Secretarul de Stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a susținut, în cadrul Conferinței Naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”, un amplu mesaj despre legătura profundă dintre teologia ortodoxă, arta sacră și identitatea spirituală și culturală a poporului român. Evenimentul, organizat la Palatul Patriarhiei, este unul dintre reperele anuale ale Patriarhiei Române în domeniul teologiei și artei bisericești.
Centenarul Patriarhiei Române și pictura Catedralei Naționale
În debutul mesajului său, Ciprian Olinici a subliniat că ediția din acest an stă sub semnul Centenarului Patriarhiei Române, fiind marcată în mod special de finalizarea picturii Catedralei Naționale — „cel mai important proiect de țară dus la bun sfârșit, prin priceperea și jertfa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”.
Oficialul a precizat că o lucrare de o asemenea amploare a presupus o strategie amplă de comunicare și informare, dar mai ales „o mărturisire fermă și necesară a credinței și tradiției autentice într-o societate predispusă la superficialitate”.
Mozaicul bizantin – limbajul vizual al credinței
Ciprian Olinici a prezentat rolul major al mozaicului în arta sacră, explicând că în spațiul greco-roman acesta a evoluat de la ornament la instrument de comunicare teologică, culturală și chiar politică.
„Mozaicul a devenit simbolul nobleței imperiale, justificată nu prin puterea lumii acesteia, ci prin înălțimea spiritului și a credinței”, a subliniat secretarul de stat.
Alegerea mozaicului ca tehnică exclusivă pentru decorarea interiorului Catedralei Naționale este, potrivit afirmațiilor sale, „un act de recuperare și actualizare a uneia dintre cele mai importante moșteniri ale Bizanțului”.
Programul iconografic al Catedralei Naționale – o teologie vizuală
Reprezentantul Guvernului a explicat că programul iconografic al Catedralei Naționale este unul dintre cele mai complexe din spațiul ortodox contemporan și constituie un reper de mărturisire artistică a credinței.
„Frumusețea nu seduce, ci sfințește; nu încântă ochiul, ci purifică privirea. Auriul nu este lux, ci simbol al luminii necreate; chipul sfinților nu e portret, ci prezență”, a afirmat acesta, subliniind dimensiunea teologică a esteticii mozaicului.
El a arătat că mozaicul Catedralei Naționale îmbină două mari tradiții:
- Constantinopolul, cu teologia luminii și ierarhia registrelor iconografice,
- Ravenna, cu solemnitatea narativă și integrarea identității istorice într-un cadru sacru.
„Catedrala Națională devine nu o copie a tradiției, ci o continuare creativă a acesteia”, a precizat Olinici.
Sprijinul Guvernului pentru proiectele de pictură bisericească
În finalul intervenției sale, Secretarul de Stat pentru Culte a reafirmat angajamentul instituției pe care o reprezintă pentru susținerea proiectelor de pictură bisericească, noi sau de restaurare:
„Menținerea nealterată a patrimoniului și crearea unor elemente noi, care duc mai departe tradiția iconografiei românești, reprezintă un act firesc de confirmare a identității noastre — deopotrivă națională, europeană și creștină.”
ADEVARULBISERICII.RO publică mesajul integral al lui Ciprian Olinici:
”Conferința națională „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească” reprezintă una dintre întâlnirile de referință organizate de către Patriarhia Română, având menirea de a pune în lumină noi aspecte ale dialogului dintre profunzimea teologică și sensibilitatea estetică, manifestată prin intermediul artei sacre.
Anul acesta este pusă sub semnul Centenarului Patriarhiei Române, în special sfințirea picturii Catedralei Naționale, fără îndoială, cel mai important proiect de țară dus la bun sfârșit, prin priceperea și jertfa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
În mod firesc, o lucrare de o asemenea amploare a generat discuții, a necesitat crearea unei strategii eficiente de comunicare și informare și, mai ales, a oferit ocazia mărturisirii ferme și atât de necesare a învățăturii de credință și a tradiției autentice creștine într-o societate tot mai predispusă către superficialitate în raport cu realitățile religioase.
În egală măsură, construirea Catedralei Naționale reprezintă un act cu o profundă semnificație istorică, coagulat în jurul elementelor esențiale ce definesc identitatea poporului român.
