Forțele de Apărare ale Israelului au anunțat sancționarea a doi militari implicați într-un incident de profanare a unei statui a Maicii Domnului într-un sat creștin din sudul Liban.
Pedepse pentru militarii implicați
Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Ariella Mazor, soldatul surprins în timp ce comitea actul de profanare a fost condamnat la 21 de zile de închisoare militară. Militarul care a filmat incidentul va executa 14 zile de arest.
Armata israeliană a condamnat incidentul
Ariella Mazor a declarat că conducerea armatei tratează cazul „cu maximă severitate” și consideră comportamentul militarilor drept o abatere totală de la valorile așteptate de la personalul militar. Ancheta la fața locului a fost coordonată de comandantul Diviziei 162, generalul de brigadă Sagiv Dahan. Potrivit reprezentantei armatei, Israelul respectă libertatea religioasă și simbolurile sacre ale tuturor comunităților religioase.
Măsuri suplimentare după incident
Ca măsură de reacție, conducerea militară a intensificat instructajele adresate soldaților privind comportamentul în apropierea lăcașurilor și simbolurilor religioase înaintea desfășurării unităților în astfel de regiuni.
Imaginile au provocat reacții internaționale
Incidentul a avut loc în urmă cu o săptămână în satul creștin Debel din sudul Libanului și a devenit viral pe rețelele sociale, provocând condamnări la nivel internațional. În imaginile distribuite online se vede cum un soldat introduce o țigară aprinsă în gura unei statui a Fecioara Maria.


