Duminica a XXVI-a după Rusalii, dedicată parabolei „Bogatul căruia i-a rodit țarina” (Luca 12, 16-21), aduce o profundă reflecție asupra relației dintre om, bogăție și Dumnezeu. Într-un cuvânt pastoral, Episcopul Sebastian al Slatinei și Romanaților a explicat de ce Dumnezeu îl numește „nebun” pe protagonistul acestei pilde.
Lipsa de recunoștință față de Dumnezeu
„Bogatul din Evanghelia de astăzi nu s-a gândit nici măcar o clipă la Dumnezeu, Cel care i-a dat sănătate să-și muncească pământul și belșug țarinilor sale”, a subliniat Preasfințitul Părinte Sebastian. Această lipsă de credință și recunoștință față de binefăcătorul suprem, Dumnezeu, reprezintă primul semn al nebuniei sale spirituale.
Egoismul și izolarea de semeni
Deși avea mai mult decât îi era necesar, bogatul „nu s-a gândit decât la sine”, continuă episcopul. „Nici Dumnezeu și nici semenii nu au loc în inima lui. În viața sa nu era loc decât numai pentru sine.” Preocuparea exclusivă pentru sine este o formă de egoism extrem, potrivnic învățăturilor creștine.
Materialismul excesiv: sufletul confundat cu trupul
Un alt motiv pentru care bogatul este numit „nebun” constă în abordarea sa materialistă: „Sedus de succesul material nesperat, ajunge să-și ‘materializeze’ până și sufletul, căruia i se adresează ca unui tovarăș de cârciumă: ‘Suflete, ai multe bogății strânse pentru mulți ani. Mănâncă, bea, veselește-te!’” Episcopul Sebastian arată că această mentalitate reflectă confuzia între suflet și trup, între viață și bogăție, ceea ce este considerat nebunie în fața lui Dumnezeu.
Lecția parabolei: bogăția poate întuneca sufletul
Episcopul a oferit și o pildă pentru a explica modul în care bogăția poate întuneca vederea sufletească:
„Un profesor de religie, voind să le explice elevilor cum se face că bogăția întunecă vederea și iubirea față de aproapele, a invitat-o pe o elevă să privească printr-o bucată de geam.
‘Ce vezi?’ a întrebat-o el.
‘Pe colegii mei!’ a răspuns eleva.
Apoi, vopsind geamul cu un strat subțire de argintiu, profesorul a întrebat-o din nou:
‘Dar acum, ce vezi?’
‘Pe mine!’ a răspuns eleva.
‘Ați auzit, copii?! A fost de ajuns doar un subțire strat argintiu pentru ca Ana să nu vă mai vadă pe voi, ci să se vadă doar pe ea! Dar cei orbiți de prea mulți arginți?!…’”
Această comparație subliniază că bogăția nu este rea în sine, dar poate deveni periculoasă dacă ajunge să domine sufletul.
„Nebunia” bogăției: o avertizare duhovnicească
Episcopul Sebastian concluzionează că bogăția devine o formă de nebunie atunci când „ne înrobește, în loc să o stăpânim noi”. El amintește că Dumnezeu l-a numit pe bogatul din parabolă nebun pentru că „stăpânirea bogăției asupra sa i-a întunecat mintea și i-a pecetluit sfârșitul cu o moarte năprasnică”.
Cuvintele Episcopului Sebastian sunt o chemare la reflecție asupra modului în care creștinii își gestionează darurile materiale, punându-le în slujba sufletului și a semenilor, nu doar a trupului.
ADEVARULBISERICII.RO publică predica integrală a PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților
”DE CE L-A NUMIT DUMNEZEU PE BOGATUL DIN EVANGHELIA DE AZI NEBUN?
DUMINICA A XXVI-A DUPĂ RUSALII
(Bogatul căruia i-a rodit țarina – Luca 12, 16-21)
În timp ce pe cei săraci i-a fericit – „Fericiți sunteți voi, cei săraci” (Lc. 6, 20) –, iar pe tânărul bogat l-a compătimit pentru robia față de bogăție – „mai lesne va trece cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu” (Mt. 19, 24) –, pe bogatul din evanghelia acestei duminici Dumnezeu îl numește de-a dreptul NEBUN.
De ce?!
Pentru că, văzându-se copleșit de mulțimea roadelor, bogatul de azi nu s-a gândit nicio clipă și la Dumnezeu, Cel care i-a dat sănătate ca să-și poată munci pământul și a dăruit belșug țarinilor sale. Astfel, el dovedește necredință și lipsă de recunoștință față de Cel Căruia Îi datorăm atât de mult!
Pentru că, deși constată că roadele îi depășesc cu mult nevoile, bogatul nu s-a gândit decât la sine. Nici Dumnezeu și nici semenii nu au loc în inima lui. În viața sa nu era loc decât numai pentru sine. Se lasă pradă egoismului.
Pentru că, sedus într-atât de mult de succesul material nesperat, a ajuns să-și „materializeze” până și sufletul, căruia i se adresează ca unui tovarăș de cârciumă: „Suflete, ai multe bogății strânse pentru mulți ani. Mănâncă, bea, veselește-te”! Se arată a fi un materialist grobian, de vreme ce confundă sufletul cu trupul și viața cu bogăția.
Necredința, lipsa de recunoștință, egoismul și materialismul excesiv sunt nebunie la Dumnezeu, pentru că sunt cu totul potrivnice viziunii Sale asupra lumii acesteia.
Luați aminte și la pilda următoare:
„Un profesor de religie, voind să le explice elevilor săi cum se face că bogăția întunecă vederea și iubirea față de aproapele, a invitat-o pe o elevă să privească printr-o bucată de geam.
−Ce vezi? A întrebat-o el.
−Pe colegii mei!
Apoi, vopsind geamul cu un strat subțire argintiu, profesorul a întrebat-o din nou:
−Dar acum, ce vezi?
−Pe mine!… a răspuns eleva.
−Ați auzit, copii?! A fost de ajuns doar un subțire strat argintiu pentru ca Ana să nu vă mai vadă pe voi, ci să se vadă doar pe ea! Dar cei orbiți de prea mulți arginți?!… Așa este și bogăția: te orbește în așa fel încât, dacă nu iei aminte, ajungi să nu mai vezi pe nimeni în afară de tine și de interesele tale egoiste!…”
Să ne fie clar: bogăția nu ar fi rea dacă am pune-o și în slujba sufletului, nu doar a răsfățului trupului! Dar pentru că, în general, aceasta ajunge să ne înrobească, să ne „înnebunească” adică, stăpânindu-ne ea pe noi, în loc să o stăpânim noi pe ea, de aceea l-a numit Dumnezeu pe bogat NEBUN și l-a pedepsit cu moarte năprasnică.
†SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților”
