Europarlamentarul Claudiu Târziu, președinte al noului Partid Alianța Conservatoare, a condamnat public incidentele violente din Cernăuți, în urma cărora mai mulți preoți români ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene au fost agresați fizic. Acesta a lansat un apel oficial către președintele României, premierul interimar și ministrul de externe, solicitând condamnarea fermă a evenimentelor și cererea de explicații din partea Ucrainei.
Într-un mesaj publicat pe site-ul său oficial, Târziu a afirmat: „Este inacceptabil ca, în centrul unei țări care aspiră la valorile europene, românii, o comunitate istorică, loială și pașnică, să fie supuși violențelor fizice, represiunii religioase și unui proces brutal de asimilare forțată.”
El a mai precizat că incidentele de la Catedrala din Cernăuți, unde „mai mulți preoți români au fost bătuți cu bestialitate de un grup organizat”, nu par a fi un caz izolat. Târziu a denunțat și intervenția forțelor de ordine împotriva protestatarilor: „Mai grav decât atât este că protestul pașnic al comunității române a fost dispersat cu violență, gaze lacrimogene și o forță disproporționată, inclusiv asupra clericilor.”
Europarlamentarul a reamintit sprijinul consistent oferit de România Ucrainei de la începutul conflictului: „România a oferit sprijin umanitar, logistic și politic constant Ucrainei. Nu putem accepta să întoarcem privirea acum.” În concluzie, a subliniat o poziție de principiu: „România nu trebuie să abandoneze niciun român. Indiferent de granițe.”


