit și l-a sfătuit. În anul 451 a fost al IV-lea Sinod Ecumenic.
Împărăteasa Pulcheria, ca și la Sinodul al III-lea, s-a ostenit să cheme ierarhi din toată lumea. Aceștia au statornicit învățătura de credință cea curată. După Sinodul al IV-lea Ecumenic, în anul 453, a murit și împărăteasa Pulcheria, care a trăit în curăție, ca mireasa lui Hristos.
De aceea o pomenim cu mare cinste, pentru că s-a îngrijit de două Sinoade Ecumenice: Sinodul al III-lea și Sinodul al IV-lea Ecumenic, unde au participat și ierarhi de la noi, Gherontie și Teotim, la al III-lea și al IV-lea Sinod Ecumenic.
Această împărăteasă, Pulcheria, care și-a sfătuit surorile să trăiască în curăție, se află în ceruri împreună cu cele trei surori mucenițe. Ea a dus o viață de jertfă, de post și de rugăciune și a contribuit ca Imperiul Roman, care avea capitala la Constantinopol, încă de pe vremea Sfântului Împărat Constantin, să fie cu adevărat un imperiu creștin, în care să se păstreze tradițiile credinței celei adevărate.
Și noi să luăm aminte la purtarea de grijă a lui Dumnezeu și să vedem cum îi luminează Dumnezeu pe cei care trăiesc o viață curată.
De aceea, să nu ne dorim nimic mai mult decât viața aceea curată, rugăciunea, trezvia, dragostea, pacea, iubirea de Dumnezeu, dar și iubirea de semeni. Căci iubirea de Dumnezeu fără iubirea de semeni nu poate exista.
De aceea, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne întărească în dreapta credință, în dragostea cea mai înaltă de a iubi Preasfânta Treime, pe Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, pe Maica Domnului și pe toți sfinții, și să trăim viața cu Dumnezeu, Care este Stăpânul vieții noastre și Care ne-a făgăduit viața cea veșnică, de care să avem parte cu toții. Amin.”
