La data de 17 iunie 2025, în noul Centru Cultural Educațional „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Episcopiei Giurgiului s-a desfășurat ședința Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Giurgiului, sub președinția Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.
Aspecte administrative și numiri în posturile vacante
Pe ordinea de zi s-au aflat teme privind administrarea curentă a Eparhiei, cu accent pe analizarea rapoartelor de activitate ale compartimentelor administrației eparhiale. Totodată, s-au aprobat numiri în posturile clericale vacante, asigurând astfel buna desfășurare a slujirii pastorale în parohiile și mănăstirile din cuprinsul eparhiei.
Proiecte și evenimente dedicate Centenarului
În cadrul întâlnirii, s-au reluat și temele referitoare la manifestările organizate în contextul „Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și al „Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”. Episcopia Giurgiului își continuă astfel programele dedicate acestor importante repere spirituale și istorice, reafirmând rolul misiunii Bisericii în societatea contemporană.


