Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei a încheiat Soborul Arhieresc la mănăstirea Sfintei Mucenițe Elisabeta din Buchendorf, în apropiere de München. La finalul reuniunii, ierarhii au adoptat un mesaj oficial în care îndeamnă la rugăciune pentru încetarea războiului.
Condamnarea războiului dintre credincioși
În documentul final, ierarhii au subliniat suferința provocată de conflictul dintre popoarele ortodoxe, afirmând că „privesc cu durere războiul fratricid dintre creștini”. Aceștia au accentuat gravitatea situației, precizând: „Războiul fratricid, războiul între cei de aceeași credință, este cea mai mare dintre suferințe și nu poate să nu zguduie fiecare inimă ortodoxă”.
Apel la rugăciune și pace
În același mesaj, reprezentanții Bisericii au făcut apel la credincioși să intensifice rugăciunile pentru pace, reamintind rolul fundamental al Bisericii în astfel de momente. „Biserica, prin însăși natura ei, nu poate chema la război, ci se roagă întotdeauna pentru pace”, au transmis ierarhii în încheierea mesajului.


