ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, i-a îndemnat pe credincioși să rămână statornici în credință și să urmeze exemplul sfinților pomeniți în această zi, arătând că fiecare dintre ei oferă o lecție despre iubirea față de Dumnezeu și aproapele. În cuvântul rostit sâmbătă, 27 iunie, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, ierarhul a vorbit despre viața Sfântului Cuvios Samson, a Sfântului Mucenic Anect și a Sfintei Mironosițe Ioana.
ÎPS Teodosie: „Sfântul Cuvios Samson a slujit bolnavilor și străinilor cu toată dragostea”
În prima parte a predicii, Arhiepiscopul Tomisului a prezentat viața Sfântului Cuvios Samson, care și-a împărțit averea săracilor și s-a dedicat în întregime slujirii lui Dumnezeu și oamenilor.
ÎPS Teodosie a amintit că rugăciunile sfântului au adus vindecare chiar și împăratului Iustinian, iar răsplata primită nu a folosit-o pentru sine.
„Împăratul i-a dat multe daruri, dar nu le-a folosit pentru el. L-a rugat să-l ajute să facă două case: una pentru bolnavi și alta pentru străini. Astfel, Cuviosul Samson slujea tuturor bolnavilor și îi primea pe toți străinii”, a spus ÎPS Teodosie.
Ierarhul a subliniat că Sfântul Samson a rămas în memoria Bisericii prin dragostea sa pentru cei aflați în suferință și prin minunile săvârșite la moaștele sale.
Arhiepiscopul Tomisului: „Nu vă temeți de prigoana care vine asupra voastră”
Vorbind despre Sfântul Mucenic Anect, ÎPS Teodosie a arătat că acesta a înfruntat cu bărbăție persecuțiile împăratului Dioclețian și a transformat suferința într-o mărturisire a credinței.
Potrivit ierarhului, mucenicul îi îndemna pe creștini să nu se teamă de încercări, deoarece acestea pot deveni prilej de întărire în credință și de convertire a celor din jur.
„Nu vă temeți de prigoana care vine asupra voastră. Este un prilej de a mărturisi credința și de a-i face și pe alții să creadă”, a spus ÎPS Teodosie, evocând îndemnul Sfântului Mucenic Anect către creștinii persecutați.
Arhiepiscopul Tomisului a amintit că răbdarea mucenicului și minunile săvârșite de Dumnezeu prin el au făcut ca mulți păgâni să ceară Botezul și să-L mărturisească pe Hristos.
Sfânta Mironosiță Ioana, model de credință și discreție
În continuarea predicii, ierarhul a vorbit despre Sfânta Mironosiță Ioana, soția lui Huza, administratorul lui Irod, arătând că aceasta a ales să-L urmeze pe Hristos, folosindu-și averea pentru a sprijini lucrarea Mântuitorului și a Sfinților Apostoli.
ÎPS Teodosie a amintit și rolul important pe care l-a avut Sfânta Ioana în cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul, după tăierea capului acestuia, precum și statornicia ei alături de celelalte femei mironosițe.
ÎPS Teodosie: „Să nu ne rușinăm de credința noastră și să o mărturisim în orice vreme”
În încheierea cuvântului de învățătură, Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe credincioși să urmeze pilda celor trei sfinți pomeniți în această zi.
„Îi rugăm pe acești sfinți ai zilei de astăzi, atât de apropiați de Dumnezeu: pe Sfântul Cuvios Samson, care ne dă pildă să ne slujim semenii; pe Sfântul Mucenic Anect, care ne învață să nu ne rușinăm de credința noastră și să o mărturisim în orice vreme; și pe Sfânta Mironosiță Ioana, care, deși era bogată, a prețuit sufletul mai mult decât bogăția”, a spus ÎPS Teodosie.
