ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit sâmbătă, 27 iunie, după Acatistele Învierii Domnului, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel și al Sfintei Mucenițe Fevronia, oficiate în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, despre chemarea specială a celor doi mari Apostoli și despre puterea mucenicească a Sfintei Fevronia.
Ierarhul a arătat că Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt „cei mai apropiați de Mântuitorul”, pentru că fiecare dintre ei a primit o chemare aparte și a cunoscut, în chip tainic, lumina dumnezeiască.
Sfântul Petru și lumina de pe Tabor
Arhiepiscopul Tomisului a amintit că Sfântul Apostol Petru, fratele Sfântului Andrei, a fost martor la minunea Schimbării la Față a Domnului, când a văzut lumina cea necreată.
„Sfântul Petru, cel mai în vârstă dintre toți apostolii, fratele Sfântului Andrei, a avut parte de minunea Schimbării la Față a Domnului, încât a văzut lumina cea necreată și a fost atât de fericit, pentru că acolo nu a fost o simplă lumină. A fost un crâmpei din frumusețea și fericirea cea veșnică”, a spus ÎPS Teodosie.
Ierarhul a explicat că dorința Sfântului Petru de a rămâne pe Tabor arată cât de mare este bucuria vieții veșnice.
„Nu există ceva mai frumos, mai plin de bucurie decât lumina vieții veșnice. De aceea trebuie să ne sârguim să o cucerim. Viața veșnică trebuie să o cucerim prin credință, prin jertfă și prin faptele noastre”, a subliniat Arhiepiscopul Tomisului.
Sfântul Pavel, luminat pe calea Damascului
În continuare, ÎPS Teodosie a vorbit despre convertirea Sfântului Apostol Pavel, care a văzut lumina lui Hristos pe drumul Damascului, după ce, din neștiință, apăra Legea Veche și îi prigonea pe creștini.
Arhiepiscopul Tomisului a amintit și răpirea Sfântului Pavel până la al treilea cer, descrisă de Apostol ca o experiență greu de exprimat în cuvinte.
„A fost acolo nu ca într-un vis, ci ca într-o realitate, ca într-o comuniune vie cu Dumnezeu. Iar ceea ce a văzut și ceea ce a auzit l-au copleșit cu totul. De aceea a și spus că nu există destulă minte, nici vedere și nici cuvinte prin care să poți exprima o asemenea fericire”, a spus ierarhul.
ÎPS Teodosie a arătat că cei doi Apostoli „au propovăduit mult, au luminat multă lume” și sunt numiți în cântarea Bisericii „cei dintâi între Apostoli și lumii învățători”.
Sfânta Fevronia, mireasa lui Hristos
În partea a doua a cuvântului, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre Sfânta Muceniță Fevronia, care a crescut de mică în mănăstire și a ales să-și închine viața lui Hristos.
„A propovăduit credința și a fost atât de chinuită. Dar nu simțea chinul, pentru că bucuria de a fi mireasa lui Hristos, după plecarea din această viață vremelnică, copleșea toate durerile”, a spus ÎPS Teodosie.
Ierarhul a amintit că tăria Sfintei Fevronia i-a uimit chiar și pe păgâni, iar doi dintre călăii ei, Lisimah și Prim, s-au creștinat, văzând în ea „o putere mai mare decât orice altă putere”.
„Acatiste folositoare și pline de lumină”
În încheiere, ÎPS Teodosie a subliniat că rugăciunile și acatistele săvârșite în această seară întăresc credința și aduc nădejdea vieții veșnice.
„Să ne bucurăm de această seară minunată, cu cântări și rugăciuni, cu Acatiste atât de folositoare și pline de lumină, care ne întăresc credința și ne aduc tuturor nădejdea de a fi și noi părtași vieții celei veșnice”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 27 iunie, după Acatistele Învierii Domnului, al Sf. Ap. Petru și Pavel și al Sf. Mc. Fevronia, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt cei mai apropiați de Mântuitorul, pentru că fiecare dintre ei a avut o chemare specială.
