Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a participat ieri la slujba de înmormântare a părintelui Prof. Univ. Dr. Nicolae Răzvan Stan, un moment marcat de durere pentru familie, colegi și credincioși.
Ceremonia religioasă a fost oficiată la biserica „Sfântul Gheorghe” Nou din Craiova, locul unde părintele Nicolae Răzvan Stan a slujit cu devotament ca preot paroh mai bine de un deceniu. Slujba a fost condusă de un sobor numeros de preoți, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei.
Părintele profesor Nicolae Răzvan Stan, fost decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, și-a dedicat viața educației teologice și slujirii Bisericii. Printre realizările sale academice remarcabile se numără susținerea tezei de doctorat în 2007, intitulată „Antropologia din perspectiva hristologică: bazele doctrinare ale vieții duhovnicești”, la Facultatea de Teologie „Ovidius” din Constanța. Această lucrare evidențiază legătura între Constanța și contribuțiile intelectuale și teologice ale regretatului profesor.
După Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, slujba de înmormântare a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Ivan, Decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, de Pr. Lect. Univ. Dr. Mihai Ciurea, Prodecanul Facultăţii, de Pr. Conf. Univ. Dr. Ioniţă Apostolache, Director de Departament, de Părinţii Protopopi Grigore Vulcănescu şi Emilian Cimpoeru, de Părinţii Profesori, de colegii şi de colegele din corpul profesoral, de personalul din instituţia teologică craioveană şi de zeci de preoţi din Arhiepiscopia Craiovei şi din ţară. I-au adus un ultim omagiu şi reprezentanţii Universităţii din Craiova, domnul Prof. Univ. Dr. Cezar Spânu, Rectorul Universităţii din Craiova şi domnul Prof. Univ. Dr. Leonardo-Geo Mănescu, președintele Senatului Universităţii din Craiova, alături de cadre didactice universitare şi personalul UCV. De asemenea, mulţime de credincioşi alături de părinţii slujitori ai parohiei, Pr. Silviu Ciocşan şi Pr. Sorin Bora, i-au fost alături la slujba de prohodire oficiată în biserica închinată Sf. Gheorghe.
„Astăzi părintele ne predă ultimul curs de filosofie a vieţii: Gândește-te la moarte! Gândește-te că ești trecător pe acest pământ!”
În cuvântul de învăţătură, Părintele Mitropolit Irineu a vorbit despre momentul mutării sufletului în Împărăţia lui Dumnezeu în virtutea mântuirii şi a învierii: „În slujba de înmormântare am ascultat două cuvinte foarte importante şi grăitoare deopotrivă. Primul cuvânt este legat de înviere, de nădejdea primirii şi desăvârşirii în Împărăţia lui Dumnezeu. Cel de-al doilea este legat de calea fericită când sufletul celui adormit întru Domnul se uneşte cu Creatorul său. Toate aceste cuvinte sunt tulburătoare, pentru noi care îl plângem pe cel plecat dintre noi, dar totuşi acestea sunt importante pentru a înţelege planul existenţei noastre. Câtă frumusețe a pus Dumnezeu în trupul nostru! Desigur dacă ne uităm la cel care pleacă dintre noi, această frumusețe dispare. Să înțelegem că frumusețea, armonia, gândirea sunt datorate sufletului, acela care face să fim frumoși, să gândim și să vorbim. Credința noastră ne învață că sufletul este veşnic, el merge acolo de unde a plecat pentru această călătorie vremelnică din viaţa pământească. Mântuitorul Iisus Hristos, Care a murit pe Cruce, a făcut prin Învierea Lui o formă de înţelegere a morţii care dispare, de aceea noi vorbim de adormire întru Domnul. Aşadar, în lumea aceasta, noi suntem într-o stare de pregătire permanentă pentru viața veșnică”.
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu le-a adresat cuvinte de mângâiere şi de întărire familiei şi cunoscuţilor Părintelui Nicolae, asigurându-i de tot sprijinul şi rugăciunea pentru odihna sufletului părintelui duhovnicesc al parohiei „Sf. Gheorghe”-Nou şi, totodată, a menţionat ultimul curs de filosofie a vieţii şi a morţii predat astăzi de părintele Nicolae, care „a înțeles această trecere din lume. Părintele a îndurat multă suferinţă şi durere apăsătoare. De aceea, noi avem regretul că un frate de-al nostru a avut atâta suferinţă şi durere în viaţa sa. Dar trebuie să înţelegem că lucrurile desăvârșite nu se pot afla decât prin suferinţă. Astăzi, părintele ne dă ultima lecție și ultimul curs de filosofie a vieţii: Gândește-te la moarte! Gândește-te că ești trecător pe acest pământ! Dumnezeu să-l ierte şi să-i odihnească sufletul în rândul celor drepţi! Condoleanţe familiei îndurerate! Amin!”.
Dispariția părintelui profesor Nicolae Răzvan Stan lasă un gol imens în comunitatea teologică și în rândul celor care l-au cunoscut ca preot, profesor și mentor. „Veșnica pomenire” a fost rostită de cei prezenți, în semn de recunoștință pentru viața și lucrarea sa.


