Autor: Andrei Sorin

Două fetițe care frecventau școala duminicală a Catedralei „Schimbarea la Față” a Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) au murit în urma unui atac aerian produs asupra orașului Sumî. Anunțul a fost făcut de mitropolitul Evloghie al Sumî și Ahtîrka, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. Sofia și Emilia au murit sub dărâmăturile casei lor Potrivit ierarhului, Sofia, în vârstă de 10 ani, și Emilia, de 5 ani, și-au pierdut viața după ce locuința familiei a fost lovită în timpul atacului cu bombe aeriene ghidate. Cele două surori participau la școala duminicală organizată de Catedrala „Schimbarea la Față” din Sumî…

Read More

Mitropolia de Sofia a Bisericii Ortodoxe Bulgare a respins oficial informațiile potrivit cărora Sfânta Liturghie patriarhală din 2 august 2026 ar fi fost întreruptă din cauza protestelor provocate de prezența ambasadoarei Federației Ruse în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova. Într-un comunicat oficial, Mitropolia califică aceste informații drept „calomnii” și afirmă că slujba s-a desfășurat fără întrerupere. Mitropolia: Liturghia nu a fost întreruptă Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Bulgare au precizat că Patriarhul Daniel al Bulgariei a făcut apel la liniște și ordine încă din timpul slujbei de dimineață, care a precedat Sfânta Liturghie. Potrivit comunicatului, aceste îndemnuri nu au avut legătură cu incidente sau…

Read More

Preotul catolic Samuel Opeyemi Oyetoro a fost găsit mort, cu răni grave provocate de lovituri de macetă, pe marginea unui drum din Nigeria. Potrivit publicației LifeSiteNews, trupul neînsuflețit al clericului a fost descoperit la 29 iulie 2026, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor crimei. Preotul slujea în Dieceza de Lokoja Părintele Samuel Opeyemi Oyetoro slujea la Biserica romano-catolică „Sfânta Maria” din orașul Egbe și aparținea Diecezei de Lokoja. Poliția a intervenit la fața locului după ce a fost alertată de localnici, iar ulterior a confirmat identitatea victimei. Dieceza cere rugăciuni pentru odihna sufletului său Conducerea Diecezei de…

Read More

Parohia Ortodoxă Chiuza, prin părintele paroh Iancu Buda, în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Năsăud, organizează duminică, 16 august 2026, cea de-a V-a ediție a concursului național de bătut toaca „Trâmbița Îngerilor”, eveniment dedicat copiilor și tinerilor care doresc să păstreze vie una dintre cele mai frumoase tradiții ale Bisericii Ortodoxe. Manifestarea va avea loc la Biserica Ortodoxă Chiuza, județul Bistrița-Năsăud, și va reuni participanți din întreaga țară. Festival al prieteniei pentru copii, tineri și familii Programul va începe la ora 14:00, cu Festivalul prieteniei, organizat pentru copii, tineri și familii. Participanții se vor putea bucura de numeroase activități recreative, printre…

Read More

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” a Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC), sediul Eparhiei de Herson, a fost avariată în urma unui atac cu dronă produs în noaptea de 4 august 2026. Informația a fost transmisă de Biroul de presă al Eparhiei de Herson, care a precizat că atacul a avut loc în jurul orei 3:30. Ferestrele catedralei au fost distruse Potrivit Eparhiei de Herson, în urma loviturii au fost avariate clădirea catedralei și spațiile de locuit din apropiere. Explozia a distrus mai multe ferestre ale lăcașului de cult și a provocat pagube materiale în incinta complexului catedral. Nu au fost înregistrate victime…

Read More

Un fost seminar catolic din localitatea Bay Shore, în statul american New York, va fi transformat într-o școală islamică cu internat, după ce complexul a fost achiziționat de o organizație musulmană pentru suma de 5,2 milioane de dolari. Potrivit publicației Long Island Business News, noul proprietar este United American Muslim Association (UAMA), organizație care intenționează să deschidă în fostul centru spiritual catolic o instituție de învățământ destinată băieților de gimnaziu și liceu. Complexul va găzdui 120 de elevi Clădirea cumpărată are aproximativ 6.500 de metri pătrați și este amplasată pe un teren de aproape șase hectare (14,6 acri). Planul prevede…

Read More

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat miercuri, 5 august, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din cadrul Grupului Social Ceres, aflat în apropierea localității Mihail Kogălniceanu, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, Hozevitul. În cuvântul de învățătură, ierarhul a prezentat viața sfântului român care s-a nevoit în Țara Sfântă, evidențiind dragostea sa pentru rugăciune, viața ascetică și sfințenia confirmată prin aflarea moaștelor sale neputrezite. La finalul predicii, Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe credincioși să stăruiască în rugăciune și să ceară ajutorul sfinților. Sfântul Ioan Iacob, model de rugăciune și nevoință ÎPS Teodosie a…

Read More

Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill, a afirmat că Rusia este astăzi „o țară cu adevărat liberă și suverană”, iar independența sa nu se bazează doar pe puterea militară sau politică, ci mai ales pe conștiința și patriotismul poporului. În discursul său, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a elogiat evoluția țării după perioada sovietică, a vorbit despre rolul tradițiilor și l-a lăudat pe președintele Vladimir Putin. „Astăzi, țara noastră a devenit cu adevărat puternică” Patriarhul Kirill și-a început discursul evocând perioada în care manifestarea publică a credinței era interzisă. „Mă bucur cu adevărat de tot ceea ce văd și aud…

Read More

Sute de credincioși din țară și din diaspora au participat, duminică, la tradiționalul pelerinaj cu Icoana Maicii Domnului „Alăptătoarea”, organizat în satul natal al Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud. Pelerinajul s-a desfășurat de la paraclisul din incinta casei părintești a ierarhului până la biserica parohială, iar printre pelerini s-au aflat tineri groenlandezi și scandinavi convertiți la Ortodoxie. „Suntem și fiii de aici, din plaiurile noastre natale. Sunt și mulți pelerini veniți, inclusiv un grup de tineri din Episcopia noastră a Europei de Nord, din Centrul de Tineret «Sfântul Voievod Ștefan cel Mare»,…

Read More

Arheologii care desfășoară cercetări în orașul Iznik (vechea Niceea), din Turcia, anunță că au identificat fundația bisericii în care s-a desfășurat, în anul 325, Primul Sinod Ecumenic, convocat de împăratul Constantin cel Mare. Potrivit specialiștilor, vestigiile aparțin Bisericii „Sfântul Neofit” și confirmă mărturia istoricului bisericesc Eusebiu de Cezareea, potrivit căreia lucrările Sinodului nu au avut loc într-o construcție monumentală, ci într-un lăcaș de cult de dimensiuni modeste. Descoperirea confirmă relatările lui Eusebiu de Cezareea Rezultatele cercetărilor arată că, după cutremurul din anul 368, pe ruinele bisericii inițiale a fost ridicată Bazilica Sfinților Părinți, dedicată episcopilor care au participat la Primul…

Read More