Un preot din municipiul Dej a ajuns în fața instanței pentru că n-a putut să accepte că amanta, o tânără cu care avea o relație extraconjugală de peste 4 ani, l-a părăsit. Conform informațiilor obținute în exclusivitate de Clujenii.ro, după despărțire, acesta ar fi început să o urmărească peste tot, inclusiv la coafor și farmacie, și dădea târcoale blocului în care locuiește.
Preotul Raul Ioan Glodean, de la Parohia Mica din județul Cluj, a ajuns în centrul unui scandal de proporții, după ce a fost acuzat că și-ar fi hărțuit amanta luni la rând.
Ea povestește că preotul i-a spus că „îi sunt numărate zilele”, că „o va distruge” și că „nu merită să trăiască”. Într-unul dintre cele mai grave episoade, aceasta susține că a fost pălmuită în fața facultății pentru că nu și-a șters contul de Facebook. Mai mult, victima l-a reclamat pe preot la superiorii săi din biserică, însă amenințările au continuat.
„Anul acesta am hotărât să pun capăt relației și pârâtul nu vrea să înțeleagă acest lucru. Am solicitat acest ordin de protecție pentru că mă urmărește peste tot pe stradă. Acum trei zile mi s-a arătat că mi se ia gâtul, că îmi sunt numărate zilele, că sunt pomenită la morți.
În permanență este în fața și în spatele blocului unde locuiesc. Tot timpul sunt urmărită: și când ies în oraș și când merg la coafor.
Ultima dată (n.red. când a fost bătută) a fost atunci când am plecat la școală în Cluj-Napoca. A venit și m-a lovit în fața facultății din motiv că nu am vrut să-mi șterg contul de Facebook, cont pe care urmăresc două persoane.”, a relatat tânăra.
Tânăra a spus că preotul i-a montat dispozitive de urmărire pe mașina ei, legate chiar de baterie, și că i-a urmărit toate deplasările, inclusiv atunci când se întâlnea cu prietenele sau mergea la avocat. Totodată, mesajele și comportamentul agresiv au continuat chiar și după ce femeia a încercat să întrerupă orice contact.
„Am fost la farmacie, iar când am ieșit mă aștepta în față, urlând după mine că sunt curva orașului. A venit după mine cu mașina, mi-a spus că îmi sunt numărate zilele, că mă distruge, că mă urăște.
În dimineața zilei de 10 februarie am mers la doamna avocat, parcând mașina în fața spitalului din oraș. Atunci am primit un mesaj de la el în care mă întreba dacă sunt la spital. Presupun că mi-a urmărit mașina sau că am sisteme de urmărire peste tot. Cât timp am stat acolo, mi-a zis că eu caut să mă culc cu toți bărbații din spital.
Când am ajuns acasă m-a așteptat în fața blocului. Nu m-am dat jos din mașină până a plecat. Apoi m-am întâlnit cu o prietenă la un restaurant, care are și posibilitatea cazării. Mi-a spus că am mers acolo pentru că sunt escortă. Când m-am întors acasă, la sensul giratoriu din Gherla am observat că era cu mașina în spatele meu. Am sunat-o repede pe prietena mea și am întrebat-o ce să fac.
Ea m-a sfătuit să-mi sun avocata, care mi-a spus să sun la poliție. Nu am sunat la poliție, dar i-am făcut poză în parcare și astfel a plecat. A venit la interfon îmbrăcat în preot, apoi a plecat pentru că la văzut sora mea. Mai târziu a mai venit o dată, mi-a spus sora mea. Era după ora 10 seara. Îmi tot repetă că mă distruge și că îmi sunt numărate zilele.
Am avut (n.red. dispozitive de urmărire) și legat la bateria mașinii de care nu am știut niciodată. Ultima dată am găsit sub mașină un dispozitiv cu cartelă.”, a relatat aceasta.
Tânăra a declarat că în ultimele zile a fost amenințată constant de preot cu expresii precum „Îți iau zilele”, „O să-ți distrug toată viața”, „Nu meriți să trăiești”, „O să plătească toți de pe lângă tine”, „Îți sunt numărate zilele”, atât verbal, cât și prin mesaje.
Femeia a susținut că a apelat la un avocat pentru că s-a simțit neajutorată, pe motiv că nici măcar când a încercat să ceară ajutor superiorilor preotului sau chiar poliției nu s-a simțit protejată. Mai mult, bărbatul i-ar fi spus că se va opri doar „când vrea el”.
„Am apelat la doamna avocat. Înainte nu pentru că îmi tot specifică faptul că nimeni nu mă poate ajuta. Mi-a spus că dacă merg la poliție nu mă va ajuta nimeni deoarece are prieteni acolo. Atunci când am mers la superiorul lui, mi-a spus că nu am rezolvat nimic.
Mi-a spus că doar atunci când vrea el se va termina. Eu nu i-am răspuns la mesaje de foarte mult timp. Ultima dată când am inițiat eu o întâlnire a fosta atunci când l-am rugat să mă lase în pace. Mi-a spus că dacă voi ieși cu cineva bagă cuțitul și în mine și în el.”, a declarat femeia.
Femeia a povestit că, în timp ce se întâlnea cu o prietenă la Apahida, primea în continuare mesaje de amenințare de la preot, care o acuza că este „escortă”, și a mărturisit că s-a simțit urmărită și ascultată chiar și în propria mașină.
„Acum câteva seri m-am întâlnit cu o prietenă la Apahida. În acel timp primeam aceleași mesaje de la el: ”ești escortă”. Înainte să plecăm de la local martora a propus să fumăm o țigară la mine în mașină, dar i-am spus că nu putem pentru că mașina mea este urmărită și suntem ascultate.
