ÎPS Teodosie a vorbit la Năvodari, duminică, 6 septembrie, despre legătura dintre Biserică și mântuire, îndemnându-i pe credincioși să nu se despartă de Hristos și să participe la viața liturgică a Bisericii. Arhiepiscopul Tomisului a afirmat că „puțini vin și la biserică” deoarece „nu înțeleg cuvintele vieții veșnice” și a subliniat că „fără Biserică nu este mântuire”.
Predica a fost rostită după Sfânta Liturghie oficiată de ierarh la biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din zona Mamaia Nord, localitatea Năvodari, județul Constanța, cu puțin timp înainte de sărbătorirea hramului lăcașului de cult.
Pornind de la Evanghelia Duminicii, despre Pilda nunții fiului de împărat, ÎPS Teodosie a explicat semnificația „hainei de nuntă”, pe care a asociat-o cu viața în Hristos și cu darurile primite de creștin prin Botez și Mirungere.
„Ce este această nuntă? Este, de fapt, ospățul pe care îl dă Dumnezeu celor pe care i-a răscumpărat, prin Fiul Său, din moarte și din iad”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie la Năvodari: „Haina de nuntă este Însuși Hristos”
Ierarhul a arătat că omul primește „haina de nuntă” prin Botez, însă aceasta trebuie păstrată și curățită permanent prin mărturisirea păcatelor, săvârșirea binelui și înnoirea vieții.
„Noi am primit haina de nuntă îndată după Botez. Prin Botez ni s-au iertat păcatele, iar haina de nuntă este haina darurilor Sfântului Duh, prin Taina Mirungerii, căci atunci ne-am umplut de lumină”, a afirmat ÎPS Teodosie.
Citește și: Arhiepiscopia Tomisului demască încă o mare minciună propagată în presă și care îl vizează pe ÎPS Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului a explicat apoi că această haină este, în sens duhovnicesc, Însuși Hristos:
„Ce este haina de nuntă? Este Însuși Hristos, în Care noi trebuie să ne îmbrăcăm. De aceea ne spune Sfântul Apostol Pavel: «Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat».”
Potrivit lui ÎPS Teodosie, păstrarea acestei „îmbrăcăminți” presupune o viață creștină activă, întemeiată pe pocăință, fapte bune, iubirea aproapelui și iertare.
„Îmbrăcămintea noastră este roua harului cu care ne îmbrăcăm de câte ori ne mărturisim păcatele și, de câte ori facem binele, noi înnoim haina de nuntă. Dar nici binele nu-l putem face fără Hristos, că El Însuși ne spune: «Fără Mine nu puteți să faceți nimic»”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
„Cine și-a pierdut dragostea de semeni și cine nu iartă se îmbracă în întuneric”
Un alt îndemn al ÎPS Teodosie s-a referit la dragostea față de aproapele și la iertare. Ierarhul a afirmat că omul care pierde dragostea față de semeni și refuză să ierte se îndepărtează de lumina lui Hristos.
„Dumnezeu este pretutindeni, așteaptă de la noi să ne îmbrăcăm în haina dragostei Sale. Și, dacă avem haina dragostei lui Dumnezeu, și noi trebuie să avem dragoste față de semenii noștri. Cine și-a pierdut dragostea de semeni și cine nu iartă se îmbracă în întuneric”, a spus acesta.
ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să trăiască „în lumină” și să nu considere că păcatul poate rămâne ascuns înaintea lui Dumnezeu.
„Fără Biserică nu este mântuire”
Arhiepiscopul Tomisului a evocat apoi cuvintele Mântuitorului despre Trupul și Sângele Său și reacția celor care, neînțelegându-le, L-au părăsit.
„Au rămas Apostolii și i-a întrebat: «Voi de ce nu plecați?». Și I-au răspuns: «La cine să ne ducem? Numai Tu ai cuvintele vieții celei veșnice»”, a spus ierarhul.
Citește și: Încă un fake news în care presa îl implică pe ÎPS Teodosie
În acest context, ÎPS Teodosie a făcut afirmația centrală a predicii sale:
„De aceea, puțini vin și la biserică, pentru că nu înțeleg cuvintele vieții veșnice. Nu știu și nu înțeleg că fără Biserică nu este mântuire.”
Ierarhul a continuat explicând că Biserica este „mama noastră pe pământ” și că viața creștinului nu poate fi despărțită de participarea la viața acesteia.
ÎPS Teodosie, despre Maica Domnului: „Ne-a dăruit-o și nouă să ne fie Maică”
În partea a doua a predicii, Arhiepiscopul Tomisului s-a referit la apropiata sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului, hramul bisericii din Mamaia Nord.
ÎPS Teodosie a vorbit despre așteptarea venirii în lume a Fecioarei Maria și despre rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii.
