George Simion, liderul AUR, a vorbit deschis despre relația sa cu credința și rolul important pe care Biserica Ortodoxă Română îl joacă în viața sa. În cadrul emisiunii „Sport și Politică”, liderul AUR a rememorat momentele din copilărie petrecute la biserică alături de bunicii săi și a explicat cum patriotismul l-a readus pe calea credinței.
„Eram un rebel, nu mai aveam treabă cu Sfânta Liturghie”
Simion a mărturisit că, deși a fost crescut în spiritul credinței de către bunicii săi din satul natal, Răchitosu, județul Vrancea, s-a îndepărtat de biserică în perioada liceului și a facultății.
„Noi suntem creștini ca popor. Eu am fost la biserică când eram mic. Mă ducea mamaia de mână la biserică și stăteam cu mamaia și cu tataia la strană, dar nu am fost în liceu, la facultate. Am fost un răzvrătit, un rebel, nu mai aveam treabă cu Sfânta Liturghie, cu biserica”, a declarat acesta.
Credința, redescoperită prin acțiunile unioniste
Revenirea la credință a avut loc în timp ce desfășura acțiuni unioniste și patriotice, care l-au făcut să reflecteze asupra valorilor naționale. „Ușor-ușor, făcând acțiunile unioniste patriotice pe care le-am desfășurat, am văzut că printre puținele instituții care funcționează și care sunt orientate către neam este biserica”, a explicat George Simion.
El a criticat atacurile sistematice la adresa instituțiilor fundamentale ale societății românești: „În toate se lovește, în biserică, în armată, în Academia Română, în toate se lovește metodic, planificat. E normal ca eu, nutrind aceste sentimente patriotice, de dragoste pentru țară, pentru familie, pentru ai mei, să mă apropii de biserică.”
„Încerc să nu ratez duminica la biserică”
Liderul AUR a dezvăluit că încearcă să respecte tradițiile învățate de la bunicii săi, cum ar fi mersul duminica la biserică. „La noi în sat, în Răchitosu, județul Vrancea, mergeam cu mamaia și tataia la biserică. Acum am duhovnic, mă spovedesc, mă împărtășesc, încerc să nu ratez duminica”, a afirmat Simion.
Rolul duhovnicului în viața sa
Simion a subliniat importanța spovedaniei și relației cu duhovnicul. Întrebat dacă are un preot de suflet, acesta a răspuns: „Sigur, asta înseamnă să ai duhovnic, înseamnă să ai un preot la care să te spovedești și la care să te descarci, să îți ierte din păcate.”
George Simion a încheiat discuția afirmând că întoarcerea la credință și legătura cu biserica reprezintă o componentă esențială a identității sale personale și naționale