Atunci când am plecat spre casă tot ei i-am spus că e în spatele meu cu mașina și am întrebat-o ce să fac. Eu vreau liniște și pace. E singurul lucru pe care îl cer. Nu mă pot gândi la viitor.”, a spus tânăra.
Avocata victimei a declarat că în acest caz este vorba de o violență psihologică dusă la extrem, care a durat luni de zile și a culminat săptămâna trecută, când viața reclamantei a devenit insuportabilă. Ea a explicat că femeia ceruse sprijinul nașului său, care este tot preot, dar și al superiorilor preotului, însă nimeni nu a intervenit, iar agresorul a luat totul în derâdere.
„În cazul de față există o violență psihologică dusă la extrem începută de mai mult timp și finalizată cu această săptămână când viața reclamantei a fost atât de jos încât a simțit nevoia că trebuie să intervină cineva din exterior care să o înțeleagă.
De-a lungul timpului reclamanta a mai cerut ajutor nașului, care are aceeași profesie cu pârâtul și a intervenit la forul superior al pârâtului, dar nu a fost ascultată, solicitarea cu care reclamanta a mers la aceștia fiind doar pentru a vorbi și ei cu pârâtul pentru a o lăsa în pace.
Reacția pârâtului a fost în derâdere, spunându-i că poate merge la oricine pentru că nu va rezolva nimic. Acest tip de violență este mult mai dureroasă decât cea fizică deoarece cea din urmă, mai devreme sau mai târziu se vindecă.
În cauză este prezentă o violență psihologică, verbală și socială, toate acestea încadrându-se la actele de violență prevăzute în art. 1 din Legea 26/2024. Reclamanta are nevoie de ajutor pentru că aceste acțiuni ale pârâtului trebuie să înceteze urgent.”, a declarat avocata victimei.
Ca urmare a acestor fapte, instanța a emis un ordin de protecție împotriva preotului pentru o perioadă de 6 luni, prin care este obligat să păstreze distanța față de victimă și domiciliul acesteia, să nu mai ia legătura cu ea prin niciun mijloc și să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere pentru a se asigura că respectă restricțiile. Precizăm că sentința Judecătoriei Dej nu este definitivă și preotul a formulat deja apel prin care respinge toate acuzațiile.
ÎPS Andrei Andreicuț: „În general, preoții noștri sunt cuminți”
Contactat de reporterii Clujenii.ro, Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuț, a transmis că nu a aflat despre incident, dar are de gând să ia măsurile necesare împotriva preotului acuzat că și-a hărțuit, agresat și amenințat cu moartea amanta.
„Să știți că voi fi atent și voi lua măsurile necesare. Îi voi interzice să facă orice fel de presiuni asupra ei. Vă mulțumesc că mi-ați spus. Oricum, nu sunt indiferent la viața preoților noștri și, în general, preoții noștri sunt cuminți. Bine că m-ați atenționat, după ce vin acasă încerc să aflu despre cine este vorba. Superiorul lui imediat e protopopul din Dej.”, a transmis ÎPS Andrei Andreicuț pentru Clujenii.ro.
Reporterii Clujenii.ro l-au contactat pe protopopul Dejului, Ioan Buftea, pentru a-i cere un punct de vedere în legătură cu preotul care a ajuns în fața instanței după ce fosta amantă a obținut un ordin de protecție împotriva lui.
Potrivit protopopului, la nivelul biroului său nu există nicio reclamație scrisă sau sesizare oficială legată de acest caz. Cu toate acestea, Ioan Buftea nu pare să fie complet străin de acest subiect pentru că a precizat că tot ce a ajuns la urechile lui a fost discutat în cadrul Tainei Spovedaniei, iar acest lucru rămâne confidențial, între preot și persoana care a vorbit cu el.
Practic, până când va exista o sesizare oficială, protopopul nu poate interveni direct. El a adăugat că, dacă situația se confirmă oficial, se va demara o anchetă internă, iar superiorii preotului vor fi înștiințați pentru a lua măsurile necesare.
„Ce pot să vă spun eu este că nu am nicio reclamație scrisă, nicio plângere înregistrată în acest caz. Ce am discutat cu anumite persoane este doar secretul spovedaniei și eu nu pot face mai mult de atât. Deci nu am nicio sesizare scrisă, nimic la birou. Ce mi s-a spus la Taina Spovedaniei nu pot să dau mai departe, că e Taina Spovedaniei.
În situația aceasta, referitor la persoanele care se plâng de ceva în cadrul spovedaniei. Dacă spuneți că există așa ceva în Protopopiatul Dej, cu siguranță să să aflăm. Nu am fost niciodată sesizat. Nimeni nu a venit la mine la Protopopiat să-mi reclame un caz de genul acesta. Ce am discutat cu anumite persoane a fost doar în cadrul spovedaniei.
Atunci când e în cadrul spovedaniei, acolo rămâne situația, doar între mine și cealaltă persoană. Mie nu mi s-a comunicat că un preot din Protopopiatul Dej are ordin de protecție. Asta nu știu dacă are cineva obligația să mă informeze despre situația aceasta.
Să fiți convinsă că dacă sunt probleme de acest gen, ce ține de noi vom face ca biserică. Nu pot să desfășor o acțiune dacă nu am nimic. Dacă era o sesizare scrisă, fiți convinsă că mergeam mai departe. Cu siguranță, dacă se confirmă situația, se va face o anchetă internă, superiorii mei vor fi înștiințați și se vor lua măsurile care se impun.”, a transmis protopopul Dejului, Ioan Buftea pentru Clujenii.ro.


