La începutul Sfântului și Marelui Post, Mitropolitul Petru al Basarabiei a transmis un cuvânt pastoral adresat clerului și credincioșilor, în care definește această perioadă drept timp al cercetării lăuntrice, al limpezirii minții și al reașezării existenței în perspectiva veșniciei, subliniind că începutul postului reprezintă intrarea într-o lucrare duhovnicească profundă: „Cu darul și cu mila lui Dumnezeu pășim din nou în limanul binecuvântat al Sfântului și Marelui Post, această vreme a cercetării lăuntrice, a limpezirii minții și a reașezării ființei noastre în orizontul veșniciei.”
Postul ca urcuș al Învierii
ÎPS Petru arată că postul nu se reduce la înfrânarea exterioară, ci devine un parcurs interior de întoarcere la Dumnezeu și de regăsire a chipului originar al omului, explicând că această perioadă introduce credincioșii într-o lucrare tainică a pocăinței: „Dincolo de exercițiul exterior al înfrânării trupești, avem de parcurs împreună un urcuș al Învierii, o chemare la întoarcerea întru sine și la regăsirea chipului celui dintâi, pe care păcatul l-a întunecat în noi.”
Pocăința — transformarea vieții
În mesajul pastoral este accentuat faptul că omul nu se poate ridica singur din starea căzută, iar începutul postului presupune o schimbare reală a orientării vieții prin lucrarea harului: „Omul, lăsat în voia propriilor puteri, nu se poate ridica din starea căzută. El are nevoie de harul Celui care luminează, vindecă și reașază în unitate toate puterile sufletești.”
Mitropolitul explică dimensiunea ontologică a pocăinței, ca mutare a centrului vieții dinspre sine către Dumnezeu: „Transformând trăirea pocăinței dintr-o stare afectivă trecătoare, într-o mișcare ontologică a ființei, a mutării centrului vieții dinspre sine, spre Dumnezeu.”
Metanoia și dorul comuniunii
Ierarhul definește metanoia drept schimbare a minții și a modului de a fi, arătând că omul este scos din logica autosuficienței și reașezat sub dorul comuniunii cu Hristos: „Metanoia înseamnă schimbarea minții, dar și schimbarea modului de a fi.”
Învățătura Sfinților Părinți despre Post
Cuvântul pastoral evocă învățătura Sfântul Ioan Scărarul, care arată sensul pocăinței ca început al unei vieți noi: „Pocăinţa este aducerea înapoi (împrospătarea) a Botezului. Pocăinţa este învoiala cu Dumnezeu pentru a doua viaţă.”
În același sens, este invocată și perspectiva Sfântul Ioan Gură de Aur, care leagă autenticitatea postului de faptele concrete ale iubirii: „Postești? Arată-mi-o prin fapte. Dacă vezi un sărac, miluiește-l; dacă ai un vrăjmaș, împacă-te cu el.”
Responsabilitatea clerului și chemarea credincioșilor
Adresându-se clerului și credincioșilor, Mitropolitul Petru subliniază responsabilitatea slujitorilor de a fi chip al acestei așezări lăuntrice și îi îndeamnă pe credincioși să transforme postul într-o lucrare concretă a mântuirii: „Noi, slujitorii Sfântului Altar avem responsabilitatea a fi pentru credincioși chip al acestei așezări lăuntrice: statornici, blânzi, lucrători ai păcii.”
Început bun pentru o viață în duh
În încheiere, ierarhul cheamă la trăirea autentică a postului și la reașezarea vieții în har, pentru ca nevoința Crucii să conducă la bucuria Învierii: „Postind, fraților, trupește să postim și duhovnicește. Să dezlegăm toată legătura nedreptății…”
ADEVARULBISERICII.RO publică integral Cuvântul pastoral al Mitropolitului Petru al Basarabiei la începutul Postului Mare: Reașezarea ființei în orizontul veșniciei:
”Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți fii și fiice duhovnicești,
Cu darul și cu mila lui Dumnezeu pășim din nou în limanul binecuvântat al Sfântului și Marelui Post, această vreme a cercetării lăuntrice, a limpezirii minții și a reașezării ființei noastre în orizontul veșniciei.
