Moaștele Sfântului Martin de Tours au fost furate în urma unui furt comis la Biserica romano-catolică „Sfântul Martin” din Neuss-Holzheim, Germania.
Potrivit portalului german katholisch.de, persoane necunoscute au pătruns în lăcașul de cult, au spart geamul din fața altarului și au sustras relicvele sfântului ocrotitor al bisericii.
Hoții au pătruns printr-o intrare laterală
Conform informațiilor publicate, autorii au intrat în biserică printr-o ușă laterală, după care au distrus geamul care proteja altarul și au luat moaștele Sfântului Martin de Tours.
Aceștia au furat și o carte de rugăciuni, care a fost găsită ulterior sub un autoturism aflat la câteva străzi distanță de biserică.
Urme de sânge descoperite în fața altarului
După producerea furtului, anchetatorii au descoperit pete de sânge în zona altarului, ceea ce îi face să creadă că unul sau mai mulți dintre autori s-au rănit în timpul spargerii.
Poliția germană a deschis o anchetă pentru identificarea făptașilor și recuperarea relicvelor.
Preotul paroh: „Este o pierdere spirituală profundă”
Parohul bisericii, părintele Andreas Süß, a declarat că, deși pagubele materiale sunt relativ reduse, dispariția moaștelor reprezintă o lovitură grea pentru comunitatea parohială.
„Pentru noi, ca parohie, este de neconceput cum cineva a putut pătrunde în biserică. Se pare că aici lipsește complet respectul față de lăcașul de cult”, a spus preotul.
Acesta a anunțat că altarul va fi resfințit după incident și că parohia va analiza măsuri suplimentare de securitate pentru protejarea bisericii.
Nu este primul atac asupra bisericii
Potrivit katholisch.de, biserica a mai fost ținta unui furt și în ianuarie 2023, când persoane necunoscute au pătruns în sacristie, au deteriorat ușile și au sustras mai multe obiecte liturgice.
Câteva luni mai târziu, o monstranță și mai multe potire au fost găsite abandonate pe acoperișul unui garaj dintr-o localitate învecinată.


