Şefa Comitetului Central al Catolicilor din Germania (ZdK), organizaţie a laicilor catolici din această ţară, a criticat recentele comentarii lansate de Papa Leon al XIV-lea cu privire la chestiunea LGBTQ, susţinând că acestea riscă să treacă în plan secund îngrijorările legate de discriminarea acestei minorităţi.
În primul său interviu major de la alegerea în scaunul pontifical, Papa Leon a susţinut că problema minorităţii LGBTQ este „foarte polarizată” şi că doreşte să evite adâncirea diviziunilor în cadrul Bisericii, conform relatărilor presei.
Irme Stetter-Karp, preşedinta organizaţiei ZdK, a declarat pentru DPA că ignorarea discriminării reprezintă în sine o polarizare. Ea a susţinut că papa încearcă să păstreze deschis dialogul cu toată lumea pe toate subiectele sensibile. „Făcând acest lucru, el acţionează ca un arhitect de poduri în rândul Bisericii, dar în acelaşi timp presiunea pentru reforme este enormă”.
Organizaţia ZdK îi reprezintă pe laicii catolici germani.
Stetter-Karp a menţionat că principala chestiune este dacă Biserica va continua să-i discrimineze pe membrii minorităţii LGNTQ, abia recunoscându-i în termeni foarte abstracţi, sau dacă le va oferi o recunoaştere concretă, spre exemplu prin binecuvântarea cuplurilor de acelaşi sex.
Ea a avertizat că numeroase parohii active se îndepărtează de Biserică şi a solicitat implementarea rapidă a reformelor, în contextul întrunirii episcopilor germani la Fulda din această săptămână.
Preşedintele ZdK a lansat un apel pentru aplicarea consistentă a măsurilor deja aprobate, inclusiv binecuvântarea cuplurilor de acelaşi sex, servicii religioase care sunt în prezent oferite în mai puţin de jumătate din cele 27 de dioceze germane.
Ea a menţionat şi existenţa unor semne de reformă, invocând apelul episcopului de Speyer, Karl-Heinz Wiesemann, privind încetarea practicii celibatului obligatoriu, precum şi spijinirea hirotonisirii femeilor.
De asemenea, ea a remarcat faptul că episcopii germani rezistenţi la aceste schimbări sunt vocali şi primesc atenţia presei, în timp ce cei mai mulţi au rămas nedecişi. Mulţi aşteaptă semnalul Romei evitând chiar să participe la întruniri pentru a nu fi obligaţi să se plaseze de o parte sau de alta.