Dincolo de exercițiul exterior al înfrânării trupești, avem de parcurs împreună un urcuș al Învierii, o chemare la întoarcerea întru sine și la regăsirea chipului celui dintâi, pe care păcatul l-a întunecat în noi. Slujbele din aceste zile ne introduc în această tainică lucrare printr-un strigăt al inimii, care concentrează întreaga năzuință a omului: „Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață”1.
Această rugăciune sintetizează întreaga antropologie a Postului, întrucât omul, lăsat în voia propriilor puteri, nu se poate ridica din starea căzută. El are nevoie de harul Celui care luminează, vindecă și reașază în unitate toate puterile sufletești. Așadar, ea devine începutul unei noi orientări a existenței omului care se smerește și conștientizează că fără har suntem nimic, transformând trăirea pocăinței dintr-o stare afectivă trecătoare, într-o mișcare ontologică a ființei, a mutării centrului vieții dinspre sine, spre Dumnezeu.
Prin urmare, metanoia înseamnă schimbarea minții, dar și schimbarea modului de a fi. Ea ne scoate din logica vechiului Adam, cel care „șezut-a în preajma Raiului, şi de goliciunea sa plângând, se tânguia”2, și ne așază sub dorul comuniunii redobândite cu Hristos, Izvorul vieții. Pentru că doar sufletul care își vede goliciunea autosuficienței începe să-L caute pe Dumnezeu cu adevărat.
Sfântul Ioan Scărarul, vorbind din perspectiva urcușului său duhovnicesc, ne mai învață că „pocăinţa este aducerea înapoi (împrospătarea) a Botezului. Pocăinţa este învoiala cu Dumnezeu pentru a doua viaţă”3. Postul Mare devine astfel un nou început, o reașezare a întregii vieți în trăirea harului.
Iar Sfântul Ioan Gură de Aur cu realismul evanghelic specific ne întreabă pe fiecare dintre noi: „Postești? Arată-mi-o prin fapte. Dacă vezi un sărac, miluiește-l; dacă ai un vrăjmaș, împacă-te cu el.”4, căci aceasta este măsura autenticității noastre, dacă înfrânarea ne face mai blânzi, mai răbdători, mai milostivi, mai iubitori.
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Noi, slujitorii Sfântului Altar avem responsabilitatea a fi pentru credincioși chip al acestei așezări lăuntrice: statornici, blânzi, lucrători ai păcii. Iar pe voi, dreptmăritori creștini, vă îndemnăm să transformați acest Post într-o lucrare concretă a mântuirii: spovedanie deasă, împărtășire cu vrednicie, împăcare cu aproapele, rugăciune mai adâncă.
Să punem dar în acest Post început bun unei noi vieți în duh, redescoperindu-ne fiecare frumusețea chipului lăuntric. Căci „postind, fraților, trupește să postim și duhovnicește. Să dezlegăm toată legătura nedreptății…”5, ca postul nostru să nu ia o formă fără conținut.
Să ne păzim liniștea inimii, să cultivăm rugăciunea și să ne lăsăm modelați de har, pentru ca, trecând prin nevoința Crucii, să ajungem cu inimă curată la bucuria cea neînserată a Învierii.
Cu arhierească binecuvântare și părintească dragoste,
† Petru,
Arhiepiscopul Chișinăului,
Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor
Triod, Utrenia Duminicii Vameșului și Fariseului
Triod, Vecernia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai
Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, Cuvântul V, 2, în Filocalia românească, vol. IX, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2011, p. 128
Ierom. Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 156
Stihira idiomelă din ziua de miercuri, în prima săptămână a Postului Mare – cf. Isaia 58, 6-7”