La final, ierarhul a subliniat că viețile acestor sfinți îi învață pe creștini să rămână aproape de Dumnezeu prin slujirea aproapelui, mărturisirea credinței și prețuirea sufletului mai mult decât a bunurilor trecătoare, pentru ca, la sfârșitul vieții, să dobândească bucuria comuniunii veșnice cu Hristos.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 27 iunie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi noi prăznuim sfinți atât de pilduitori pentru noi, care avem aceeași dorință de a merge pe urmele sfinților, ca, la sfârșitul vieții noastre pământești, și sufletele noastre să se ridice la Dumnezeu pe calea sfinților.
Și iată, avem trei sfinți, fiecare cu pilda vieții sale.
Sfântul Cuvios Samson era un om care a avut avere. Toată averea a împărțit-o săracilor. A plecat și s-a dus la o mănăstire. Aici a început să ducă o viață plină de dragoste și de jertfă, iar viața sa a fost plină de daruri.
Se ruga necontenit, iar rugăciunile sale aduceau tămăduire celor bolnavi. Însuși împăratul Iustinian, care domnea în vremea vieții sale, s-a îmbolnăvit. Auzind ce dar avea Cuviosul Samson, l-a chemat. Sfântul a venit la împăratul Iustinian și, prin rugăciune, l-a ridicat din patul bolii.
Împăratul i-a oferit multe daruri, dar Sfântul nu le-a folosit pentru sine. L-a rugat însă pe împărat să îl ajute să ridice două case: una pentru bolnavi și alta pentru străini.
Astfel, Cuviosul Samson slujea tuturor bolnavilor și îi primea pe toți străinii în acele case. El însuși îi îngrijea pe toți. Era bucuros să aibă această misiune, să se îngrijească de bolnavi și de străini și făcea aceasta cu multă dragoste.
De aceea, pilda vieții sale a rămas o frumoasă amintire și toți vorbeau despre dragostea pe care o avea pentru cei bolnavi și pentru cei străini. Pe bolnavi nu îi lăsa fără rugăciunea vindecătoare, iar pe străini nu îi lăsa să rătăcească, ci îi primea în acea casă. S-a săvârșit la adânci bătrâneți. După ce trupul său a murit, sufletul său a rămas viu în ceruri și se ruga pentru oameni, iar la moaștele sale se făceau minuni și vindecări.
Cel de-al doilea sfânt este Sfântul Mucenic Anect. Acesta a trăit în vremea crudului împărat Dioclețian, care îi persecuta cu asprime pe creștini. Ei erau urmăriți pretutindeni, arestați și, dacă nu se lepădau de Hristos și nu aduceau jertfă idolilor, erau trimiși la moarte.
Sfântul Anect nu numai că a început să propovăduiască, dar le spunea tuturor:
„Nu vă temeți de prigoana care vine asupra voastră. Este un prilej de a mărturisi credința și de a-i face și pe alții să creadă.”
Și tot mai mulți credeau în Hristos. Pe toți cei care primeau credința îi îmbărbăta să rămână statornici și să nu se teamă de nimic, pentru că Hristos va răsplăti fiecăruia mărturisirea credinței și îi va face să locuiască în lăcașurile Sale, într-o bucurie necontenită.
Prinzându-l, au început să-l bată și i-au făcut multe răni. El însă se ruga neîncetat, ca și cum nu ar fi simțit durerea. Cei care vedeau această priveliște se minunau de răbdarea lui, cum suporta chinurile plin de sânge.
După o vreme, pe când se ruga, a venit un înger și l-a vindecat, iar el nu mai avea nicio rană. S-a înfățișat din nou înaintea judecătorului și i-a spus:
„Îți mulțumesc că mi-ai dat prilejul să fiu bătut și batjocorit, dar Dumnezeul meu m-a iubit și m-a vindecat.”
Mâniindu-se, judecătorul a poruncit să i se taie degetele de la mâini și de la picioare, știind că aceasta provoacă o mare durere și o hemoragie care duce la moarte. Dar el Îl lăuda pe Dumnezeu.
Mulți dintre cei care vedeau această priveliște au mărturisit și ei:
„Cel pe Care acesta Îl mărturisește, Hristos, este cu adevărat Dumnezeu, pentru că face minuni.”
