Sărbătoarea Nașterii Domnului a fost marcată la Fanar, în acest an, printr-un gest cu profundă semnificație istorică și eclezială: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a hirotonit întru preot un cleric de origine română, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite în Catedrala Patriarhală din Constantinopol, subliniind în mod explicit rolul și valoarea României și a Ortodoxiei românești în lumea creștină contemporană.
Hirotonia unui preot român, în ziua Crăciunului, la Fanar
Într-o atmosferă festivă și plină de bucurie duhovnicească, la 25 decembrie 2025, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a prezidat Sfânta Liturghie a Nașterii Domnului în Patriarhalul Sfântului Gheorghe. La slujbă au slujit numeroși ierarhi ai Patriarhiei Ecumenice, precum și starețul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul – Essex, arhimandritul Petru.
Momentul central al slujbei l-a constituit hirotonia întru preot a diaconului Sofronie Garaiacu, frate al Mănăstirii Patriarhale și Stavropighiale din Essex, un monah originar din România, format teologic în patria sa și în spațiul academic grec.
Patriarhul Ecumenic: „România a reușit să-și păstreze identitatea ortodoxă în vremuri grele”
În cuvântul rostit înainte de hirotonie, Patriarhul Ecumenic a vorbit pe larg despre caracterul supraetnic al Patriarhiei Ecumenice, dar și despre contribuția esențială a României la păstrarea și mărturisirea Ortodoxiei.
Referindu-se explicit la originea românească a noului preot, Patriarhul Bartolomeu a afirmat:
„Te tragi, iubite diacone Sofronie, din România, o țară care a reușit să-și păstreze identitatea ortodoxă în vremuri dificile și care astăzi are o prezență bisericească, spirituală și teologică remarcabilă, cu un monahism înfloritor și cu un cler devotat lui Hristos și Bisericii.”
Sanctitatea Sa a evidențiat faptul că noul preot este un rod autentic al acestei tradiții românești vii, subliniind că formarea sa teologică, atât în România, cât și în Grecia, este strâns legată de moștenirea duhovnicească a Sfântului Sofronie Athonitul, una dintre marile figuri teologice ale secolului XX.
Un elogiu rar adus Ortodoxiei românești
Cuvintele Patriarhului Ecumenic au constituit un elogiu direct și neechivoc la adresa României și a Bisericii Ortodoxe Române, prezentate ca spațiu al continuității credinței, al monahismului viu și al teologiei autentice, într-o epocă marcată de confuzie și secularizare.
Sanctitatea Sa a vorbit despre vocația preotului ca slujitor concret al oamenilor reali, nu al unei „umanități abstracte”, insistând asupra faptului că adevărata slujire nu se bazează pe aparență, ci pe trăirea adâncă a Evangheliei:
„Nu există loc pentru o «preoție de fațadă», preocupată de a părea și nu de a fi. Viața în Hristos trebuie să fie o libertate reală, mărturisită prin roadele Duhului Sfânt.”
România, prezentă simbolic în inima Ortodoxiei universale
Hirotonia unui preot român chiar în ziua Nașterii Domnului, în Catedrala Patriarhală de la Fanar, a fost percepută ca un semn de recunoaștere a maturității și forței duhovnicești a Ortodoxiei românești, dar și ca o reafirmare a legăturilor vii dintre Patriarhia Ecumenică și Biserica Ortodoxă Română.
La slujbă au participat diplomați, reprezentanți ai corpului consular, clerici, Arhonți ai Patriarhiei Ecumenice și numeroși credincioși din Constantinopol și din diaspora.
După Sfânta Liturghie, la recepția festivă din Sala Tronului, noul preot Sofronie a adresat un cuvânt de mulțumire Patriarhului Ecumenic, exprimându-și recunoștința, respectul și devotamentul filial față de Sanctitatea Sa.
Acest Crăciun de la Fanar rămâne astfel consemnat ca un moment cu puternică încărcătură simbolică pentru români: un Crăciun în care România a fost rostită cu respect, recunoștință și admirație în inima Ortodoxiei universale.
ADEVARULBISERICII.RO publică în premieră cuvintele rostite de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la adresa preotului Sofronie, a Bisericii Ortodoxe Române și a României chiar în ziua de Crăciun:
”„Pronia dumnezeiască a rânduit-o acolo unde se află – aici, adică, în istoricul Oraș al lui Constantin – pentru ca nimeni să nu poată să o ponegrească și să îi conteste caracterul supraetnic, pe baza căruia este chemată să joace un rol decisiv în zilele noastre” („Răscumpărarea lumii”, Megara 2014, p. 279).
