Patriarhia Română a fost avertizată de către Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), condusă de mitropolitul Epifanie Dumenko, cu privire la posibilele planuri de înființare a unei structuri bisericești pe teritoriul Ucrainei, care să se afle sub jurisdicția României, conform comunicatului BOaU emis în urma unei ședințe sinodale desfășurate pe 7 noiembrie 2024.
Reprezentanții BOaU au subliniat că „toate instituțiile ortodoxe de pe teritoriul internațional recunoscut al Ucrainei, inclusiv cele recunoscute de România, trebuie să funcționeze în cadrul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei și cu acordul acesteia.”
În declarație, BOaU a atenționat asupra implicațiilor acestui demers, precizând că o asemenea inițiativă nu doar că ar încălca ordinea canonică și Tomosul de autocefalie al BOaU, dar ar putea afecta inclusiv probleme sensibile privind suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
BOaU și-a exprimat deschiderea pentru dialog cu Biserica Ortodoxă Română, în scopul asigurării nevoilor religioase ale credincioșilor ortodocși români care trăiesc pe teritoriul ucrainean. Sinodul a adus ca exemplu de cooperare existența unui vicariat ortodox ucrainean în România, destinat ucrainenilor care locuiesc pe teritoriul românesc.
De asemenea, se amintește că BOaU a desfășurat recent prima „slujbă” într-o biserică preluată de la un parohiat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, cu enoriași de limbă română.
ADEVARULBISERICII.RO prezintă, în premieră în România, decizia Sfântului Sinod al noii biserici din Ucraina, pe care Biserica Ortodoxă Română nu o recunoaște:
”După ce a discutat despre mesajul Preafericitului Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine, Epifanie, cu privire la declarația Sinodului Bisericii Ortodoxe Române privind intenția de a crea pe teritoriul Ucrainei o structură subordonată Patriarhiei Române, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei a reiterat că, în conformitate cu ordinea canonică și condițiile stabilite prin Tomosul de autocefalie al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, toate instituțiile ortodoxe de pe teritoriul Ucrainei, inclusiv cele recunoscute de România, trebuie să funcționeze în cadrul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei și cu acordul acesteia.
Crearea pe teritoriul internațional recunoscut al Ucrainei, fără acordul Întâistătătorului și al Sinodului Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, a unor structuri ortodoxe care nu recunosc autoritatea canonică a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe a Ucrainei reprezintă o încălcare a ordinii canonice și contravine Tomosului. De asemenea, acest aspect are o importanță la nivel secular și internațional, deoarece afectează suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
Îngrijirea pastorală a românilor ortodocși aflați pe teritoriul canonic al altor Biserici Ortodoxe Locale se realizează de către Biserica Ortodoxă Română în baza acordurilor încheiate cu aceste Biserici, și nu prin înființarea unor structuri separate, fără consultarea și acordul acestora. La fel procedează și alte Biserici Ortodoxe în privința credincioșilor lor ortodocși aflați pe teritoriul României, respectând ordinea canonică, acordurile și înțelegerile încheiate cu Biserica Ortodoxă Română.
În cadrul Bisericii Ortodoxe Române, pentru comunitățile religioase ortodoxe formate în principal din etnici ucraineni, funcționează Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul la Sighetu Marmației, în Maramureș. Vicariatul se află direct sub autoritatea Patriarhului României și beneficiază de autonomie.
Biserica Ortodoxă a Ucrainei dorește să continue cooperarea cu Biserica Ortodoxă Română pentru a răspunde nevoilor religioase și naționale ale românilor ortodocși din Ucraina, în același mod în care ortodocșii ucraineni din România beneficiază de un vicariat. În acest sens, în 2019, Sinodul BOaU a binecuvântat înființarea Vicariatului Ortodox Român în Ucraina, conform cerințelor Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, iar Patriarhia Română a fost notificată oficial cu această ocazie.
Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Așa cum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Luca 6, 31). Sfântul Sinod reafirmă că Biserica Ortodoxă a Ucrainei, respectând ordinea canonică și hotărârile Tomosului Patriarhal și Sinodal de autocefalie, dorind sincer și din toată inima să continue dialogul cu Biserica Ortodoxă Română, își propune să ajungă la o soluție de folos pentru toți, iar acest lucru a fost comunicat oficial Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.”
ADEVARULBISERICII.RO reamintește că Sfântul Sinod al BOR a luat act cu regret de faptul că autorităţile ucrainene „au amânat nejustificat, pe termen neprecizat”, recunoaşterea juridică a Asociaţiei religioase „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” şi a decis continuarea demersurilor pentru „soluţionarea acestei solicitări legitime”.
Hotărârea a fost luată în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
„A luat act cu regret de faptul că autorităţile ucrainene au amânat nejustificat, pe termen neprecizat, recunoaşterea juridică a Asociaţiei religioase ‘Biserica Ortodoxă Română din Ucraina’, deşi aceasta din urmă îndeplineşte toate condiţiile solicitate de legislaţia ucraineană în vigoare, şi a aprobat continuarea demersurilor către autorităţile publice centrale din România şi Ucraina pentru soluţionarea acestei solicitări legitime”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Pe 1 martie 2024 Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române adopta o hotărâre prin care binecuvânta, încuraja şi susţinea iniţiativele comunităţilor ortodoxe româneşti din Ucraina „de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”.
Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina (CNRU), care reprezintă comunitatea românească din Ucraina, afirma, în septembrie, că românii din Ucraina cer „urgentarea procesului de trecere a comunităţilor ortodoxe româneşti din Ucraina sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române”.
Consiliul solicita autorităţilor de la Bucureşti să se implice în demersurile de redobândire a primei biserici din Cernăuţi în care s-a slujit în limba română, după ce aceasta a fost preluată „abuziv” de administraţia locală.



Niciun comentariu
Pingback: VIDEO+FOTO Arhidiaconul Mihail Bucă și soția sa au primit distincții de la Patriarhul Daniel, pentru că sunt ctitorii bisericii de la Institutul Oncologic București – Adevarul Bisericii