Părintele arhimandrit Valentin Mâțu: „Am simțit ajutorul lui Dumnezeu prin grija semenilor”
Arhimandritul Valentin Mâțu, starețul Mănăstirii Turnu din județul Constanța, a transmis un mesaj de recunoștință față de toți cei care s-au implicat în sprijinirea lucrărilor de reconstrucție a corpului de chilii distrus de incendiu în vara anului 2023.
„Am simțit ajutorul lui Dumnezeu prin grija semenilor. Atât de mulți oameni s-au gândit la noi, ne-au sprijinit printr-un cuvânt, printr-o idee, cu un fapt, cu o mică donație. Vreau să le mulțumesc public tuturor, pentru că prin ei am simțit prezența, dragostea și bunătatea lui Dumnezeu”, a declarat pentru Basilica.ro părintele stareț.
Lucrările de reconstrucție: stadiul actual
După finalizarea cu succes a elevației din beton, muncitorii urmează să continue cu umplutura, hidroizolația, termoizolația și montajul instalațiilor sub cota 0.00.
Incendiul, care a izbucnit în noaptea de 5 spre 6 iunie 2023 la etajul I al clădirii Stăreției și s-a extins la acoperișul chiliilor, a afectat grav aproximativ 50-75% din clădire, suprafața distrusă fiind estimată între 600 și 800 de metri pătrați.
„O grea încercare, dar și o mare minune”
„În noaptea din 5 spre 6 iunie s-a dezlănțuit asupra noastră o grea încercare: mănăstirea noastră a ars. Ne-am pus multe întrebări, însă ce este cu adevărat minunat este că am simțit ajutorul extraordinar de mare al lui Dumnezeu după această cumpănă”, a spus arhimandritul Valentin Mâțu.
Starețul a adăugat că în fiecare zi primește semne de purtare de grijă din partea oamenilor și a lui Dumnezeu: „Pentru toți cei care ne sprijiniți, ne rugăm ca bunul Dumnezeu să vă aducă bucurii, împliniri și să vă poarte de grijă în toate zilele vieții dumneavoastră”.
Istoria Mănăstirii Turnu
„Mănăstirea Turnu, din localitatea Târgușoru Vechi, este amplasată pe o vatră cu 2100 de ani de civilizație continuă. Aici se văd ruinele a șapte biserici, dintre care una este ctitorie a lui Vlad Țepeș”, a mai precizat părintele stareț într-un material video recent.


