Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a făcut declarații clare cu privire la valorile și ideologia formațiunii politice din care face parte. Ea a subliniat că USR promovează libertatea, toleranța și respectul pentru diversitate, fiind un partid care nu se opune Bisericii, așa cum uneori este perceput.
„Eu sunt pentru libertate, pentru toleranță”, a afirmat Lasconi, precizând că USR nu se definește printr-o opoziție față de religie. „USR e conservator, progresist sau conservator?”, a întrebat retoric primarul, punctând că partidul său este înțeles greșit atunci când se spune că ar fi împotriva Bisericii. „Cum că noi (USR) suntem împotriva bisericii și nu este deloc așa”, a continuat Lasconi, subliniind că majoritatea colegilor din USR sunt creștini, dar există și atei sau membri de alte religii: „În USR, majoritatea colegilor sunt creștini, avem și atei. Încă o dată revin la toleranță. În acest partid există majoritatea dintre colegii mei, sunt creștini, avem și colegi de altă religie”.
USR – un partid de centru-dreapta, progresist și tolerant
Lasconi a descris USR ca un partid care promovează libertatea și progresul, respingând etichetele ideologice simple. „USR este un partid pentru libertate”, a spus ea, adăugând că formațiunea se definește prin valori liberale și progresiste: „Mesajul este foarte clar, suntem un partid de centru-dreapta, un partid progresist”.
Ea a respins, de asemenea, discuțiile legate de ideologia USR ca fiind o „pistă falsă”: „Este o pistă falsă, cea cu ideologia”. În schimb, Lasconi a evidențiat că partidul se concentrează pe toleranță și idei liberale, în special când vine vorba de subiecte sensibile, precum parteneriatul civil.



Niciun comentariu
Pingback: Cât de STRÂMBĂ e 'ortodoxa' Elena Lasconi
Pingback: VIDEO Elena Lasconi a fost iar prinsă cu minciuna: Spune că poartă