„A venit, la plinirea vremii, Prunca Maria, care S-a născut să fie Maica noastră, a tuturor, să ne deschidă tuturor ușa Împărăției Cerurilor prin Cel pe Care, fiind aleasă de Dumnezeu să fie Biserică vie, Îl va întrupa: pe Fiul lui Dumnezeu”, a afirmat ierarhul.
Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe credincioși să se bucure de ocrotirea Maicii Domnului:
„Maica Domnului nu este doar Mama Fiului lui Dumnezeu, ci El ne-a dăruit-o și nouă să ne fie Maică. A luat-o la ceruri să ne vadă pe toți, să ne audă pe toți, să ne ocrotească pe toți.”
„Cine n-are Biserica mamă, n-are pe Dumnezeu Tată”
În încheiere, ÎPS Teodosie a reluat tema Bisericii ca mamă a credincioșilor și a făcut apel la participarea la slujbele din duminici și sărbători.
„Cine n-are Biserica mamă, n-are pe Dumnezeu Tată”, a spus ierarhul, citând un Sfânt Părinte.
„Să ne sârguim să avem Biserica mamă și să ne grăbim în fiecare duminică și sărbătoare, să nu ne lenevim, să nu negustorim, să nu facem altele și să venim la biserică în duminici și sărbători”, a îndemnat ÎPS Teodosie.
El și-a încheiat predica subliniind că în Biserică este Hristos, „Care ne așteaptă să ne ierte păcatele și să ne pregătească pentru viața aceea cerească și veșnică”.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 6 septembrie, după Sfânta Liturghie oficiată de către Arhiepiscopul Tomisului la biserica cu hramul ,, Nașterea Maicii Domnului” din zona Mamaia Nord, localitatea Năvodari, județul Constanța:
„„Cum ai intrat aici fără haină de nuntă?”
Preacucernice părinte consilier, preacucernice părinte paroh, preacucernici părinți, stimate domnule primar, iubiți credincioși,
Iată, am poposit astăzi aici, la această biserică, mai înainte de hramul ei, Nașterea Maicii Domnului, ca la o înainte-prăznuire. Evanghelia Duminicii de astăzi ne aduce o mare și bogată învățătură.
Iarăși, Mântuitorul Hristos a vorbit prin pildă, pentru că, atunci când vorbea direct, cei mai mulți nu înțelegeau și se înfricoșau de cuvintele Domnului.
Astăzi spune o pildă atât de frumoasă: un împărat a făcut nuntă Fiului Său și a junghiat juncii săi și toate cele îngrășate și le-a spus celor poftiți: „Veniți la nuntă!”.
Deși au fost trimiși slujitorii stăpânului să-i cheme la nuntă, n-au venit. A trimis alți slujitori, dar nici atunci nu au venit. Și atunci stăpânul a zis slugilor sale: „Ieșiți la drumuri și la garduri și pe toți câți îi veți afla, flămânzi și însetați, chemați-i să vină la nuntă”.
Au venit și casa nunții s-a umplut. A venit stăpânul să-și vadă nunta, nunta Fiului Său.
Și a găsit acolo un om care era îmbrăcat cum nu se cuvenea, nu în haină de nuntă. Și l-a întrebat: „Cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?”. El a tăcut.
Atunci a zis slugilor sale: „Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l afară”.
Și așa au făcut slugile.
Și se cuvine să tâlcuim toate aceste cuvinte. Ce este această nuntă? Este, de fapt, ospățul pe care îl dă Dumnezeu celor pe care i-a răscumpărat, prin Fiul Său, din moarte și din iad.
Dar, ca să intrăm la locul de lumină și de bucurie, noi trebuie să avem o haină de nuntă. Ce este această haină de nuntă?
Noi am primit haina de nuntă îndată după Botez. Prin Botez ni s-au iertat păcatele, iar haina de nuntă este haina darurilor Sfântului Duh, prin Taina Mirungerii, căci atunci ne-am umplut de lumină.
Această haină mereu o murdărim și trebuie să o curățim, trebuie să o curățim neîncetat. Mântuitorul ne arată cum se curăță această haină, iar Apostolii Domnului ne arată că haina de nuntă trebuie curățată printr-o înnoire a vieții noastre.
Sfântul Apostol Pavel ne dă cele mai multe și grăitoare pilde despre cum ne putem noi curăți haina de nuntă.
Ce este haina de nuntă? Este Însuși Hristos, în Care noi trebuie să ne îmbrăcăm. De aceea ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”.
Țineți această îmbrăcăminte curată, căci cine nu o ține curată nu va putea să meargă la întâlnirea cu Hristos.
Îmbrăcămintea noastră este roua harului cu care ne îmbrăcăm de câte ori ne mărturisim păcatele și, de câte ori facem binele, noi înnoim haina de nuntă. Dar nici binele nu-l putem face fără Hristos, că El Însuși ne spune: „Fără Mine nu puteți să faceți nimic”.
