În dimineaţa de joi, 25 iunie, cu doar o zi înainte de Ziua Drapelului Naţional, doi soți au pornit din Poiana de Vaşcău spre cel mai înalt vârf al Munţilor Apuseni. Nu pentru o excursie şi nici pentru o aniversare obişnuită. În rucsac aveau o cutie de vopsea, pensule, tămâie, panglici tricolore şi un mic steag românesc.
După cinci ore şi jumătate de urcuş, Dan şi Mariana Poinar au ajuns pe Vârful Bihorul, la 1.849 de metri altitudine, acolo unde, încă din 2007, veghează o cruce metalică ridicată de militarii Batalionului 26 Vânători de Munte „Avram Iancu” din Brad, în memoria eroilor români, cunoscuţi şi necunoscuţi, căzuţi la datorie.
Crucea purta urmele anilor petrecuţi în bătaia vântului, a zăpezilor şi a ploilor de pe crestele Apusenilor. Fusese vopsită ultima dată în urmă cu aproape două decenii.
„Am considerat că ar trebui vopsită”, spune simplu Dan Poinar.
Cu ajutorul unei scări împrumutate de oamenii de la releul aflat pe vârf, acesta a urcat treaptă cu treaptă şi a acoperit metalul cu o vopsea specială, care este în acelaşi timp grund, protecţie anticorozivă şi strat final argintiu metalizat. Alături, soţia sa, Mariana, l-a ajutat la pregătiri şi la împodobirea crucii cu panglici tricolore.
La final, cei doi au legat de cruce un mic steag al României, lăsat să fluture în vântul puternic al muntelui.
Au încercat să aprindă şi lumânări pentru eroi, însă vântul potrivnic nu le-a permis. Au reuşit însă să aprindă tămâia şi au rostit împreună o rugăciune.
„Am spus un ‘Tatăl nostru’ şi ne-am rugat pentru toţi cei care s-au jertfit pentru neam şi pentru ţară”, povesteşte el.
Gestul are însă o poveste mai adâncă decât simpla întreţinere a unui monument. Cu doar două zile înainte, pe 23 iunie, Dan Poinar împlinise 65 de ani.
„Puteam să adun prietenii la o masă festivă, să sărbătorim. Dar mi-am dorit să fac ceva pentru mine, ceva care să mă reprezinte. Şi am zis: mă duc să vopsesc crucea de pe Bihorul”.
Munţii aceştia îi sunt familiari încă din copilărie. Mama lui s-a născut în Poiana de Vaşcău, iar locurile acestea au rămas pentru el „ograda copilăriei”, aşa cum spune zâmbind. „Aici ne jucam când eram mici. Pentru mine a fost şi un fel de întoarcere acasă.”
Momentul a purtat şi alte semnificaţii. Urcarea a avut loc în preajma aniversării naşterii lui Avram Iancu, al cărui nume îl purta batalionul care a ridicat crucea, dar şi în ajunul Zilei Drapelului Naţional.
„După ce am terminat de vopsit, am pus steagul şi panglica tricoloră pe cruce. Sigur că gestul este legat şi de Ziua Drapelului. Are legătură cu eroii, cu neamul şi cu ţara”.
Pentru Dan Poinar, însă, astfel de gesturi nu sunt excepţii, ci continuitatea unei misiuni asumate de zeci de ani. Colonel în rezervă al Armatei Române, cu liceu militar, şcoală militară, studii superioare, el conduce de un sfert de secol Filiala Judeţeană Bihor a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, fiind şi membru al Biroului Executiv Central al organizaţiei.
„Tot ce am făcut pentru eroii neamului am făcut pentru că aşa am simţit. Nu pentru imagine şi nu pentru a impresiona pe cineva”, spune el.
Poate tocmai de aceea gesturile sale reuşesc să emoţioneze.
La sfârşitul lunii mai, la ceremonia dedicată veteranilor de război desfăşurată la cimitirul militar românesc din Zvolen, în Slovacia, Dan Poinar a dus un săculeţ confecţionat din panglică tricoloră şi umplut cu pământ românesc, care a fost vărsat în mormântul unui soldat necunoscut.
„A plâns până şi garda de onoare”, îşi aminteşte el.
După coborârea de pe Bihorul, drumul i-a purtat spre Arieşeni, unde un grup de 70 de copii aflaţi într-o tabără au ascultat povestea zilei petrecute pe munte. Le-a vorbit despre cruce, despre steag şi despre eroi. Copiii au rămas în jurul lui şi au ascultat în linişte.
Poate că acesta este, până la urmă, rostul unor asemenea gesturi simple: să lase mai departe o poveste, o amintire şi o lecţie despre recunoştinţă.
Iar undeva, la 1.849 de metri altitudine, pe acoperişul Bihorului, o cruce străluceşte din nou în soare, iar un mic tricolor continuă să fluture în bătaia vântului.
