Reportaj realizat de:
Protos. Irodion, Starețul Mănăstirii Vișina
Maria Chirculescu
Canonizat și venerat ca sfânt doar de către Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Nicodim de la Tismana, de sorginte nobilă, este născut în Macedonia, dar atât bulgarii, cât și grecii și sârbii și-l revendică, ca nație. Iar noi, românii, cunoaștem că mama Sfântului Nicodim era de origine română, înrudită cu domnitorii Basarabi.
Pelerinaj în Macedonia
Pornind de la puținele date biografice care s-au transmis din secolul al XIV-lea până astăzi, un grup de monahi și monahii de la mănăstirile ctitorite în România de Sfântul Nicodim au fost de curând în pelerinaj în Macedonia (25 septembrie 2024), căutând urmele pașilor sfântului în locurile sale de baștină. Grupul a fost condus de către Părintele Stareț Irodion de la Mănăstirea Vișina și a inclus zece maici de la Mănăstirea Tismana (acolo unde se află mormântul și moaște ale Sfântului Cuvios Nicodim), alături de alți ieromonahi, monahi și mireni din zona Jiului.
Sfântul Nicodim este complet ignorat în țara sa natală, iar satul Nikodin (care îi poartă numele) este pustiu, nu mai are nici un locuitor, așa cum pustie este și Mănăstirea cu hramul Nașterea Maicii Domnului ”Treskavec” din vecinătate (din vechiul Prilep). Însă, Mitropolia de Prespa – Pelagon a trimis un preot reprezentant care să întâmpine grupul de români, primul grup după pandemie care s-a încumetat să ajungă în acel loc. Au facilitat transportul cu autoturisme personale pe drumuri nereparate de multă vreme, iar primirea a fost foarte caldă.
Părintele Blagoia Vrjanov, care a așteptat grupul de români la Mănăstirea Maicii Domnului ”Treskavec”, ne-a spus că este descendentul direct al Sfântului Nicodim. Iar Marina, ghida locală, a fost foarte impresionată că ”istoria este vie, iată în fața noastră urmaș direct al unui sfânt!”
Părintele Blagoia susține că face parte din familia Comnani, dinastia macedoneană care a condus regiunea în secolul al XIV-lea (pe vremea Sfântului Nicodim), fiind în slujba Imperiului Bizantin. Când Bizanțul a căzut iar sârbii au invadat regiunea, aceștia au schimbat numele macedonean al acestei familii, din Comnani in Vrjanov, cu intenția de a modifica istoria locală.
Adevăr sau legendă?
Am aflat apoi foarte multe detalii despre viața și activitatea ieromonahului Nicodim, starețul din secolul al XIV-lea al mănăstirii în care ne aflam. Ni s-a spus că după revenirea sa din Muntele Athos, Cuviosul Nicodim nu s-a reîntors acasă, ci a viețuit în mănăstirea în care ne aflam, la mică distanță de locul nașterii sale. Au fost foarte multe informații legate de activitatea sa de apărător al pământului natal în fața invaziei otomane, de bun strateg militar și constructor al fortăreței din apropierea mănăstirii, în care călugării au luptat direct cu armata turcă, reușind, cu un număr foarte mic de luptători (300 de monahi și mireni, contra a 2000 de soldați turci) să aibă câteva victorii de renume, care au determinat sultanul otoman să îl numească pe Starețul Nicodim drept Noul Alexandru Macedon!
Se pare că în jurul acestei fortărețe s-a dezvoltat mai apoi așezarea care poartă numele de Nikodin (varianta macedoneană a numelui Nicodim), iar legendele locale păstrează în memoria colectivă faptele de vitejie ale unui stareț de mănăstire care a opus turcilor o rezistență eroică, în apărarea credinței ortodoxe a neamului său.
