Dan Dungaciu a vorbit, la Schitul Prodromu, despre experiența trăită în Sfântul Munte Athos alături de delegația AUR condusă de George Simion, afirmând că zilele petrecute în comunitatea monahală românească i-au făcut pe membrii delegației „mai liniștiți și mai întăriți pentru ce va urma”. Prim-vicepreședintele AUR a legat experiența athonită de o reflecție asupra rostului politicii, despre care a afirmat că trebuie, în cele din urmă, „să aibă grijă de oameni”.
Președintele AUR, George Simion, a fost însoțit la Sfântul Munte de prim-vicepreședintele partidului, profesorul Dan Dungaciu, profesorul Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, biofizicianul, doctorul în bioetică și publicistul creștin Virgiliu Gheorghe Vlăescu, senatorul Laurențiu Plăeșu, vicepreședinte al Senatului, Mihai Enache, liderul deputaților AUR, și Valeriu Munteanu, vicepreședinte AUR, militant pentru Reunirea Basarabiei cu România și fost primar, deputat și ministru la Chișinău.
Delegația a petrecut câteva zile la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, unde a fost primită de obștea condusă de părintele arhimandrit Atanasie Floroiu.
Într-o postare publicată după vizită, Dan Dungaciu a descris experiența drept una de întărire sufletească înaintea revenirii în viața politică.
„Au fost câteva zile extraordinare la Schitul Prodromu, din Sfântul Munte Athos, care ne-au făcut mai liniștiți și mai întăriți pentru ce va urma. Mulțumiri celor care ne-au găzduit și întărit, mai cu seamă Părintele Arhimandrit Atanasie”, a transmis prim-vicepreședintele AUR.
Dan Dungaciu la Schitul Prodromu: de la pescuitul de ton la o lecție despre Athos
Unul dintre momentele relatate de Dan Dungaciu a fost o ieșire la pescuit de ton, înainte de Vecernie, împreună cu părintele Domentie.
„Nu vom uita niciodată faptul că neobositul Părinte Domentie ne-a luat, înainte de Vecernie, la pescuit de ton. A fost o experiență pe care, firește, nu o poți uita niciodată”, a scris Dungaciu.
Acesta a povestit că membrii delegației au participat mai degrabă fotografiind momentul, iar peștii prinși au fost pregătiți ulterior chiar de monah.
„Mai ales că, imediat după ce i-am scos din mare – noi mai mult cu telefoanele decât cu undița –, i-a gătit cum știa el mai bine. Nu am mâncat niciodată ceva mai gustos!”, a relatat Dan Dungaciu.
Dincolo de experiența în sine, profesorul a văzut în acest episod o trimitere la simbolismul creștin al peștelui și la numeroasele pasaje evanghelice despre pescari, hrană și chemarea oamenilor.
„Și poate că tocmai aici stă una dintre lecțiile Athosului. Peștele este hrană, dar este și unul dintre cele mai vechi simboluri ale creștinismului. Iar Evangheliile ne vorbesc de atâtea ori despre pescari, despre pescari de suflete, despre pești și despre hrană împărțită oamenilor”, a scris acesta.
„Am venit la Athos dintr-o lume a politicii, a disputelor și a urgențelor”
Dan Dungaciu a legat apoi experiența din Sfântul Munte de întoarcerea membrilor delegației în spațiul politic și de responsabilitatea pe care, în opinia sa, trebuie să o aibă politica față de oameni.
„Am venit la Athos dintr-o lume a politicii, a disputelor și a urgențelor de fiecare zi. Ne întoarcem în aceeași lume”, a scris prim-vicepreședintele AUR.
El a adăugat că zilele petrecute la Prodromu au oferit o altă perspectivă asupra scopului acțiunii politice:
„Dar poate ceva mai conștienți că politica trebuie să aibă, până la urmă, un rost foarte simplu: să aibă grijă de oameni, de hrana lor, de demnitatea lor, de identitatea și de sufletul lor.”
În concluzia postării sale, Dan Dungaciu a sintetizat experiența de la Prodromu prin cele trei dimensiuni pe care spune că le-a regăsit acolo: sufletească, trupească și cea a pregătirii pentru revenirea în viața publică.
„La Prodromu am primit, în aceste zile, câte puțin din toate: întărire pentru suflet, hrană pentru trup și putere pentru ceea ce urmează.”
Prim-vicepreședintele AUR și-a încheiat mesajul cu un citat din Evanghelia după Matei – „Nu numai cu pâine va trăi omul…” (Matei 4, 4) – și cu o reflecție asupra urmei pe care experiența athonită o lasă celui care părăsește Sfântul Munte:
„Plecăm de la Sfântul Munte. Dar, într-un fel, Sfântul Munte pleacă și el cu noi.”