Mulți au cerut preoților aflați acolo să fie botezați și să-L mărturisească și ei pe Hristos, purtându-L în sufletele lor.
Văzând că atât de mulți veneau la credință prin cuvintele Sfântului Mucenic Anect, sfetnicii s-au supărat și au spus:
„Dacă îl mai țineți în viață, zeii noștri vor fi batjocoriți.”
Când l-au dus să aducă jertfă idolilor, Sfântul Anect s-a rugat, iar toți așa-zișii zei, toate acele statui și închipuiri, s-au prăbușit și s-au făcut praf.
Văzând aceasta, au spus:
„Nu-l mai putem lăsa să trăiască, pentru că ne-a rușinat și acum vrea să-i aducă pe toți cinstitorii zeilor noștri la credința lui.”
Desigur, inspirați de diavol, numeau adevărul minciună și minciuna adevăr. Atunci au hotărât să-i taie capul, pentru că nu mai găseau altă cale de a-l opri din mărturisirea lui.
După ce i-au tăiat capul, trupul i-a rămas pe pământ. Creștinii au venit, i-au luat trupul și capul și le-au îngropat cu cinste. Mărturisirea lui s-a răspândit pretutindeni, împreună cu minunile săvârșite prin mijlocirea sa. De aceea, Sfântul Mucenic Anect este pomenit cu mare evlavie de creștini.
Avem și pomenirea Sfintei Mironosițe Ioana. Aceasta era soția lui Huza, administratorul lui Irod. Era o femeie bogată, pentru că soțul ei primea mulți bani de la Irod. Ea, însă, îi ajuta pe Iisus și pe ucenicii Săi.
Nu arăta că este și ea ucenică a lui Hristos până la Pătimirile Domnului. Atunici nu a mai stat deoparte. Până atunci Îl urma pe Iisus în taină, pentru a nu fi pârâtă lui Irod și pentru ca soțul ei să nu aibă de suferit, fiind administratorul averii acestuia.
Ea a avut însă un rol foarte important. După ce Sfântului Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pentru că i-a mustrat pe Irod și pe Irodiada, capul său a fost aruncat într-un loc necurat. Ioana și-a luat câteva slujnice și a scos capul Sfântului Ioan din acel loc murdar, așezându-l într-un loc curat. Mai târziu, capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost aflat în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare.
Sfânta Mironosiță Ioana a fost o mare mărturisitoare a adevărului despre Hristos, fiind alături de celelalte femei mironosițe, care Îl urmau pe Mântuitorul și Îl ajutau în cele necesare. Ea a fost împreună cu Sfânta Maria Magdalena, din care Domnul scosese șapte demoni.
Toate femeile mironosițe care L-au urmat pe Mântuitorul Hristos au avut parte de suferințe. L-au urmat cu recunoștință și cu dragoste, pentru că El le ajutase și doreau să-I fie alături și în vremea Pătimirilor Sale.
De aceea, avem această mărturie că Ioana, femeia lui Huza, L-a ajutat pe Mântuitorul Hristos, a cinstit pe Sfântul Ioan Botezătorul și a fost alături de Sfinții Apostoli.
De aceea, îi rugăm pe acești sfinți ai zilei de astăzi, atât de apropiați de Dumnezeu: pe Sfântul Cuvios Samson, care ne dă pildă să ne slujim semenii; pe Sfântul Mucenic Anect, care ne învață să nu ne rușinăm de credința noastră și să o mărturisim în orice vreme; și pe Sfânta Mironosiță Ioana, care, deși era bogată, a prețuit sufletul mai mult decât bogăția.
Acești sfinți ne arată cum să trăim și noi pentru a fi aproape de Dumnezeu, ca sufletele noastre să nu se piardă, ci, dimpotrivă, să rămână înaintea lui Dumnezeu, pline de bucuria de a fi în comuniune cu Stăpânul vieții noastre.
Amin.”