Pentru că Sfântul Nicodim crescuse și fusese educat în Muntele Athos, devenind starețul Mănăstirii Hilandar și mai apoi protosul (conducătorul) tuturor mănăstirilor din Muntele Sfânt, la revenirea sa pe meleagurile natale a păstrat bune legături inclusiv la Constantinopol, cu Patriarhia Ecumenica. Deopotrivă avea relații bune la Vatican, deoarece în regiunea sa natală se cultiva un soi de viță de vie din care se făcea un vin foarte bun, care era comercializat de către monahi, pe traseul Via Egnatia în sens invers, până la Roma, la Vatican. Soiul special de struguri cunoscut sub numele de „nikodimka” , soi local, este asociat cu această zonă, dar din păcate, astăzi acest soi de struguri a dispărut. În secolul al XIV-lea, Macedonia cuprindea un teritoriu mult mai vast, ajungând până la Salonic. Prin relațiile sale directe, dar și datorită legăturilor de rudenie cu principii din Balcani, Starețul Nicodim avea informații de pe o arie teritorială largă, ceea ce i-a permis să facă previziuni corecte asupra mișcărilor politice și militare din vremea sa, așa încât a putut să organizeze o rezistență eficientă în fața Imperiului Otoman.
De la Părintele Blagoia Vrjanov am aflat apoi că, după înfrângerea armatei locale de către turci și după ce aceștia au devastat mănăstirea și au ucis șapte monahi (locul unde exista mănăstirea a fost numit de atunci Kalugjere), Sfântul Nicodim a devenit convins că turicii pot fi opriți doar prin unitatea creștinilor, ideea sa fiind aceea de a uni toate țările ortodoxe împotriva pericolului otoman. De aceea a primit aurul familiei regale macedonene Comnani, cu gândul de organiza în Țara Românească o armată ortodoxă imbatabilă. Insă intenția aceasta nu a fost niciodată finalizată, întrucât la Prilep, cetate din apropierea satului său natal, Regele Marko a închinat țara turcilor, pacea convenită garantând practicarea credinței ortodoxe de către macedoneni, în schimbul plății unui bir către sultan. Situația locală se schimbase dramatic, nu avea rost ca o armată de creștini ortodocși să atace armata otomană, din care acum făceau parte și macedoneni.
Pornind de la aceste realități istorice, Părintele Blagoia s-a întrebat retoric: deci unde este aurul cu care a plecat Starețul Nicodim în România?
La finalul vizitei în Mănăstirea Maicii Domnului ”Treskavec”, Părintele Blagoia ne-a vorbit despre icoana Sfântului Nicodim aflată în biserică, icoană care de acum trei ani a inceput să izvorască mir (urmele dârelor de mir erau vizibile pe icoană). Apoi ne-a dus în spatele mănăstirii, în pădure, pentru a ne arăta pe o colină, în stânga, satul Nikodin (părăsit complet), iar în dreapta locul nașterii Sfântului Nicodim, o mică localitate numită pe vremuri Beli Polani, situată la aproximativ șapte kilometri nord de Nikodin, unde există astăzi ziduri ruinate și un cimitir.
În Țara Românească
În urma unei viziuni, în anul 1369 Sfântul Nicodim s-a îndreptat spre Țara Românească, trecând Dunărea pe rasa sa de călugăr. Avea deja aproape 60 de ani.
Este bine cunoscută activitatea sa în România, de ctitor și organizator de mănăstiri cu viață isihastă. Documentele istorice menționează mai multe mănăstiri, ctitorii ale sfântului: Vratna și Mănăstirița (în Serbia, în zona Timocului), Vodița, Tismana, Vișina (în Țara Românească) și Prislop (în Țara Hațegului).
De asemenea, este cunoscută activitatea sa diplomatică (de mare succes), în favoarea ridicării anatemei asupra Bisericii Ortodxe Sârbe de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, în anul 1375.
Activitățile teologice și culturale desfășurate la Mănăstirea Tismana sunt de asemenea de notorietate în România: Cuviosul Nicodim a întemeiat o vestită școală de caligrafie cu copiști de cărți bisericești în diverse limbi. El însuși în anul 1405 a caligrafiat și miniat un Tetravanghel pe pergament pe care l-a ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, o capodoperă a epocii. Lucrarea a fost terminată la Mănăsrirea Prislop, este cea mai veche carte datată din Țara Românească, cu cea mai veche ferecătură și se află la Muzeul de Istorie din Viena.
