Între rugăciune și împrumuturi: o inițiativă care stârnește confuzie și controverse în rândul clerului
Biserica Ortodoxă a Greciei pregătește lansarea unei bănci digitale, cu o licență oficială de funcționare în domeniul financiar, destinat inițial diasporei grecești din întreaga lume, informează publicațiile The National Herald și Kathimerini. Proiectul, planificat în tăcere de mai mulți ani, urmează să fie oficializat până în luna mai sau începutul lunii iunie, când documentația va fi depusă la Banca Greciei.
Noua instituție financiară va funcționa exclusiv online, fără sedii fizice, iar clienții vor putea accesa serviciile doar prin telefoane mobile sau computere. Deși inițiativa este prezentată ca una modernă, adaptată tehnologiilor viitorului, în interiorul Bisericii grecești se iscă dezbateri aprinse.
O „bancă duhovnicească”? Oficialii dezmint
Un apropiat al proiectului a subliniat că banca nu va folosi activele Bisericii ca garanție și nu va fi ceea ce presa a numit ironic „o sfântă bancă”. Cu toate acestea, participarea Bisericii într-un domeniu legat de credite și colectarea datoriilor provoacă deja neliniști în rândul clerului și al credincioșilor.
„Dacă încep să apară rezultate, se vor gândi oare episcopii să devină și acționari?”, a spus un oficial bisericesc sub protecția anonimatului, semnalând că entuziasmul s-ar putea transforma în implicare financiară directă.
Investitori laici, profit spiritual?
Banca nu va fi finanțată direct de Biserică, ci va funcționa pe baza capitalului strâns de la investitori privați, ceea ce ridică semne de întrebare privind independența și identitatea reală a instituției. Proiectul este totuși considerat „o modalitate prin care un institut tradițional poate să-și actualizeze rolul într-o lume modernă”.
„Nu devenim Vaticanul”
Încercând să liniștească opinia publică, un reprezentant al Bisericii a declarat:
„Nu devenim Vaticanul”, respingând orice paralelă cu scandalurile financiare care au marcat recent Curia romană.
Totuși, întrebările rămân: ce legătură mai are această inițiativă cu Evanghelia? Ce se va întâmpla când banca va trebui să recupereze credite restante? Va trimite Biserica… epitrahilul sau executorul?