Am putea să ajungem până la ușa Împărăției Cerurilor, dar nu putem intra înăuntru dacă nu ne-am curățit sufletele și trupurile noastre, ca să ne îmbrăcăm în Hristos.
Fiecare dintre noi trebuie să fim o biserică vie, că și biserica înseamnă Dumnezeu și omul. Ca să avem haină de nuntă, noi trebuie să nu ne despărțim de Hristos niciodată. Să rămânem cu această haină de nuntă pe care o are Hristos.
Cum și-au păstrat sfinții haina lor de nuntă? Mereu făcând binele, mereu jertfindu-se.
Ce pildă frumoasă ne dă Sfântul Apostol Pavel și le spune tuturor: „Să nu fugiți de jertfa vieții, nu fiți indiferenți, vorbiți între voi cuviincios, în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, că cele ce le fac unii dintre voi rușine este a le și grăi”.
Să nu ne ascundem când facem păcatul, crezând că nimeni nu ne vede. Dumnezeu ne vede. De aceea, să ne rușinăm de Dumnezeu în toată vremea și în tot locul. Dumnezeu este pretutindeni, așteaptă de la noi să ne îmbrăcăm în haina dragostei Sale.
Și, dacă avem haina dragostei lui Dumnezeu, și noi trebuie să avem dragoste față de semenii noștri. Cine și-a pierdut dragostea de semeni și cine nu iartă se îmbracă în întuneric.
Să nu ne îmbrăcăm niciodată în întuneric, că, dacă întunericul este aici, pe pământ, în sufletul și în viața noastră, în întuneric vom continua și veșnicia. De aceea ne învață Mântuitorul Hristos să trăim în lumină.
El a vorbit nu numai în pilde, ci a vorbit și direct și le-a spus: „Cine nu mănâncă Trupul Fiului Omului și cine nu bea Sângele Lui nu va avea viață întru el”. Dar toți, ascultându-L, ziceau: „Ce sunt cuvintele acestea? Cum să mâncăm Trupul Lui și să bem Sângele Lui? Nu înțelegem ce spune”. Și mulți L-au părăsit.
Au rămas Apostolii și i-a întrebat: „Voi de ce nu plecați?”. Și I-au răspuns: „La cine să ne ducem? Numai Tu ai cuvintele vieții celei veșnice”.
De aceea, puțini vin și la biserică, pentru că nu înțeleg cuvintele vieții veșnice. Nu știu și nu înțeleg că fără Biserică nu este mântuire.
Biserica este mama noastră pe pământ, dar avem și o altă mamă. Mama pe care o avem este cea care s-a născut pe pământ, Fecioara Maria, din bătrânii părinți Ioachim și Ana, a cărei naștere calendaristică este poimâine. Dar astăzi noi prăznuim mai înainte, la biserica aceasta, și Nașterea Maicii Domnului, pentru că este atât de aproape și am venit astăzi, când sunteți liberi, să fiți mai mulți aici.
Cu adevărat, mult a fost așteptată această naștere a Maicii Domnului. Și această așteptare au avut-o strămoșii Adam și Eva, care erau în Rai, au avut-o Abel, Set, Avraam, Isaac, Iacob, Noe, prorocii. Toți erau în iad, că Raiul cel de pe pământ a fost închis și păcatul strămoșesc, pe care l-au moștenit toți, nu-i lăsa să iasă din iad.
A venit, la plinirea vremii, Prunca Maria, care S-a născut să fie Maica noastră, a tuturor, să ne deschidă tuturor ușa Împărăției Cerurilor prin Cel pe Care, fiind aleasă de Dumnezeu să fie Biserică vie, Îl va întrupa: pe Fiul lui Dumnezeu.
Bucurați-vă că aveți această ocrotire a Maicii Domnului prin această sărbătoare atât de luminoasă și atât de frumoasă. Maica Domnului nu este doar Mama Fiului lui Dumnezeu, ci El ne-a dăruit-o și nouă să ne fie Maică. A luat-o la ceruri să ne vadă pe toți, să ne audă pe toți, să ne ocrotească pe toți.
Dar noi Îl avem pe Dumnezeu în cer și pe Maica Domnului, dar mai avem o mamă și pe pământ: Biserica.
De aceea spune un Sfânt Părinte atât de frumos: „Cine n-are Biserica mamă, n-are pe Dumnezeu Tată”.
Să ne sârguim să avem Biserica mamă și să ne grăbim în fiecare duminică și sărbătoare, să nu ne lenevim, să nu negustorim, să nu facem altele și să venim la biserică în duminici și sărbători, la mama noastră, Maica Domnului, și la cea văzută pe pământ, care este Biserica, care ne îmbrățișează, pentru că în Biserică este Fiul lui Dumnezeu, Care ne așteaptă să ne ierte păcatele și să ne pregătească pentru viața aceea cerească și veșnică, de care toți avem parte.
Amin.”



