Un moment inedit și simbolic a avut loc la Reședința Mitropolitană din Chișinău, unde Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, aflat sub ascultarea Patriarhiei Moscovei, a primit icoana Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, unul dintre cei mai recenți sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română.
Icoana i-a fost oferită de părintele prot. Mihail Bortă, paroh al Bisericii Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei din Chișinău, administrator al lucrărilor de construcție a primei biserici din Republica Moldova dedicate Sfântului Sofian de la Antim.
Un sfânt născut în Basarabia, recunoscut de Patriarhia Română
Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu, canonizat de Biserica Ortodoxă Română, s-a născut în Cuconeștii Vechi, Basarabia, în anul 1912. Viața sa a fost una exemplară, fiind un mărturisitor al credinței în vremuri de prigoană, un mare duhovnic și un luminător spiritual pentru mii de credincioși. În 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea sa, stabilind ca zi de prăznuire 16 septembrie.
Primind acest dar, Mitropolitul Vladimir și-a exprimat recunoștința și bucuria, amintind de întâlnirea sa cu Părintele Sofian, la începutul anilor ’90, în curtea vechii Reședințe Mitropolitane de pe strada Tighina din Chișinău. Atunci, tânărul episcop de Chișinău a avut ocazia de a purta o lungă discuție duhovnicească cu marele duhovnic.
O situație surprinzătoare și simbolică
Faptul că Mitropolitul Vladimir, ierarh subordonat Patriarhiei Moscovei, a acceptat cu bucurie icoana unui sfânt canonizat de Patriarhia Română este un gest ce poate fi interpretat în diferite moduri. Pe de o parte, este o recunoaștere indirectă a sfințeniei unui fiu al Basarabiei; pe de altă parte, este un moment cu o simbolistică aparte, având în vedere relațiile tensionate dintre cele două Patriarhii în ceea ce privește jurisdicția ecleziastică din Republica Moldova.