Doar ipoteze?
Toată activitatea și lucrarea duhovnicească din România a Sfântului Nicodim, venerat ca sfânt de către popor încă din timpul vieții sale, este bine documentată.
În schimb, informațiile aflate acum în Macedonia, la locul nașterii sale, informații care acoperă aproape 25 de ani din viața sfântului (între anul 1343, când a fost hirotonit ieromonah și apoi protosinghel la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos și anul 1369, când ajunge în România) sunt bazate pe memoria locală, pe informații de familie transmise din generație în generație, având uneori caracter de fapte legendare. Numele satului Nikodin, numele soiului de viță de vie „nikodimka” trebuie să aibă rădăcini în istoria locului; există legende locale medievale despre un stareț de mănăstire, Nikodin, care a opus rezistrență atunci când turcii au încercat să invadeze zona, dar faptele s-au pierdut în negura vremii și relatarea de azi poate avea caracter subiectiv.
Noi românii îi recunoaștem Sfântului Nicodim de la Tismana îndeosebi activitatea duhovnicească și de ctitor și organizator al vieții monahale din Țara Românească, după principiile isihaste, dar îl venerăm ca sfânt mai ales datorită modului său de viață profund duhovnicesc, ca și datorită minunilor de notorietate făcute în timpul vieții sale : viziunile pe care le-a avut privind înființarea mănăstirilor; trecerea miraculoasă a Dunării plutind pe rasa călugărească; darul tămăduirii, de care a beneficiat și o fiică suferindă de epilepsie a regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei; transformarea fripturii de purcel în păstrăv cu ocazia praznicului în onoarea lui Sigismund și a lui Mircea cel Bătrân; slujirea timp de două ore în mijlocul focului.
Însă, în lumina noilor informații aflate în Macedonia, la locul nașterii sale, ni se relevă o imagine mult mai complexă a Sfântul Nicodim, ca importantă personalitate, deopotrivă duhovnicească, dar și politică a vremii sale, prin legăturile pe care le-a avut cu domnitorii macedoneni, sârbi, bulgari, români, unguri (unora se pare că le-a fost consilier inclusiv în strategiile militare de apărare a țărilor creștine în fața păgânătății). Sunt documente care atestă faptul că a fost consilierul domnitorilor Vladislav Întâi (Vlaicu Vodă) și a lui Mircea cel Bătrân, dar și a regelui Sigismund al Ungariei. De asemenea, a fost recunoscut ca o personalitate proeminentă și la Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, ca și la Vatican.
La nivelul secolului al XIV-lea, în perioada în care devenise evidentă tendința expansionistă a Imperiul Otoman către Europa, către țările creștine, dar și a catolicismului către țările ortodoxe, iată că Sfântul Nicodim de la Tismana pare să fi îndeplinit un rol major în lucrarea de apărare a ortodoxiei în Balcani, iar pentru noi, în lucrarea de revigorare și de consolidare a vieții monahale in România.
În loc de concluzii
Așa cum am constatat acum, în Macedonia natală numele Cuviosului Nicodim este aproape uitat, sau are o conotație de legendă locală cu tentă istorică, satul și mănăstirea în care a viețuit fiind pustii…
În schimb, în România Sfântul Cuvios Nicodim este venerat ca unul dintre cei mai iubiți sfinți ai ortodoxiei, mănăstirile pe care le-a ctitorit (unele dintre cele mai vechi din țară) au un număr însemnat de viețuitori, iar cele închise în perioada comunistă sunt acum reactivate, cu hramurile de odinioară.
Așa încât am putea avea îndrăzneala de a-l ruga pe Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana să ne apere și astăzi Biserica Ortodoxă, căci acum ”lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.” (Efeseni 6, 12)
