Campanie de stigmatizare: când presa abandonează rigoarea și alege demonizarea
Publicația G4Media, cunoscută pentru fake-news-urile pe care le produce, îndeosebi în domeniul bisericesc, revine cu o nouă poziție anti-ortodoxă și anticlericală, de data aceasta tot împotriva Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Așa cum se știe, ADEVARULBISERICII.RO demască impostura și minciunile din presă legate de Biserica Ortodoxă Română și demantelează toate acuzațiile false pe care diverse entități de presă le deversează în spațiul public.
În cel mai recent ”articol” plin de minciuni și dezinformări, g4media.ro folosește în mod repetat numele „Teodosie”, fără titulatura de Înaltpreasfințitul Părinte. În presa care respectă instituțiile, demnitarii sunt numiți conform rangului lor. Dar, aceasta nu este presă, iar cei care semnează pot fi numiți aproape orice, mai puțin jurnaliști.
„S-a lepădat” – manipulare semantică grosolană
A transforma o delimitare instituțională într-o „lepădare” este o tehnică de denigrare. Un jurnalist onest ar fi relatat simplu: Arhiepiscopia nu a organizat și nu a susținut un eveniment politic~~. Punct. În schimb, s-a preferat inflamarea și insinuarea.
Acesta este limbaj de pamflet, nu de presă responsabilă. Grav este și felul în care articolul construiește ideea de „fiasco” și „deloc viral în social media” ca argument de autoritate. Valoarea sau legitimitatea unui protest nu se măsoară în numărul de like-uri sau în viralizarea pe TikTok, ci în dreptul oamenilor de a se exprima – un principiu elementar într-o democrație. Manipularea în această direcție nu e jurnalism, e propagandă.
Etichetele geopolitice – stigmat fără probă
Șirul de calificative – „pro-rus”, „pro-AUR”, „pro-Călin Georgescu”, „pro-Putin” – este aruncat în spațiul public cu o lejeritate alarmantă. A afirma că ÎPS Teodosie „s-a poziționat în mod categoric” în aceste direcții înseamnă a susține existența unor probe clare și explicite. Unde sunt aceste probe? Unde este demonstrația factuală? Unde este delimitarea între declarații punctuale și susținere politică formală?
Să transformi distanțarea Arhiepiscopiei de un protest într-un atac personal la adresa ÎPS Teodosie nu e critică, e înclinație ideologică.
Invocarea „mustrărilor” – insinuare fără context
Referirea la „mustrări” din partea Patriarhiei Română, prezentate sumar drept „o formă de sancțiune”, este încă o manipulare prin omisiune. În dreptul canonic, intervențiile administrative pot avea naturi foarte diferite, cu grade variabile de severitate.
Fără context, fără explicații, fără prezentarea cadrului intern, cititorului i se induce ideea unei condamnări grave. Este o tehnică de amplificare artificială a vinovăției.
Confuzia deliberată între Biserică și partid
Materialul construiește subtil ideea unei relații organice între AUR și structurile bisericești, fără a prezenta dovada unei implicări instituționale. Se mizează pe sugestie repetată și pe suprapunerea mediatică dintre religios și politic.
Aceasta este o strategie periculoasă într-o societate deja polarizată: transformarea unei instituții religioase în țintă politică prin insinuare continuă.


