Mitropolia Basarabiei a emis un comunicat dur, în care denunță implicarea politică a unor ierarhi și clerici din Republica Moldova în campanii electorale, acțiuni pe care le consideră o trădare a valorilor Evangheliei și a misiunii autentice a Bisericii Ortodoxe. Mitropolia care se află sub ascultarea Patriarhiei Române critică vehement nu doar pozițiile ierarhilor și clericilor din cealaltă mitropolie, dar condamnă și decizia ÎPS Vladimir, mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, de a le cere moldovenilor să țină post timp de 3 zile pentru ”pace”.
„Acțiuni lipsite de discernământ și tact duhovnicesc”
„Cu nespusă durere și îngrijorare, constatăm intensificarea acțiunilor lipsite de discernământ și tact duhovnicesc ale unor ierarhi și clerici din Republica Moldova”, se arată în comunicat, referindu-se la figura unor lideri bisericești care „aparțin unei structuri ecleziastice aliniate la ideologii seculare și imperialiste”. Trimiterea este evidentă la Mitropolia Chișinăului și Întregii Moldove, care se află sub ascultarea Patriarhiei Rusiei.
Aceste acțiuni, considerate „ofensatoare pentru sufletul creștin și românesc”, sunt descrise ca fiind îndreptate împotriva unității spirituale și naționale a poporului dintre Prut și Nistru. Mitropolia Basarabiei subliniază că implicarea clerului în campaniile politice reprezintă o „încălcare gravă a valorilor Evangheliei, a dragostei de neam și a misiunii Bisericii Ortodoxe”.
Propagandă politică în Sfântul Altar
Mitropolia exprimă indignare față de faptul că această propagandă politică are loc în cadrul Sfintelor Altare și de pe Sfintele Amvoane, construite prin jertfa și dragostea înaintașilor noștri. Comunicatul menționează că lăcașuri de cult, precum Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, edificată de Episcopul român Visarion Puiu cu sprijinul Familiei Regale, sunt folosite în mod grotesc pentru a promova agende politice care contravin voinței și intereselor naționale.
„O repetare a cruzimii regimului sovietic”
Mitropolia trage un semnal de alarmă comparând aceste acțiuni cu profanările regimului sovietic ateist. „Observăm astăzi o repetare a acestei cruzimi, prin infiltrarea acelorași aspirații imperialiste necruțătoare de către ierarhii rusofili”, afirmă comunicatul. Aceștia sunt acuzați că, sub pretextul unei „rugăciuni și post pentru pace”, urmăresc în realitate alte scopuri politice.
Clerul trebuie să respecte Sfintele Canoane și legile țării
În continuare, Mitropolia Basarabiei atrage atenția că aceste acțiuni încalcă grav Sfintele Canoane, care interzic implicarea clerului în politică. Este subliniată necesitatea respectării canoanelor Bisericii Ortodoxe, care impun ca „clerul să nu se încurce în treburile lumești” (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic), și a Legii Republicii Moldova, care prevede că „cultele religioase se vor abține de la exprimarea sau manifestarea publică a preferințelor politice”.
„O trădare a memoriei martirilor”
Comunicatul subliniază că implicarea politică a clerului este o trădare a memoriei martirilor care au apărat cu prețul vieții credința și identitatea națională. „Biserica nu trebuie să fie deturnată de interese politice vremelnice”, avertizează Mitropolia, afirmând că este inacceptabil ca Biserica să fie folosită ca platformă pentru agende politice ce slujesc „un călău străin”.
Apel pentru oprirea implicării politice
Mitropolia Basarabiei solicită oprirea imediată a oricărei forme de implicare politică din partea clerului și condamnă „acțiunile defăimătoare” care subminează stabilitatea socială și spirituală a Republicii Moldova. Clericii care participă la astfel de acțiuni sunt avertizați că încalcă atât Sfintele Canoane, cât și legile țării, iar Biserica are datoria de a propovădui Evanghelia lui Hristos, nu de a susține interese politice.
Sprijin pentru parcursul european al Republicii Moldova
Mitropolia își reafirmă angajamentul pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova, subliniind că acesta reflectă valorile democratice și respectul pentru Biserică și Creștinism. „Credința ortodoxă și identitatea națională trebuie să coexiste armonios cu demnitatea și prosperitatea fiecărui cetățean al Republicii Moldova”, se arată în încheierea comunicatului.
Un apel ferm la păstrarea integrității misiunii Bisericii Ortodoxe
În fața acestor realități, Mitropolia Basarabiei face un apel categoric la clerul din Republica Moldova să înceteze implicarea politică și să respecte misiunea sacră a Bisericii, protejând astfel unitatea spirituală și națională a poporului român din Basarabia.
