Două activiste care militează împotriva coridelor au încercat să perturbe audienţa generală a papei Leon al XIV-lea, înainte să fie reţinute de forţele de ordine.
Într-o înregistrare video publicată de asociaţia pentru apărarea drepturilor animalelor PETA UK pe reţeaua de socializare X, două tinere femei, care purtau tricouri cu mesajul scris în limba spaniolă „Corida este un păcat”, au încercat să treacă peste bariera de securitate ce le despărţea de papamobilul din care Leon al XIV-lea saluta mulţimea reunită în Piaţa Sfântul Petru, cu puţin timp înainte de audienţa sa generală.
Cele două activiste au fost imediat reţinute şi îndepărtate de la faţa locului de serviciul de pază şi ordine de la Vatican, una dintre ele imediat după ce depăşise bariera de securitate, iar cealaltă înainte să ajungă la ea.
Cele două tinere „l-au abordat pe suveranul pontif şi l-au îndemnat să rupă legăturile Bisericii Catolice cu tortura taurilor”, a precizat asociaţia PETA într-un comunicat, adăugând că activistele fluturau şi pancarte cu mesajul următor: „Papa Leon: ajută-ne să punem capăt coridelor”.
PETA a adăugat că această acţiune „a avut loc cu câteva zile înainte de vizita papei în Spania, unde, în fiecare an, mii de tauri sunt sacrificaţi în timpul coridelor în onoarea unor sfinţi catolici”.
„În timpul acestor spectacole, suliţele sfâşie corpul taurului, banderile îi sunt înfipte în spate şi, slăbit şi însângerat, animalul este străpuns în zona plămânilor. Paralizat, dar adeseori în continuare conştient, taurul este frecvent mutilat înainte ca trupul lui să fie târât în afara arenei”, a adăugat aceeaşi asociaţie.
În Spania sunt organizate aproximativ 1.500 de coride în fiecare an, care coincid de multe ori cu sărbători religioase, deşi numărul lor este în scădere, potrivit datelor guvernamentale.
Spania a primit în perioada 6-12 iunie pe papa Leon al XIV-lea într-o vizită cu o importantă componentă religioasă, socială şi politică, organizată în unul dintre bastioanele istorice ale catolicismului în Europa.


