O dispută publică de amploare a izbucnit între primarul municipiului Rădăuți, Bogdan-Andrei Loghin, și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, după ce edilul a lansat acuzații extrem de grave privind o presupusă „breșă de securitate instituțională”, implicând semnarea unei adrese în numele Arhiepiscopiei de către prefectul județului Suceava.
Într-o reacție amplă, publică și argumentată, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, respinge categoric acuzațiile, avertizează asupra manipulării adevărului prin presiune mediatică și reafirmă autonomia și responsabilitatea instituțională a Bisericii.
Biserica nu funcționează sub presiunea zgomotului public
ÎPS Calinic subliniază, de la început, că Biserica nu își rânduiește lucrarea în funcție de emoția publică sau de presiunea momentului, ci după principii statornicite și proceduri clare.
„Biserica lui Hristos nu își rânduiește lucrarea după logica zgomotului public și nici sub presiunea momentului, ci se ghidează după principii statornicite, cu respect față de adevăr și față de oameni”, arată ierarhul.
Arhiepiscopul atrage atenția că dialogul instituțional trebuie să se bazeze pe rigoare, nu pe acuzații lansate în spațiul public, care pot genera confuzie și tensiune inutilă.
Despre acuzația lipsei unui proiect: „Nu poți croi o haină fără să cunoști beneficiarul”
Referitor la reproșul primarului potrivit căruia Arhiepiscopia nu ar fi prezentat un proiect concret pentru terenul solicitat, ÎPS Calinic explică limpede că un proiect tehnic nu poate fi elaborat înainte de clarificarea amplasamentului și a condițiilor juridice și urbanistice.
„Așa cum nu poți croi o haină fără să cunoști beneficiarul, tot așa nu poți realiza un proiect deplin fără certitudinea amplasamentului și fără analiza caracteristicilor terenului”, precizează Arhiepiscopul.
În lipsa datelor privind regimul juridic, utilitățile, topografia și studiul geotehnic, orice proiect ar fi doar o schiță teoretică, lipsită de responsabilitate și asumare instituțională.
Despre documentul contestat: „Este un act al Arhiepiscopiei, nu al altcuiva”
Un punct central al conflictului îl reprezintă acuzația potrivit căreia prefectul ar fi redactat, în numele Arhiepiscopiei, o adresă oficială utilizată ulterior împotriva Primăriei. ÎPS Calinic respinge fără echivoc această insinuare.
„Orice document care poartă semnătura arhiepiscopului este un act al Arhiepiscopiei, redactat în Cancelaria Eparhială și asumat instituțional. A pune sub semnul îndoielii această procedură înseamnă a atinge demnitatea și autonomia unei instituții”, afirmă ierarhul.
Arhiepiscopul consideră că substituirea faptelor cu suspiciuni riscă să transforme dialogul într-un instrument de presiune și conflict.
Critică la adresa generalizărilor privind viața bisericească
ÎPS Calinic răspunde și afirmațiilor primarului despre o presupusă stare de teamă și presiune în rândul clerului, arătând că asemenea generalizări nu reflectă realitatea și pot crea percepții deformate.
„Preoții nu sunt funcționari și nici pioni ai unor confruntări exterioare. Ei sunt slujitori ai altarului, legați prin jurământ de misiunea lor”, subliniază Arhiepiscopul, sugerând că tensiunile invocate pot proveni din situații punctuale, nu dintr-un sistem de constrângere.
Despre demnitate și distincții: „Nu sunt onoruri decorative”
Referitor la gestul primarului de a anunța retragerea din Adunarea Eparhială și returnarea unei distincții bisericești, ÎPS Calinic precizează că asemenea distincții nu sunt privilegii, ci responsabilități asumate.
„Nicio distincție bisericească nu este o invitație la o viață confortabilă, ci o chemare la jertfelnicie și verticalitate morală”, afirmă ierarhul.
Apel la dialog, nu la confruntare
În final, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților respinge logica ultimatumurilor publice și reafirmă disponibilitatea Bisericii pentru dialog responsabil și echilibrat.
„Arhiepiscopia nu cere privilegii, nu intră în competiții și nu răspunde ultimatumurilor publice. Ea cheamă la dialog, moderație și responsabilitate”, transmite ÎPS Calinic.
Mesajul se încheie cu un îndemn adresat credincioșilor la pace, discernământ și rugăciune:
„Adevărul nu trebuie strigat; el se arată în timp.”
Declarația Arhiepiscopului vine într-un context tensionat, în care relația dintre autoritatea locală și instituția bisericească a devenit subiect de dezbatere publică, cu implicații administrative, morale și comunitare majore.
ADEVARULBISERICII.RO publică integral răspunsul dat de ÎPS Calinic:
”Stimate Domnule Primar,
Într-o vreme în care cuvintele se rostesc adesea în grabă, iar judecățile se formulează înainte ca adevărul să se limpezească, consider de cuviință să vă răspund la declarațiile publice recente, nu în duh de polemică, ci spre pacea conștiințelor și păstrarea unității Bisericii.
Știut este faptul că Biserica lui Hristos nu își rânduiește lucrarea după logica zgomotului public și nici sub presiunea momentului, ci ea se ghidează după principiile statornicite de Întemeietorul ei, Iisus Hristos, transpuse într-un statut de organizare și funcționare cu prevederi clare, acționând cu respect față de oameni și instituții, dar mai ales față de adevăr.