ADEVARULBISERII.RO prezintă, în premieră în România, mesajul integral al Mitropoliei Basarabiei:
”Cu nespusă durere și îngrijorare, constatăm intensificarea acțiunilor lipsite de discernământ și tact duhovnicesc ale unor ierarhi și clerici din Republica Moldova, aparținători unei structuri ecleziastice aliniate la ideologii seculare și imperialiste, care s-au angajat nestingherit într-o propagandă politică electorală. Aceste acțiuni, profund ofensatoare pentru sufletul creștin și românesc, sunt în mod vădit îndreptate împotriva unității spirituale și naționale a poporului dintre Prut și Nistru și reprezintă o încălcare gravă a valorilor Evangheliei, a dragostei de neam și a misiunii autentice a Bisericii Ortodoxe.
Atât din sursele media, cât și din teren, am aflat cu indignare că, în ultimele săptămâni, aceste figuri bisericești s-au implicat activ într-o misiune politică ostilă. Această implicare adâncește fracturile spirituale, sociale și politice din Republica Moldova, contribuind la destabilizarea tuturor comunităților ortodoxe din țară. Mai grav, această agitație scandaloasă are loc în cadrul Sfintelor Altare și de pe Sfintele Amvoane ale catedralelor și bisericilor ridicate prin jertfa și dragostea înaintașilor noștri, care și-au iubit limba, neamul și credința, apărându-le martiric cu preț de sânge.
Așa cum regimul ateist sovietic a profanat sfintele lăcașuri, folosindu-le pentru a răspândi ideologia urii și a distrugerii a tot ce era sfânt, românesc și creștin, observăm astăzi o repetare a acestei cruzimi, prin infiltrarea acelorași aspirații imperialiste necruțătoare de către ierarhii rusofili care continuă o agendă politică, de această dată mascată sub aparența unei Biserici care ar trebui să apere credința ortodoxă, dar care slujește altor scopuri, animate retoric sub false apeluri victimizatoare „la rugăciune și post pentru pace”, admirate de idolatrii aparențelor care înșală în masă.
Pentru orice om integru și rațional, este inacceptabil ca, de pe amvonul Catedralei românești „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți – edificiu ridicat între 1924 și 1934 prin truda Episcopului român Visarion Puiu și sprijinul Familiei Regale – să se facă politică partizană, îndreptată grotesc împotriva voinței și valorilor neamului, a parcursului și a integrității Republicii Moldova. Aceste manifestări nu doar că trădează memoria jertfei celor care au construit acest lăcaș, dar subminează abominabil stabilitatea socială și spirituală a întregului popor.
Acțiunile defăimătoare și ofensatoare pentru Biserica Ortodoxă, pentru istoria neamului românesc și pentru demnitatea poporului nostru din Basarabia trebuie oprite și condamnate. Clericii care participă la astfel de manifestări încalcă grav Sfintele Canoane, care interzic implicarea în politică și orice îndeletnicire lumească. Este important să le reamintim că Biserica are menirea de a propovădui Evanghelia lui Hristos, nu de a mima perfid o prietenie cu un călău străin ce a zdrobit, înfometat și pustiit acest colțișor de pământ.
Orice gest care afectează stabilitatea Bisericii și a societății, sunt de netolerat, fiind în contradicție cu Sfintele Canoane și cu legile țării. Este binecunoscut că, potrivit Canoanelor Bisericii Ortodoxe (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina, ș.a.), clerul nu are voie să se implice în activități politice sau orice acțiuni care sunt incompatibile cu slujirea lui. De asemenea, Legea Republicii Moldova (Nr. 125 din 11.05.2007) prevede clar că „cultele religioase se vor abține de la exprimarea sau manifestarea publică a preferințelor politice”, iar încălcarea acestui principiu se sancționează cu „suspendarea activităţii cultelor religioase şi a părţilor lor componente” (Articolul 24).
Mitropolia Basarabiei, ca instituție care susține prin misiune, credință și acțiuni sociale poporul român din Republica Moldova, nu urmărește să atace nicio organizație sau cult religios, ci să vindece rănile societății basarabene, prin valorile Evangheliei, ale iubirii și jertfei de sine. Ne concentrăm pe nevoile reale ale credincioșilor noștri, pe construcția unei Biserici vii, care să sprijine sufletele în căutarea mântuirii, nu să fie deturnată de interese politice vremelnice.
De aceea, ierarhii și clericii Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia își îndeplinesc misiunea sacramentală fără a face compromisuri versatile de ordin politic sau secular, respectând cu strictețe îndrumările Sfântului Sinod, prin Hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, Hotărârea sinodală nr. 4670/2008 și alte decizii relevante, care protejează integritatea misiunii Bisericii, păstrându-se departe de orice implicare partinică.
Totodată, Mitropolia Basarabiei, prin exemplul și sprijinul asumat al întregii Biserici Ortodoxe Române, susține cu fermitate parcursul european al Republicii Moldova care reflectă valorile democratice și respectul față de Biserică și față de Creștinism. Aceste drepturi fundamentale sunt esențiale pentru un viitor în care credința ortodoxă și identitatea națională vor coexista armonios cu demnitatea și prosperitatea fiecărui cetățean al Republicii Moldova, fiind convinși că mântuirea sufletului și viitorul țării depind de angajamente personale sincere față de Dumnezeu și de istoria poporului român dintre Prut și Nistru.
Dumnezeu să ocrotească binecredinciosul popor român din Basarabia!”