Biserica Ortodoxă Creștină Estonă, fosta structură a Bisericii Ortodoxe Estone sub Patriarhia Moscovei, a emis un comunicat prin care își exprimă profunda îngrijorare cu privire la noua lege privind Bisericile și parohiile, adoptată recent de Parlamentul eston (Riigikogu).
„Cu regret constatăm că legea continuă să încalce Constituția” se arată în declarația Bisericii Ortodoxe Creștine Estone. Se mai precizează că legea „intervine în viața internă a organizațiilor religioase și le obligă să facă alegeri care contravin conștiinței și dreptului canonic.”
Biserica a reamintit că Președintele Estoniei, Alar Karis, a respins deja această lege în aprilie, semnalând pericolele pe care le prezintă pentru libertatea religioasă. Totuși, parlamentul a reintrodus legea cu modificări minime, fără să răspundă substanțial la obiecțiile ridicate. „Legea a rămas la fel de periculoasă. Președintele a semnalat probleme grave, iar parlamentul le-a ignorat” subliniază Biserica Ortodoxă Creștină Estonă.
Mitropolitul Constantinopolului oferă „alternativa vicarială”
Reacția vine și pe fondul declarației Mitropolitului Ștefan, conducătorul jurisdicției Constantinopolului în Estonia, care a susținut noua lege și a propus crearea unui „vicariat special” pentru Biserica Ortodoxă Creștină Estonă, o structură care să-i permită să-și păstreze identitatea canonică, fără dependență de Moscova. „Propunerea mea este o mână întinsă. Nu cer nimic în schimb, decât un singur lucru: ca preoții Bisericii Ortodoxe Creștine Estone să-mi pomenească numele în timpul liturghiei” a declarat ierarhul. Totodată, Mitropolitul Ștefan a recunoscut că noua lege poate duce la consecințe juridice și sociale pentru clericii care aleg să rămână loiali Bisericii Ortodoxe Creștine Estone. „Este clar că nimeni nu are dreptul să pună în pericol securitatea statului. Legea este lege” a afirmat el.
Biserica Ortodoxă Creștină Estonă a respins ideea de compromis în actualul climat tensionat „Asemenea propuneri nu pot fi discutate în condiții de presiune și incertitudine. Problemele legate de apartenența canonică nu se decid pe fondul conflictelor politice, ci doar prin respectarea canoanelor bisericești.”
Apel pentru protejarea credincioșilor și a libertății de conștiință
Biserica și-a exprimat speranța că Președintele Estoniei va lua o decizie înțeleaptă și va continua să apere Constituția și libertatea religioasă. De asemenea, a denunțat propunerea Mitropolitului Ștefan ca pe o formă de presiune indirectă, în contextul în care se încearcă izolarea legală a Bisericii Ortodoxe Creștine Estoneși a credincioșilor săi.


