ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a decis demiterea stareței Mănăstirii Voroneț, stavrofora Gabriela Platon, alături de alți cinci conducători de unități de cult din județ. Decizia a fost luată în urma evaluării activităților desfășurate de stareți, starețe, egumeni și egumene din perioada septembrie 2020 – august 2024.
Evaluare la Mănăstirea Putna
Pe 23 septembrie 2024, la Mănăstirea Putna, comisia de evaluare a analizat performanțele administrative și gestionarea resurselor umane ale celor care conduc mănăstirile și schiturile din cuprinsul Arhiepiscopiei. În urma acestei evaluări, s-a dispus demiterea a șase conducători de unități monahale.
ADEVARULBISERICII.RO a fost prima publicație care a anunțat că ÎPS Calinic i-a băgat în ședință de evaluare pe conducătorii monahali.
Citește și: ÎPS Calinic al Sucevei i-a băgat în ședință de evaluare pe călugării din eparhia sa: La ce concluzii a ajuns
Mănăstiri și schituri vizate
Printre mănăstirile și schiturile afectate de decizie se numără:
Mănăstirea Voroneț
Mănăstirea Slatina
Mănăstirea „Înălțarea Domnului” Pojorâta – Mestecăniș
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Orata
Schitul „Sfântul Nicolae” Leucușești
Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” Valea Seacă – Câmpulung Moldovenesc
Alegeri pentru noi conducători
În perioada următoare vor fi organizate alegeri pentru desemnarea noilor conducători ai unităților de cult vacante. Cei desemnați urmează să preia mandatul începând cu 1 noiembrie 2024. Deciziile comisiei au avut la bază atât criterii de administrare eficientă, cât și de gestionare a personalului monahal.



Niciun comentariu
Pingback: ÎPS Calinic rupe tăcerea: De ce a retrogradat-o, de fapt, pe stareța de