În acest sens, afirmația dumneavoastră potrivit căreia Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților nu ar fi avut un proiect ignoră un fapt firesc: nicio lucrare temeinică nu poate fi concepută înainte de a fi cunoscut locul pe care va fi construită. Și așa cum nu poți croi o haină fără să cunoști beneficiarul, tot așa nu poți realiza un proiect deplin, însoțit de un memoriu tehnic, fără certitudinea amplasamentului și fără o analiză pertinentă a caracteristicilor terenului (forma, dimensiunea, accesul la utilități, topografia).
Orice demers riguros presupune, mai întâi, clarificarea regimului juridic, a cadrului urbanistic, a accesului și a vecinătăților, precum și cunoașterea unor date tehnice esențiale, precum ridicarea topografică și studiul geotehnic. În lipsa acestora nu se poate înainta un „proiect final”, ci o schiță teoretică, o machetă lipsită de rigoare și asumare. Ori, a cere Arhiepiscopiei un proiect complet înainte de lămurirea acestor aspecte înseamnă a răsturna cu bună știință ordinea firească a lucrurilor.
Anexarea la o cerere de concesionare a terenului a unui proiect integral, realizat anterior reglementării situației juridice a suprafeței solicitate și analizării aspectelor geotehnice și topografice, ridică în mod legitim semne de întrebare legate de transparență și echitate. Biserica nu judecă și nu acuză, dar amintește cuvântul Scripturii: „Nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe față și nimic tainic, care să nu se cunoască și să nu vină la arătare” (Luca 8, 17). Așadar, adevărul nu se teme de lumină și nu are nevoie de grabă; el se așază în timp, cu răbdare.
În ceea ce privește resursele Bisericii, acestea nu se evaluează prin declarații sau speculații, ci prin roadele lucrării sale. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și prin jertfa credincioșilor, Biserica Ortodoxă Română a susținut, de-a lungul timpului, inițiative pentru comunitate în domeniile educațional, social și medical, precum și proiecte de amploare, care rămân mărturie vie a credinței lucrătoare. Dintre acestea se cuvine a aminti Catedrala Națională, cunoscută drept Catedrala Mântuirii Neamului, o lucrare ridicată nu în absența oamenilor, ci prin participarea, dorința și nădejdea celor care o recunosc drept reper al credinței și identității neamului. Ea nu s-a născut din calcule contabile, ci din unitate, răbdare și jertfelnicie.
Au fost făcute, de asemenea, afirmații cu privire la o adresă oficială a instituției pe care o reprezint, insinuându-se lipsa de discernământ sau influențe străine de rânduiala bisericească. Numai că, orice document care poartă semnătura arhiepiscopului este un act al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, redactat în Cancelaria Eparhială, fie de consilierii de resort, fie de experții în domeniul vizat și asumat instituțional. Așadar, a pune sub semnul îndoielii această procedură înseamnă a atinge nu o persoană, ci demnitatea și autonomia unei instituții care își împlinește lucrarea cu seriozitate și echilibru. A sugera că adresa Arhiepiscopiei către Instituția Prefectului – Suceava ar fi fost alcătuită de altcineva înseamnă a substitui mărturisirea cu suspiciunea.
După cum Biserica nu își îngăduie să presupună că alte documente, transmise public de diferite instituții, respectiv scrisoarea dumneavoastră adresată Arhiepiscopiei, sunt concepute cu parfum eclezial, tot astfel nu poate fi acuzată, fără temei, că rostește cuvinte care nu îi aparțin. Nu menționăm acest lucru pentru a alimenta tensiuni, ci pentru a arăta cât de ușor pot deveni gândurile verbalizate instrumente de presiune atunci când sunt reluate, amplificate sau proiectate dincolo de firescul și onestitatea dialogului.
Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr. Nicio distincție bisericească nu este o invitație la o viață confortabilă, ci o formă de jertfelnicie. Crucea Bucovinei nu este ușor de purtat, după cum nici apartenența la un for bisericesc nu este lipsită de responsabilitate și abnegație. Acestea nu sunt onoruri decorative, ci chemări la slujirea comunității în duhul lui Hristos și la verticalitate morală.
Nu pot fi trecute cu vederea nici afirmațiile dumneavoastră care descriu viața bisericească drept un spațiu al presiunii și al fricii. Probabil că aici vă referiți la acei preoți care și-au privatizat bisericile și nu vor să se încadreze în disciplina Arhiepiscopiei. Preoții nu sunt funcționari și nici pioni ai unor confruntări exterioare, ci slujitori ai altarului, oameni care sunt obligați moral să își împlinească chemarea asumată prin jurământul de la hirotonie. Generalizările grăbite și dramatizările dumneavoastră nu slujesc adevărului.
Stimate Domnule Primar, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților nu cere privilegii, nu intră în competiții și nu răspunde ultimatumurilor publice. Ea nu solicită sancțiuni și nu se așază în logica confruntării, ci cheamă la dialog, moderație și responsabilitate, reafirmând misiunea sa de unitate și slujire, ca parte a Bisericii Ortodoxe Române.
Indiferent de atitudinea dumneavoastră față de solicitarea noastră pertinentă și de interes social, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților își va continua lucrarea în liniște roditoare, respectând legiuirile divine, ecleziale și ale statutului de drept, așa cum a făcut-o întotdeauna. Prin urmare, în calitatea mea de chiriarh al acestei Arhiepiscopii, îndemn pe toți credincioșii să rămână în duh de pace, discernământ și rugăciune, căci adevărul nu trebuie strigat; el se arată în timp!
† CALINIC
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților”


