Camera Reprezentanților a Statelor Unite a aprobat un proiect de lege care prevede suspendarea integrală a ajutorului financiar acordat Nigeriei, până când autoritățile de la Abuja vor demonstra că au luat măsuri eficiente pentru protejarea comunităților creștine afectate de violențe.
Decizia vine pe fondul îngrijorărilor tot mai mari privind atacurile, răpirile și uciderile de creștini în această țară africană.
Finanțarea va rămâne blocată până la protejarea creștinilor
Proiectul de lege privind cheltuielile pentru anul fiscal 2027 a fost adoptat de Camera Reprezentanților cu 217 voturi pentru și 209 împotrivă.
Textul prevede că Statele Unite nu vor mai acorda sprijin financiar Nigeriei până când administrația americană va putea confirma că comunitățile creștine beneficiază de protecție reală împotriva violențelor.
Inițial, proiectul prevedea suspendarea a 50% din fondurile destinate Nigeriei, însă congresmenii au aprobat un amendament prin care finanțarea este blocată în proporție de 100%.
„Contribuabilii americani nu trebuie să finanțeze astfel de guverne”
Inițiativa a fost susținută de congresmanul republican Jeff Steube, care a motivat înăsprirea măsurilor prin gravitatea situației din Nigeria.
„Contribuabilii americani nu ar trebui niciodată să finanțeze guverne care închid ochii în timp ce creștinii sunt răpiți, torturați și uciși”, a declarat parlamentarul american.
Nigeria, una dintre cele mai periculoase țări pentru creștini
În ultimii ani, numeroase organizații internaționale pentru apărarea libertății religioase au semnalat intensificarea atacurilor împotriva comunităților creștine din Nigeria, în special în regiunile afectate de activitatea grupărilor jihadiste și a altor grupări armate.
Potrivit mai multor rapoarte independente, mii de creștini au fost uciși, iar numeroase biserici au fost distruse sau incendiate, în timp ce răpirile clericilor și ale credincioșilor continuă să reprezinte o problemă majoră.
Prin această decizie, Camera Reprezentanților transmite un semnal ferm că respectarea libertății religioase și protejarea creștinilor trebuie să reprezinte o condiție pentru acordarea sprijinului financiar internațional.