Dezvoltat și rafinat în spațiul greco-roman, mozaicul a evoluat de la elementul decorativ de înaltă ținută, la instrumentul de comunicare prin excelență al artei bizantine, cu valențe deopotrivă teologice, culturale și chiar politice.
El a devenit simbolul nobleței imperiale, justificată nu atât prin puterea mundană deplină, cât mai ales prin înălțimea spiritului, a credinței, a apartenenței asumate la una dintre cele mai înalte culturi ale umanității. Alegerea împodobirii întregului interior al Catedralei Naționale cu mozaicuri, urmând fidel tradiția bizantină, însă cu mijloacele pe care modernitatea le pune la dispoziție, reprezintă fără îndoială un act dublu de recuperare și actualizare, în cheie artistică și teologică deopotrivă, a uneia dintre cele mai importante moșteniri ale Bizanțului.
Urmând filonul acestei moșteniri, programul iconografic al Catedralei Naționale, extraordinar prin complexitatea sa, devine unul dintre cele mai importante repere de mărturisire artistică a învățăturii ortodoxe de credință din spațiul răsăritean, un tratat desăvârșit al formelor și culorilor împlinite în icoană. Astfel, mozaicul Catedralei Naționale exprimă o estetică teologică: frumusețea nu seduce, ci sfințește; nu încântă ochiul, ci purifică privirea. Auriul nu este lux, ci simbol al luminii necreate; chipul sfinților nu e portret, ci prezență; proporția nu e regulă formală, ci armonie ontologică.
Realizată într-un context tehnologic și spiritual contemporan, iconografia mozaicului Catedralei Naționale din București se înscrie, în mod firesc, în genealogia vizuală inaugurată de arta Bizanțului. Mozaicul bizantin se articulează, în mod clasic, în jurul a două centre majore: Constantinopolul, autorul teologiei luminii și al canonului iconografic imperial, și Ravenna, spațiul occidental unde acest canon se adaptează într-o manieră narativă și istoricizată.
În Constantinopol – de la Hagia Sofia la bisericile palatului – se instituie fundamentul teologic: fundalul deschis sau auriu ca spațiu al energiilor necreate, ierarhia registrelor teologice și planimetria frontală menită să suspende naturalismul și să instituie un timp liturgic „vertical”. Catedrala Națională din București reflectă această viziune constantinopolitanǎ, vizibilă în modul de organizare a întregului program iconografic.
Totodată, iconografia sfinților ierarhi și români, a martirilor brâncoveni, a voievozilor ctitori sau a mărturisitorilor contemporani este integrată într-un cadru constantinopolitan, nu naturalist: figurile sunt hieratice, frontalitatea este păstrată, iar reprezentările istorice sunt transfigurate în logica iconicului, nu a portretisticii profane.
De la Ravenna, catedrala preia modelul prin care identitatea istorică a unei comunități poate fi asimilată într-o viziune sacră, fără a altera canonul. Așa cum mozaicurile din San Vitale integrează autoritatea imperială într-o narațiune eclezială, Catedrala Națională integrează sfinți voievozi români în structura iconografică fără a coborî registrul spiritual.
Astfel, nu puterea seculară, ci memoria martirică și identitatea eclezială a poporului devin mesajul central. Mozaicul românesc actual preia de la Ravenna compoziția procesională, articularea figurilor în planuri solemne, includerea istoriei naționale și martirice într-un cadru sacru.
Această sinteză – teologia luminii de la Constantinopol și solemnitatea narativă de la Ravenna – permite Catedralei Naționale să își formuleze propria identitate vizuală: o recuperare a canonului bizantin, precum și o teologie românească a memoriei. Astfel, ansamblul de la București devine nu o copie a tradiției, ci o continuare creativă a acesteia, situată în logica permanentei dezvoltări a artei bizantine.
Secretariatul de Stat pentru Culte dorește să-și reafirme, pe ceastă cale, sprijinul pentru realizarea proiectelor de pictură bisericească, fie că este vorba despre pictură nouă sau despre restaurare.
Menținerea nealterată a valorilor de patrimoniu și crearea unor elemente valorice noi, menite să ducă mai departe tradiția consacrată și universal recunoscută a iconografiei românești reprezintă un act firesc de confirmare a propriei identități naționale, identitate deopotrivă europeană și creștină.”
