În China, autoritățile au arestat recent mai mulți pastori protestanți pentru că au botezat persoane vârstnice, în continuarea represiunilor asupra libertății religioase, relatează inVictory.org.
Raidul asupra bisericii și detenția pastorilor
Pe 14 octombrie 2024, în districtul Zhenxiong, pastorul John Cao a efectuat un botez pentru mai mulți noi convertiți, inclusiv persoane de peste 70 de ani. La slujbă era prezent și pastorul Chang Hao, invitat dintr-o altă provincie. După încheierea botezului, peste 20 de polițiști au năvălit în biserică, au confiscat telefoanele participanților și au percheziționat clădirea. Cei prezenți au fost duși la secția de poliție, iar participanții vârstnici au fost ținuți fără apă și hrană până târziu, primind doar cantități minime de hrană și apă la insistențele lor repetate.
Potrivit martorilor, autoritățile au interogat participanții despre organizarea botezului și persoanele responsabile pentru ritual. Pastorul John Cao a fost eliberat la miezul nopții, însă Chang Hao a primit o pedeapsă de 12 zile de detenție pentru „adunare religioasă ilegală”. În timpul percheziției, poliția a distrus echipamentele bisericii și a confiscat Bibliile.
O istorie de persecuții și restricții religioase
Pastorul John Cao a fost anterior închis pentru șapte ani, fiind acuzat de „activități ilegale” la granița dintre China și Myanmar, unde ajuta studenți din comunități sărace. A fost eliberat în martie 2024. De asemenea, pastorul Chang Hao, care suferă de dizabilități în urma unor arsuri severe, a fost acuzat de mai multe ori pentru „evanghelizare ilegală”.
Critici privind încălcarea libertății religioase
Publicația inVictory subliniază că districtul Zhenxiong este cunoscut pentru persecuțiile frecvente asupra pastorilor protestanți, care sunt împiedicați de autorități să desfășoare activități religioase.