Politicienii români au multe de învățat, mai ales de la ierarhii Bisericii Ortodoxe Române. Deși alegerile legislative și prezidențiale bat la ușă, candidații se fălesc cu decorațiile pe care le primesc de la eparhii, însă nu fac mai nimic pentru comunitate sau pentru a arăta că sunt un model de urmat.
Prima ediție a pelerinajului pedestru de la Mănăstirea Vorona, județul Botoșani, a avut loc sâmbătă, cu participarea Mitropolitului Teofan al Moldovei și Bucovinei. Pelerinii au parcurs 23 de kilometri, pornind de la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani și trecând prin mai multe parohii până la Mănăstirea Vorona. Evenimentul a fost organizat în cinstea hramului Nașterii Maicii Domnului, urmând tradițiile vechi de pelerinaj.
Astfel de pelerinaje sunt organizate pentru a redescoperi vechile tradiții când, în perioada marilor hramuri, pelerinii se îndreptau spre mănăstiri în pas de rugăciune.
Mănăstirea Vorona datează încă din secolul al 16-lea, când monahi români din satele Moldovei, dar și de prin părțile Banatului, precum și schimnici ruși și greci, au ctitorit un mic schit de lemn cu denumirea „Sihăstria din Poiana Voronei”.
În anul 2015, Ansamblul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” – Vorona a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani.
Așezământul monahal are hramurile Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.