Parohia Ortodoxă Chiuza, prin părintele paroh Iancu Buda, în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Năsăud, organizează duminică, 16 august 2026, cea de-a V-a ediție a concursului național de bătut toaca „Trâmbița Îngerilor”, eveniment dedicat copiilor și tinerilor care doresc să păstreze vie una dintre cele mai frumoase tradiții ale Bisericii Ortodoxe.
Manifestarea va avea loc la Biserica Ortodoxă Chiuza, județul Bistrița-Năsăud, și va reuni participanți din întreaga țară.
Festival al prieteniei pentru copii, tineri și familii
Programul va începe la ora 14:00, cu Festivalul prieteniei, organizat pentru copii, tineri și familii. Participanții se vor putea bucura de numeroase activități recreative, printre care vată pe băț, tobogan gonflabil, activități în aer liber și pizza oferită participanților.
Organizatorii precizează că intrarea este gratuită.
Concursul de bătut toaca începe la ora 18:00
Concursul propriu-zis de bătut toaca este programat să înceapă la ora 18:00 și se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 25 de ani.
Competiția este organizată pe trei grupe de vârstă, iar pentru fiecare categorie vor fi acordate premiile I, II și III. De asemenea, organizatorii vor oferi și Marele Premiu, în valoare de 500 de lei.
Înscrierile se fac până pe 12 august
Potrivit organizatorilor, înscrierile se realizează cu binecuvântarea preotului paroh, până la data de 12 august 2026, în limita a 50 de participanți.
Persoana de contact pentru înscrieri este Diana Leach, la numărul de telefon 0751.877.673.
Juriu format din specialiști
Concurenții vor fi evaluați de un juriu alcătuit din:
Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu;
Pr. protopop Ovidiu Sermeșan;
Dr. Constanța Cristescu.
Preotul paroh Iancu Buda a adresat invitația tuturor celor interesați să participe la eveniment și își propune să încurajeze păstrarea tradițiilor bisericești și implicarea tinerei generații în viața Bisericii.