Sfântul Petru, cel mai în vârstă dintre toți apostolii, fratele Sfântului Andrei, a avut parte de minunea Schimbării la Față a Domnului, încât a văzut lumina cea necreată și a fost atât de fericit, pentru că acolo nu a fost o simplă lumină. A fost un crâmpei din frumusețea și fericirea cea veșnică.
Nu a simțit niciodată atâta bucurie și fericire. De aceea a zis: „Bine este să rămânem aici”, vrând ca acea stare să nu se mai sfârșească. Acea lumină va fi în viața veșnică, acea bucurie.
De aceea, nu există ceva mai frumos, mai plin de bucurie decât lumina vieții veșnice. De aceea trebuie să ne sârguim să o cucerim. Viața veșnică trebuie să o cucerim prin credință, prin jertfă și prin faptele noastre.
Dacă Sfântul Petru a văzut această lumină pe Tabor și și-a exprimat dorința de a rămâne acolo, Sfântul Pavel a văzut lumina pe calea Damascului. El credea în Legea Veche și, din neștiință, o apăra, necunoscându-L pe Hristos.
Văzând râvna lui de a apăra ceea ce credea că este adevărul Legii Vechi, Hristos l-a orbit pe cale cu lumina Sa. Dar nu a rămas cu atât. După ce a fost creștinat și a mers în Arabia, unde a stat trei ani în asceză, în post și rugăciune aspră, a fost răpit până la al treilea cer, adică cel mai aproape de Dumnezeu.
Este singurul care, fiind încă în viața aceasta, a fost răpit la cer și ne descrie atât de frumos că nu știe dacă era în trup sau în afară de trup. Dumnezeu știe. Dar a fost acolo nu ca într-un vis, ci ca într-o realitate, ca într-o comuniune vie cu Dumnezeu. Iar ceea ce a văzut și ceea ce a auzit l-au copleșit cu totul. De aceea a și spus că nu există destulă minte, nici vedere și nici cuvinte prin care să poți exprima o asemenea fericire.
Iată, cei doi Apostoli au propovăduit mult, au luminat multă lume și au scris atât de frumos despre toate acestea. Sunt, cu adevărat, „cei dintâi între Apostoli și lumii învățători”, așa cum spune cântarea lor.
De aceea m-am bucurat să săvârșim aceste Acatiste pline de frumusețe, pline de lumină, care ne aduc bucurie.
Iar Sfânta Fevronia, cea care de la doi ani a mers la mănăstire, a crescut în frica de Dumnezeu și în pavilă și a vrut să fie mireasa lui Hristos, cu adevărat a devenit mireasa lui Hristos.
A propovăduit credința și a fost atât de chinuită. Dar nu simțea chinul, pentru că bucuria de a fi mireasa lui Hristos, după plecarea din această viață vremelnică, copleșea toate durerile.
Se minunau chiar și păgânii care o priveau, iar doi dintre călăi, Lisimah și Prim, s-au creștinat, pentru că au văzut o putere mai mare decât orice altă putere.
Ea a refuzat să jertfească idolilor, pentru că nu voia să se despartă niciodată de Hristos. A îndurat multe chinuri și multe răni, dar a trecut peste toate, i-a rușinat pe călăii săi și a primit cununa muceniciei.
A fost întărită prin rugăciunile stareței sale, Vriena, ale Tomaidei și ale celeilalte maici. Toate se rugau pentru ea, iar această măicuță a ieșit cu adevărat biruitoare și i-a rușinat pe toți cei care o chinuiau, pentru că s-a dovedit mai puternică decât ei.
În cele din urmă, după ce i-au tăiat picioarele, mâinile, limba și sânii, i-au tăiat și capul. Atunci sufletul ei a zburat către cer și, de acolo, se roagă pentru noi împreună cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Să ne bucurăm de această seară minunată, cu cântări și rugăciuni, cu Acatiste atât de folositoare și pline de lumină, care ne întăresc credința și ne aduc tuturor nădejdea de a fi și noi părtași vieții celei veșnice.
Amin.”


