”Biserica are obligația morală de a vorbi cu referire la problemele care modelează lumea noastră – în special cele care afectează demnitatea umană și justiția”, așa și-a început discursul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu la Melbourne, în Australia. El a vorbit despre rolul Bisericii în societatea modernă și despre datoria acesteia de a aborda problemele morale și sociale actuale, cum ar fi crizele umanitare, ecologice și economice.
Practic, Patriarhul Bartolomeu le dă peste nas ierahilor care le interzic preoților să le spună oamenilor ce alegeri trebuie să facă în societate, indiferent că este vorba despre o alegere politică sau economică.
”În această seară, dorim să reflectăm asupra rolului Bisericii în societatea contemporană, deoarece acest rol este din ce în ce mai pus sub semnul întrebării. Unii cred că religia ar trebui să rămână în sfera privată, departe de viața publică, însă adevărul este că Biserica are obligația morală de a vorbi cu privire la problemele care modelează lumea noastră — în special cele care afectează demnitatea umană și justiția.
Una dintre cele mai urgente preocupări astăzi este interconexiunea suferinței umane. Crizele cu care ne confruntăm — fie că sunt de natură ecologică, economică sau umanitară — sunt toate legate de un fir comun: erodarea demnității umane. Vedem acest lucru foarte clar în conflictele devastatoare care continuă să afecteze lumea, cum ar fi războiul din Ucraina și violențele din Orientul Mijlociu. Aceste conflicte au condus la suferințe umane imense, deplasări de populație și o criză a refugiaților de o amploare nemaivăzută de la Al Doilea Război Mondial. Biserica nu poate și nu va rămâne tăcută în fața unei astfel de suferințe și nedreptăți profunde.
De-a lungul celor 33 de ani ca Patriarh Ecumenic, împreună cu ierarhii și clericii Sfintei Mari Biserici a lui Hristos, am rămas dedicați abordării acestor provocări globale, în special criza ecologică și profunda sa legătură cu sărăcia și inegalitatea. Am pledat de mult timp pentru grija față de mediu, recunoscând că modul în care tratăm lumea naturală reflectă starea relațiilor noastre cu ceilalți și cu Dumnezeu. Planeta noastră se confruntă cu provocări fără precedent — de la criza climatică la epuizarea resurselor naturale — și este clar că soluțiile pentru aceste probleme trebuie să implice mai mult decât inovația științifică și tehnologică. Ele necesită o transformare radicală a modului în care trăim și ne raportăm la lumea din jurul nostru.
Persoana umană este mai mult decât o entitate economică, un simplu „homo oeconomicus”. Lumea contemporană face adesea greșeala de a identifica ființele umane doar prin capacitatea lor de a consuma, de a dobândi bogăție sau de a avea succes material. Biserica s-a opus întotdeauna unui astfel de reducționism. Viața umană, în deplinătatea ei, este un dar de la Dumnezeu, iar valoarea unei ființe umane este mult mai mare decât ceea ce deține sau acumulează. În fața consumerismului, Biserica cheamă la o reflecție mai profundă asupra naturii existenței umane, una care pune accent pe „a fi” în loc de „a avea” și pe „a împărtăși” în loc de „a acumula”.
Unul dintre documentele-cheie produse de Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016) a fost intitulat „Misiunea Bisericii Ortodoxe în Lumea de Astăzi”. Acest document a reafirmat angajamentul Bisericii față de demnitatea umană, dreptate și protecția creației. A subliniat nevoia unei culturi a solidarității — una care transcende granițele și aduce oamenii împreună pentru a face față provocărilor comune ale timpului nostru.
Prin urmare, Biserica are un rol crucial în promovarea acestei culturi a solidarității. Suntem chemați să fim o voce pentru cei fără voce, să stăm alături de cei oprimați și marginalizați și să lucrăm pentru binele comun. Acest lucru include pledarea pentru protecția drepturilor omului, reducerea sărăciei și promovarea păcii și reconcilierii. În acest sens, Biserica Ortodoxă caută să colaboreze cu toți oamenii de bunăvoință, indiferent de credința sau cultura lor, pentru a construi o lume mai dreaptă și mai plină de compasiune.
În centrul misiunii Bisericii se află credința că fiecare ființă umană este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, înzestrată cu o demnitate și o valoare inerente. Această fundație teologică ne constrânge să respingem toate formele de discriminare, violență și exploatare. De asemenea, ne cheamă să promovăm o cultură a grijii și a responsabilității, unde nevoile celor vulnerabili sunt prioritizate și unde recunoaștem responsabilitatea noastră comună pentru bunăstarea creației.
De fapt, criza ecologică nu este doar o problemă de mediu; este o provocare morală și spirituală care atinge esența umanității noastre. Ca ființe umane, ni s-a încredințat grija pentru pământ, iar datoria noastră este să-l păstrăm pentru generațiile viitoare. În tradiția ortodoxă, acest lucru este exprimat prin conceptul de asceză — un mod de viață care respinge egoismul și consumerismul în favoarea simplității și respectului pentru toată creația.
Biserica joacă, de asemenea, un rol vital în abordarea crizei tot mai mari de izolare și singurătate din societatea noastră. Într-o epocă a progresului tehnologic fără precedent, suntem mai conectați ca niciodată, însă mulți oameni se simt din ce în ce mai izolați și deconectați de comunitățile lor. Misiunea Bisericii este de a oferi un sentiment de apartenență și comuniune, unde indivizii nu sunt definiți de posesiunile lor materiale sau de statutul social, ci de valoarea lor inerentă ca fii și fiice ale lui Dumnezeu.
Liturghia noastră ne amintește că facem parte dintr-un întreg mai mare — o comunitate de credincioși uniți prin credința noastră comună și umanitatea noastră comună. De fapt, așa cum ne amintește Sfântul Apostol Pavel, „Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună cu el” (1 Cor. 12:26). Este acest sentiment de comuniune pe care Biserica caută să-l promoveze, atât în interiorul propriilor rânduri, cât și în societatea mai largă. Chemarea Bisericii de a „merge în pace” la sfârșitul fiecărei slujbe euharistice este o chemare la acțiune, îndemnându-i pe credincioși să ducă pacea, iubirea și solidaritatea trăite în timpul închinării în lume.”
