Locuitorii capitalei ucrainene nu vor putea participa la slujbele de Înviere în noaptea pascală din 2025, a anunțat Administrația orașului Kiev. Conform declarațiilor publicate pe Facebook de prim-adjunctul șefului Administrației de Stat a orașului Kiev (KГГА), Nikolai Povoroznik, autoritățile nu intenționează să suspende sau să modifice ora stingerii (interdicția de circulație pe timp de noapte), în ciuda importanței sărbătorii.
Slujbele – doar prin transmisie online
„Aceasta este a patra Paște pe care o marcăm în condițiile legii marțiale. Prin urmare, îndemnăm cetățenii să aleagă participarea la slujbele religioase prin transmisiuni online și să țină cont de restricțiile legate de ora de stingere, valabilă între 00:00 și 05:00. Nu există planuri de a o modifica în capitală”, a precizat oficialul ucrainean.
Povoroznik a mai anunțat că administrația locală va solicita în mod oficial liderilor cultelor religioase să limiteze oficierea slujbelor cu participarea fizică a credincioșilor și să asigure transmiterea acestora pe canalele media ucrainene și online.
„Viața omului este valoarea supremă”
„Continuăm să trăim în condițiile unui război de amploare. Iar cea mai mare valoare este viața omului. De aceea, fiți responsabili, urmați recomandările armatei, evitați aglomerațiile și aveți grijă unii de alții”, a subliniat Povoroznik.
Cu toate acestea, oficialul nu a explicat de ce anume consideră periculoasă slujba pascală de noapte – o tradiție centrală a sărbătorii Paștelui ortodox – și de ce nu ar fi posibilă o organizare sigură, cu respectarea măsurilor de securitate.
Transport gratuit în zilele de pomenire
Povoroznik a adăugat că, în perioada următoare, cu ocazia zilelor de pomenire a morților (care urmează Paștelui), autoritățile din Kiev vor organiza transport special către cimitirele orașului. Rutele detaliate vor fi publicate ulterior pe portalul oficial al capitalei.