Ești membru al Frăției Sfintei Mănăstiri Patriarhale și Stavropighiale a Cinstitului Înaintemergător din Essex din anul 2020. Ai fost hirotonit diacon în katholikon de către smerenia noastră în luna octombrie a anului 2022 și porți numele întemeietorului și ctitorului mănăstirii, Cuviosul Sofronie Athonitul, această figură emblematică spirituală, bisericească și teologică a secolului al XX-lea, teolog al «universalității», al «principiului ipostatic» și al «sfintei libertăți», al cărui cuvânt a fost întotdeauna profund patristic, profund existențial și actual, un cuvânt întemeiat pe experiență personală, un cuvânt tradițional, în sensul asumării autentice, al trăirii și al descoperirii Adevărului Tradiției bisericești în prezent.
Te tragi, iubite diacone Sofronie, din România, o țară care a reușit să-și păstreze identitatea ortodoxă în vremuri dificile și care astăzi are o prezență bisericească, spirituală și teologică remarcabilă, cu un monahism înfloritor și cu un cler sfânt devotat lui Hristos și Bisericii. Fiu autentic al acestei tradiții ești și tu. Ai studiat în patria ta Sfânta Teologie, ai învățat limba greacă la Universitatea „Aristotel” din Tesalonic, unde îți elaborezi lucrarea de disertație. Este caracteristic pentru înclinația și chemarea ta de sus faptul că atât lucrarea ta de licență la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, cât și studiile tale de masterat la Tesalonic se referă la aspecte ale teologiei Părintelui Sofronie, respectiv la învățătura sa despre «rugăciunea lui Iisus» și despre «rugăciunea ipostatică». Ne bucurăm pentru progresul tău și îi felicităm pe părinții tăi după trup, Vasile și Cristina, precum și pe părintele tău duhovnicesc Zaharia, pentru toate câte au făcut și fac pentru tine.
Ceea ce se cere de la preot este fidelitatea față de adevărurile trăite în Biserică, despre care Hristos a spus că «cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece» (Matei 24, 35). Este, de asemenea, slujirea Sfintelor Taine și grija necondiționată pentru om și pentru destinul său veșnic, împlinite întotdeauna față către față, în cadrul condițiilor istorice și culturale concrete. Preotul nu slujește ideea unei «umanități abstracte», ci oameni concreți, persoane unice.
În acest sens, clericii Bisericii-Mamă, care este «ontologic slujitoare», se caracterizează printr-o înțelegere comună a misiunii lor bisericești. Cu toții cunoaștem responsabilitatea slujirii lucrătorului din via Domnului. Nu există aici loc pentru așa-numita «preoție virtuală», preocupată de «a părea» și nu de «a fi». Cum vom propovădui Evanghelia iubirii, cum ne vom apropia de sufletele credincioșilor cu discernământ, cu înțelegere și cu respect față de personalitatea și sensibilitățile lor, dacă nu iubim, dacă suntem lipsiți de comuniune, leneși și nepăsători? Cum vom arăta grijă specială față de tineri și față de zidirea lor în Hristos, dacă suntem lipsiți de nădejde și nu avem încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, dacă disprețuim căutările și speranțele tinerei generații? Cum vom convinge tânăra generație că viața în Hristos este adevărata libertate, care eliberează forțele creatoare ale omului, când viața noastră nu este o prezență vie a acestei libertăți, mărturisită prin roadele Duhului Sfânt: «dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea» (Galateni 5, 22-23)? Pentru păstorul autentic este de neconceput să dorească mântuirea sa personală dacă nu se mântuiesc împreună cu el și fiii săi duhovnicești. Conștiința ortodoxă îl cinstește și îl respectă în mod deosebit pe acest preot.
Preotul nu aparține sieși, ci lui Hristos, Care le poate pe toate «prin Cel Care ne-a iubit» (Romani 8, 37). Cu cât se luptă mai mult să răspundă chemării sale, cu atât simte mai intens că nimic nu este realizare personală, ci că toate sunt dar și har ceresc, împlinite prin el de către Domnul, în comuniunea Bisericii.””
